Cezar's

Ce fericire e pe capul ţării!…

Arbori. Arbori, ierburi, mraniţă/ şi alte-nsemne pământene –/ în mine au fost întrupate/ iar pe lume m-au readus./ Mă adâncesc în humă,/ – apoi apar în iarba de pe şes/ sau în frunzişul care cântă/ ceva de mine ne-nţeles. (Valentin Nervin, Rusia, tradus de Leo Butnaru)

Busuioc. „Fetele pun la codiţe busuioc luat de la steagul bisericii, ca să se uite băieţii la ele ca la steag. Când se fură ceva cuiva, să bage o cracă de busuioc într-un puţ de unde se bea apă, că va găsi. Busuiocul, ca să miroase frumos, să se samene şi să se răsădească numai vinerea. La horă, fetele poartă busuioc în sân şi în păr.” (Din „Credinţe şi superstiţii româneşti”, după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu)

Buze. Femeile au patru buze: două pentru a spune tâmpenii şi două (perechi) pentru iertare.

Ironie. Să te dai cu capul de zid înţeleg!/ Să bagi mâna în foc înţeleg…/ Să te tai cu coasa la un concert de gală înţeleg!/ Să despici fierul în patru poate fi…/ Să-ţi sorbi zgomotos succesul mai merge!/ Dar să spargi clepsidra/ cu o clipă înainte de a i se termina timpul,/ ce ironie! (Marcel Mureşeanu, „Din greşeală…”)

Loco. Locaţia: Iadul. Trei preşedinţi (rus, american şi român) cer voie lui Scaraoţchi să sune în ţara lor, ca să vadă care sunt noutăţile. Rusul vorbeşte 5 minute şi apoi cere plata: 5 milioane USD. Americanul vorbeşte 15 minute. Plata: 15 milioane USD. Românul vorbeşte trei ore. Când cere plata i se spune: un dolar! Preşedintele României, ofensat, cere explicaţii! Scaraoţchi: – La tine a fost loco.

Merde(!). Pot nega adevărul fără să-l murdăresc, iar minciuna o pot folosi fără să mă murdărească…, afară de politică, în care te umpli de… merde (pe franţuzeşte!) din cap şi până în picioare; ceea ce – se pare – că şi căutăm din moment ce nu ne ajunge oprobriul implicării în politică, ci îl hiperbolizăm adăugând şi minciuna. Oare o fi şi la alţii, ca la noi, în România? Reţineţi că n-am zis… ca la noi, la români! (Mircea V. Homescu)

Politicieni. Oamenii politici (postdecembrişti, n.a.) au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul. Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele” pentru a-i condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut desfăşura „opera” nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din nefericire, am rămas un popor de ţărani – spiritul civic se naşte la oraş! –, o turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără nicio tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui în continuare? Proteste ca în Grecia – leagănul democraţiei – sunt de neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată, incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. (Florin Constantiniu)

Rastignire. Să-l atacăm pe Eminescu! Să-l lovim cumplit/ din toate părţile şi deodată,/ fiindcă el, o!, tocmai el, are prea multe păcate;/ în pas cu moda legiferată de lichele/ să aşezăm în ordine de-atac/ cohortele şi tunurile:/ Hai legiunea scribilor ce vă schimbaţi stăpânii/ precum mănuşile (ce fericire e pe capul ţării/ că voi aţi învăţat să scrieţi!)/ loviţi-l fără îndurare/ fiindcă el a avut un singur stăpân – adevărul./… Să-l răstignim pe Eminescu fiindcă este divin. (Valeriu Matei, „Ziliada”)

Trump (Donald). George Bush, Barack Obama şi Donald Trump se prezintă la un interviu cu Dumnezeu pentru ocuparea unui post. Dumnezeu îl întreabă pe Bush: Tu în ce crezi? Bush răspunde: Cred într-o econo-mie liberă, o Americă puternică, o naţiune americană unită şi aşa mai departe… Dumnezeu este impresionat de răspunsul lui Bush şi îi spune: Bravo, vino şi aşază-te pe scaunul din dreapta mea! Dumnezeu se adresează lui Obama şi-l întreabă: Tu în ce crezi? Obama răspunde: – Cred în democraţie, în ajutorarea celor săraci, în pacea mondială şi aşa mai departe… Dumnezeu este realmente impresionat de răspunsul lui Obama şi îi spune: Bravo, vino şi aşază-te pe scaunul din stânga mea! În sfârşit, Dumnezeu îl întreabă pe Trump: Tu în ce crezi? Iar Trump îi răspunde: Cred că stai pe scaunul meu!

Ură. „Urăsc iubirea din oficiu/ Şi dogma fără postament/ Miresele de sacrificiu,/ Şi gloria prin testament.” (George Ţărnea)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: