Zeci de acţiuni de control pe diferite linii, derulate de poliţiştii suceveni pe parcursul săptămânii trecute

Săptămâna trecută a fost una încărcată pentru lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, indiferent de serviciul de specialitate din care fac parte. Zeci de acţiuni punctuale, derulate pe diferite linii, au fost derulate pe raza întregului judeţ. Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Suceava a descins pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilicite din sfera traficului cu produse accizabile şi a comerţului neautorizat. În cadrul acţiunilor au fost verificate 28 de societăţi comerciale, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, fiind constatate 11 infracţiuni. Nu au lipsit nici amenzile, valoarea totală a acestora fiind de 40.000 lei, toate la Legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Totodată, oamenii legii au confiscat bunuri în valoare de peste 10.400 lei.

Zeci de amenzi împărţite pe principalele artere rutiere

În perioada 6 – 9 februarie, Secţia 3 Poliţie Rurală Marginea a organizat o acţiune punctuală pe raza de competenţă pentru asigurarea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră, la care au participat şi lucrătorii compartimentului rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi şi ai Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti. Conform datelor oficiale, au fost testaţi cu aparatul etilotest 35 de conducători auto, fiind constatate 11 infracţiuni şi aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 21.000 lei. În acelaşi timp, poliţiştii au reţinut patru permise de conducere, au retras şapte certificate de înmatriculare şi au ridicat şapte seturi de  plăcuţe de înmatriculare. În cadrul acţiunii a mai fost confiscată cantitatea de 1,39 mc material lemnos şi au fost indisponibilizate o autoutilitară, două remorci, un motoferăstrău, un topor şi o rolă de cablu de circa 200 m lungime.

Pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, Poliţia Oraşului Siret a organizat o acţiune în sistem integrat pe raza de competenţă pe linia prevenirii şi combaterii evenimentelor de natură judiciară şi la regimul circulaţiei rutiere, în care au fost controlate 22 de vehicule şi au fost legitimate 40 de persoane. Încă nouă sancţiuni contravenţionale au fost completate, în valoare de 2.370 lei, iar oamenii legii au reţinut un permis de conducere, au retras un  certificat de înmatriculare şi au ridicat un set de plăcuţe de înmatriculare.

Celelalte drumuri nu au scăpat nici ele, deoarece în perioada 7 – 9 februarie au fost organizate acţiuni şi pe diverse segmente de drum pentru depistarea şoferilor care depăşesc regimul legal de viteză şi a celor care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, în cadrul acestora s-au alcătuit 60 de filtre pe principalele căi de comunicaţie. În urma neregulilor descoperite, oamenii legii au aplicat 80 de sancţiuni contravenţionale în valoare de circa 30.000 lei, din care 66 la regimul circulaţiei rutiere. Alte patru permise de conducere au fost reţinute şi s-au retras două certificate de înmatriculare.

Aproape 700 de grame de bijuterii confiscate

La finele săptămânii trecute, cu ocazia cercetărilor efectuate de Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale Suceava într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, oamenii legii au efectuat verificări la mai multe magazine ce au ca obiect de activitate comercializarea de bijuterii şi obiecte din metale preţioase. Cu această ocazie, a fost confiscată cantitatea de 690 de grame de bijuterii, precum şi suma de 6.570 lei. Amenzile au fost şi ele prezente, valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate fiind de 49.000 lei, dar au fost ridicate şi mai multe înscrisuri necesare continuării verificărilor şi soluţionării cauzei penale aflate în lucru. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava în vederea stabilirii stării de fapt şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate într-un dosar de evaziune fiscală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: