Judeţul Suceava, pe locul 7 în ţară ca număr de tranzacţii imobiliare

Judeţul Suceava se află pe locul 7 în ţară ca număr de tranzacţii imobiliare în luna ianuarie 2019, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Astfel, în luna ianuarie  2019, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 30.733 imobile, cu 5.457 mai puţine faţă de luna decembrie 2018.

Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna ianuarie a acestui an, este cu 8.749 mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna ianuarie 2019, în Bucureşti – 5.395, Ilfov – 2.623, Timiş – 1.736, Braşov – 1.612, Cluj – 1.597 , Iaşi – 1.184 şi Suceava – 925.

Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Sălaj – 173, Olt – 131, Tulcea – 42.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în luna ianuarie a.c., a fost de 17.371, cu 1.055 mai mare faţă de luna ianuarie 2018.

Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în Bucureşti – 3.395,  Ilfov – 1.584, Cluj – 1.114. La polul opus, se află judeţele Sălaj – 63, Harghita – 57, Gorj – 51. În judeţul Suceava au fost înregistrate 355 de operaţiuni de acest tip. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: