Eudoxiu Hurmuzaki – Remember

Iată că s-au scurs 145 de ani de la trecerea din viaţă (10 februarie 1874) a unui om emblematic (istoric, politician, jurist ş.a.), despre care toată lumea crede că ştie câte ceva, al cărui nume este purtat cu mândrie de diverse instituţii culturale, dar care, aşa cum se întâmplă îndeobşte, nu mai este cultivat, „vizitat” în scop de cunoaştere, ci pus, ca Mihai Eminescu, de pildă, pe un piedestal de pe care ne ferim să-l deranjăm: Eudoxiu Hurmuzaki. Viaţa şi opera sa au fost scoase la iveală, comentate şi dezbătute, de-a lungul timpului, de numeroşi cercetători, printre cele mai recente (şi temeinic ştiinţifice) puneri în valoare figurând rezultatele strădaniilor regretatului istoric şi profesor Ilie Luceac, de la Cernăuţi – dar al întregii Românii – Familia Hurmuzaki între ideal şi realizare (o istorie a culturii româneşti din Bucovina în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea), în 2000, şi Discursurile lui Eudoxiu Hurmuzaki în Dieta Bucovinei, în 2007.

Născut la 29 sept. 1812 la Cernauca, aproape de Cernăuţi, viitorul membru al Academiei Române face studii secundare în capitala Bucovinei, apoi Facultatea  de Drept (dar audiind şi cursuri de istorie) la Viena, finalizată cu un doctorat. Cercetările sale în arhivele străine duc la acumularea a peste 6.000 de documente referitoare la ţările române, care vor pune bazele viitoarei Colecţii academice ce-i poartă şi astăzi numele. Tot pe baza acestora, luptătorul pentru drepturile românilor Eudoxiu Hurmuzaki (vicecăpitan şi căpitan al Bucovinei, înnobilat cu titlul de baron, cetăţean de onoare al oraşelor Cernăuţi şi Câmpulung) alcătuieşte lucrarea Fragmente din istoria românilor, publicată postum în cinci volume (1878 – în limba germană), după care a urmat şi traducerea în limba română, datorată lui Mihai Eminescu (vol. I) şi Ion Slavici (vol. II şi III), între anii 1879-1900.

Departe de noi gândul de a analiza faptele marelui român, căci nu ne ajută puterile, dar încercăm măcar să-i aducem un pios omagiu prin intermediul unor glasuri distincte din trecut, care s-a  întâmplat să ne treacă prin mână şi care s-ar putea să fie mai puţin cunoscute, dat fiind că s-au exprimat în publicaţii mai puţin cunoscute pe plan naţional. Cunoscutul istoric şi iniţiator al revistei „Arhiva genealogică” Sever de Zotta, bucovineanul stabilit în România ca director al Arhivelor Statului din Iaşi, al cărui bunic era Gheorghe Hurmuzaki, fratele mai mic al lui Eudoxiu, îi închină moşului său un articol, la 100 de ani de la naştere, cu mare putere de generalizare şi „cu bătaie lungă”, plin de prospeţime şi în zilele noastre, din care extragem un fragment:

„Noi, cei tineri, care am venit de-a gata la o Românie unită, la o Bucovină dezbătută de sub stăpânirea Galiţiei, la o limbă românească formată şi statornică, la istoria neamului scrisă, la Academie, Universităţi şi alte instituţiuni culturale – nici nu putem cuprinde cu puterea înţelegerii uriaşa muncă depusă de marii noştri înaintaşi, luptele lor, suferinţele şi decepţiunile lor, cum şi complexul de zbuciumări sufleteşti şi de frământări, care premerg totdeauna operelor mari, nepieritoare; de aceea noi, cei mai mulţi, nici nu putem preţui meritele lor. Mulţi i-au uitat, unii i-au criticat, puţini i-au urmat. În cursul repede al vieţii moderne, când ziua de azi dezminte pe cea de ieri, când se creează peste noapte oameni mari cu merite mici, cu ajutorul tipografiilor şi hârtiilor răbdătoare, mulţi au pierdut facultatea de a distinge ce-i bun şi ce-i rău, sincer sau poză, mare sau mic.

Nu voim să facem parte din gloata acelora care tot trec înainte orbeşte, cu setea în suflet după glorii ale zilei, situaţii efemere, averi trecătoare sau petreceri istovitoare, neprivind nici în dreapta nici în stânga, necum îndărăt, spre trecutul mut pentru ei şi mormintele acoperite cu muşchii uitării fără de vreme.

Ne întoarcem deci privirile spre trecut şi, descoperindu-ne sufleteşte în faţa mormântului din Cernauca vestită, lăsăm simţirile noastre pradă amintirilor vechi.

Nu vom privi pe Eudoxiu Hurmuzachi din punct de vedere al activităţii sale politice, care a fost foarte roditoare, meritul său principal fiind liberarea Bucovinei din braţele înăbuşitoare ale Galiţiei: deci al slavismului cuceritor. Nu ne vom ocupa nici cu valoarea lui Eudoxiu ca istoric, lăsând altora mai chemaţi această sarcină pioasă.

Istoric nepărtinitor, conştiincios, servindu-se de izvoare originale – cele mai multe descoperite de el însuşi – şi de o limbă aleasă, avântată, uneori chiar poetică, a fost Eudoxiu Hurmuzachi – variind cuvintele cronicarului – Om deplin, cap întreg, fire adâncă, cât poţi zice că nasc şi în Bucovina oameni” [Eudoxiu Hurmuzaki, 1812-1912, în „Arhiva genealogică” (Iaşi), An. I, nr. 9 şi 10, sept.-oct. 1912, p. 130-131].

Venind ca o continuare, după 12 ani, cuvintele istoricului Gh.I. Brătianu nu sunt mai pre-jos, ridicând în slăvi activitatea lui Eudoxiu şi însemnătatea sa pentru viaţa viitoare a poporului român:

„Cărturarul însă nu este numai al Bucovinei, munca lui răbdătoare şi cinstită a aşezat puternice şi nepieritoare temelii culturii româneşti de pretutindeni. Pentru dânsul, iubirea de neam şi de moşie n-a fost sabia care loveşte; mâinile lui n-au ţinut steagul răzvrătirii împotriva cârmuirii străine. Şi totuşi, printre cei ce au alcătuit, pe la jumătatea veacului trecut, elementele de la care s-a putut purcede în zilele noastre spre desăvârşirea tuturor unirilor, numele său rămâne spre veşnică şi slăvită amintire.

A înţeles că, pentru a râvni neatârnarea politică, un popor trebuie să-şi dovedească întâi independenţa culturală; că trebuie să arate că rostul său pe pământul strămoşesc nu-l datoreşte întâmplării oarbe, ci datinii şi moştenirii glorioase a trecutului de jertfe şi de luptă.

Pe hârtia roasă de vreme a documentelor, ochii lui de cercetător şi de vizionar au văzut dincolo de şirurile strânse ale slovelor sucite; deasupra hârtiei moarte, sufletul viu al istoriei strămoşeşti a înviat în faţa sa. Firul destrămat al veacurilor s-a tors din nou, lucrurile moarte au prins a se mişca, povestea uitată a fost iarăşi, în închipuirea lui aprinsă, faptă trăită. Iar peste filele îngălbenite ale cronicilor sângele de odinioară s-a aşternut în dâră lungă, amintindu-i că gloria viitoare se înalţă pe mormântul suferinţelor şi sacrificiilor ce le îngrămădesc veacuri vitrege de asuprire şi îndoială.

Aceasta i-a şoptit-o bătrânului boier glasul vrăjit al vremurilor de altădată. Astăzi noi privim mai departe, spre alte zări mai întinse decât generaţia Hurmuzăcheştilor, ce-şi încălzise sufletele la flacăra generoasă a idealului naţionalist din 1848. Nu trebuie însă să uităm că avântul nostru de ieri l-a pregătit îndelung răbdarea cuminte şi stăruitoare a înaintaşilor. Şi piticul, de pe umerii uriaşului, vede mai departe decât cel care l-a ridicat – asemănarea e banală; nu trebuie însă nesocotită temelia pe care începem, la rândul nostru, a clădi.

Din opera lui Eudoxiu Hurmuzaki fragmentele vor rămâne, cu trecerea vremii, tot mai mult fragmente. Documentele însă, ale căror colecţii îi mai poartă şi astăzi numele, rămân adevărate pietre de temelie ale istoriei naţionale” [Eudoxiu Hurmuzaki. Cincizeci de ani de la moartea lui (1874-1924), în „Lumea” (Iaşi), An. VII, nr. 1631, 24 feb. 1924, p. 2].

LIVIU PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: