Corpul de control al MS a sancţionat mai multe unităţi medicale pentru nerespectarea igienei şi a procedurilor de achiziţii

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii (MS) a sancţionat recent mai multe spitale din ţară pentru nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare, a procedurilor de achiziţii şi a modului de organizare a activităţii medicale, a anunţat, luni, la Parlament, ministrul Sorina Pintea.

„Am terminat şi evaluarea centrelor de permanenţă. Până la urmă, nu cred că importante sunt rapoartele în sine, ci ceea ce urmează după ce aceste controale au fost efectuate. (…) În primul rând este vorba de nerespectarea condiţiilor igienico-sanitare, proceduri de achiziţii, modul de organizare a activităţii medicale. (…) Fiecare raport (al Corpului de control – n.r.) s-a lăsat şi cu sancţiuni. Unele dintre ele au fost trimise Parchetului spre rezolvare. Acolo exista suspiciunea unei fapte penale” a spus Pintea, întrebată despre acţiunile Corpului de control, care a efectuat mai multe verificări la spitale din ţară.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că urma să aibă o întâlnire cu toţi şefii direcţiilor de sănătate publică din ţară, ocazie cu care vor fi evaluaţi cu privire la modul în care şi-au făcut datoria şi vor fi analizate problemele care au apărut în judeţe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: