De ce nu face parte şi Broşteniul din Ţinutul Dornelor?

Am citit cu surprindere, în ziarul „Crai nou” din 1 februarie a.c., că noi, oraşul Broşteni şi comuna Crucea, nu am fost „primiţi” în nou înfiinţata organizaţie „Ţara Dornelor”… De când am „deschis ochii” şi am priceput şi eu ce-i cu lumea aceasta – începutul anilor ’50 –, comuna Broşteni făcea parte din raionul Vatra Dornei, regiunea Suceava. Am priceput imediat că este vorba de o promovare turistică şi pretind că, şi noi, Broşteniul, avem o serie de obiective turistice şi un ţinut la fel de frumos ca şi celelalte localităţi din susul Bistriţei:

> Biserica-muzeu construită în anul 1760 şi în care a învăţat scriitorul Ion Creangă, veche de 260 de ani;

> Pietrele cu inscripţii runice de pe Muntele Gaia;

> Şcoala Holda, construită în 1914;

> Căminul cultural „Principele Neculai”, construit în 1900, proprietate privată astăzi;

> Spitalul „Carmen Sylva”, construit de Casa Regală în 1880, modernizat din temelii între 1958 şi 2008.

Este bine de ştiut că în comuna Broşteni s-a deschis una dintre primele şcoli rurale din ţară în 1840, cu 40 de elevi, ulterior ajungându-se la 120. În 1892 se construieşte un local nou de şcoală, apoi, ceva mai târziu, ia fiinţă „Şcoala de Arte şi Meserii”, un fel de şcoală profesională pentru meseriile de tâmplar, dogar, fierar. Tot în jurul anului 1900 ia fiinţă prima bibliotecă şcolară care, în 1910, avea 2870 de volume.

Şi avem şi numeroşi oameni de seamă născuţi în Broşteni sau care „au lăsat urme” aici: Ion Creangă, George I. Kirileanu (1872-1960), născut la Holda, om de cultură, scriitor, inspector şcolar, critic literar şi director al Bibliotecii Regale, Mihai Băcescu, născut la data de 28 martie 1908 în Broşteni, mare biolog şi oceanograf, pe care am avut ocazia să-l cunosc personal în anii ’80, apoi învăţătorul Mihai Lupescu, născut la Fălticeni, coleg de şcoală cu Arthur Gorovei, întemeietorul bibliotecii şcolare şi a revistei „Şezătoarea”, prima revistă de folclor din ţară, Ion Teodorescu din Broşteni, învăţător aici din 1894 până în 1927, apoi la Şcoala „Vasile Conta” din Iaşi (1872-1945), învăţătorul Leon Mrejerul, coleg la Gimnaziul din Fălticeni cu Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, prieten cu Spiru Haret. A luptat pe front ca ofiţer, fiind decorat cu trei mari ordine, apoi deputat şi prefect de Neamţ, unde a înfiinţat 100 de şcoli după Primul Război Mondial (1879-1945). Ar mai fi mulţi oameni de seamă, dar mă opresc aici…

Locuri frumoase, de un peisaj aparte avem şi noi: Valea Negrii cu apele carbogazoase de la Pucioasa şi cele minerale din Jumalţu, Cristişaru şi Pârâul Omului, Valea Barnarului cu Cheile Barnarului şi alte locuri mirifice, zeci de pensiuni care vara şi la sărbători sunt pline. Ar mai fi multe de spus, dar, ca să le cunoşti, să apreciezi toate locurile frumoase din Broşteni, trebuie să vii şi să le vezi. Ştiu că orice „organizaţie” poate primi noi membri şi, dacă vă reconsideraţi opiniile, putem face şi noi parte din organizaţia „Ţara Dornelor”. Cât am fost primar, aşa eram numiţi: „primarii din zona Dornei”. Dacă nu, vorba poetului: „De-aici am fost,/ De-aici ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem…”

Cu stimă şi respect,

ION GAVRIL,

Broşteni

P.S.: Ştiu că şi în comuna vecină, Crucea, sunt obiective şi locuri minunate. Amintesc doar de primul schit de la Rarău, din anii 1500, dărâmat de austrieci în 1775 şi refăcut apoi de călugărul Sasoi. Până prin 1940, Crucea a făcut parte din comuna Broşteni. Am găsit şi o explicaţie până la urmă, aceea că localităţile din organizaţia sus-numită au făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, iar noi… din Regat!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: