Leca, bine primit la Iaşi

O zi mare pentru Leca Morariu, pentru Fundaţia Culturală „Leca Morariu” Suceava şi pentru „lechişti”, ziua de 9 februarie 2019, a lansării la Casa cu Absidă Iaşi (sediul scriitorilor) a volumului IV al operelor însemnatului cărturar bucovinean, volum apărut la Tipo Moldova Iaşi (redactor Aurel Ştefanachi) şi dedicat paginilor din Jurnal cuprinse în perioada 1909-1919! Cadrul evenimentului, moderat de poetul Cassian Maria Spiridon, l-a constituit Amiaza culturală bucovineană, organizată de filialele ieşene ale Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi Uniunii Scriitorilor din România. Despre Leca şi despre volum au vorbit cu autoritatea ştiinţifică, respectul şi afecţiunea cunoscute realizatorii acestui nou volum, Liviu Papuc, Olga Iordache şi Maria Olar, preşedinta Fundaţiei, dar sentimentul valorii muncii lor, permanent în intimitate, le-a fost confirmat în lumina Amiezii, l-au trăit din plin, împreună cu publicul select, avizat, ascultându-i pe Antonio Patraş şi Mircea Platon, doi intelectuali rasaţi, două condeie de forţă din tânăra generaţie. Lectura lor proaspătă, atentă, soldată cu un evantai surprinzător de bogat de impresii şi aprecieri critice pozitive, a încălzit sufletul soţilor Olga Iordache şi Liviu Papuc şi i-a întinerit cu un sfert de veac pe soţii Maria Olar şi Ion Olar, sfertul de veac de când viaţa lor se desfăşoară major sub semnul preocupării active pentru cunoaşterea scrierilor şi a activităţii lui Leca Morariu şi a neuitatei sale Octavia. Da, o zi mare, o zi frumoasă-frumoasă!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: