În urma unor acţiuni în sistem integrat

Sancţiuni de peste 35.000 de lei aplicate de poliţiştii suceveni

La nivelul Suceava s-au organizat în perioada 8 – 14 februarie a.c., zilnic,  acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pe principalele artere rutiere de intrare/ ieşire în/ din municipii şi marile oraşe, cu efective din cadrul formaţiunilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi acţiuni speciale.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Judeţene Suceava, au fost organizate 71 de filtre pe principalele căi de comunicaţie, fiind constatate opt infracţiuni şi aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale.

„Cele mai multe – 67 – au fost aplicate la regimul rutier, 17 pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar restul  pentru fapte de altă natură. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de  35.055 lei” a menţionat Poliţia Suceava.

O prioritate a fost creşterea gradului de siguranţă rutieră,  în această perioadă poliţiştii acţionând cu autospecialele radar pentru monitorizarea traficului rutier, prevenirea accidentelor şi identificarea celor care încalcă legislaţia rutieră.

Astfel, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere (trei pentru alcool, două pentru viteză excesivă şi şapte pentru depăşiri neregulamentare şi alte abateri) şi au retras cinci certificate de înmatriculare.

Acţiunile desfăşurate de poliţiştii suceveni au vizat în special prevenirea producerii unor accidente şi blocaje rutiere pe principalele artere de circulaţie, cauzate de creşterea valorilor de trafic, dar şi monitorizarea şi fluidizarea circulaţiei în condiţii de iarnă.

Ca urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren a poliţiştilor, au fost prinşi în flagrant trei autori de infracţiuni.

„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, siguranţa cetăţenilor fiind o prioritate permanentă a poliţiştilor” a precizat sursa citată. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: