Ieri, la USV

Problema gestionării deşeurilor, dezbătută de reprezentanţi ai administraţiilor din Suceava, Iaşi şi Botoşani

Ministerul Mediului a organizat ieri, în Auditorium „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, prima conferinţa regională  –  dintr-o serie de zece – din cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităţii administrative a Ministerului Mediului de a implementa politica în domeniul managementului deşeurilor şi al siturilor contaminate”.

Obiectivul conferinţei a fost de conştientizare şi informare a participanţilor cu privire la obiectivele, ţintele şi măsurile propuse prin Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. De asemenea, participanţilor le-au fost prezentate ghidurile de bune practici în domeniul gestionării deşeurilor.

La conferinţă au participat reprezentanţi ai Ministerului Mediului, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ai Prefecturii şi Consiliului Judeţean Suceava, Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, precum şi ai autorităţilor publice locale şi operatorilor economici din domeniul gestionării deşeurilor, din judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava.

Prefectul judeţului Suceava, Mirela Adomnicăi, a declarat că această conferinţă a reprezentat un bun prilej pentru autorităţile locale de a afla ultimele modificări legislative cu privire la managementul deşeurilor şi de a clarifica problemele pe care trebuie să le soluţioneze în comunităţi.

La rândul său, secretarul de stat din Ministerul Mediului Eugen Uricec a spus că proiectul are drept obiectiv general consolidarea capacităţii administrative a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în elaborarea politicilor pentru gestionarea deşeurilor.

„Prin implementarea proiectului se vizează asigurarea cadrului necesar pentru întocmirea unitară a documentelor de planificare a gestionării deşeurilor la nivel judeţean şi al municipiului Bucureşti şi, implicit, punerea în aplicare a obiectivelor, ţintelor şi măsurilor propuse prin Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor aprobat de HG 942 din 20 decembrie 2017” a spus Uricec.

El a menţionat că proiectul este derulat împreună cu Ministerul Dezvoltării, care este autoritate de management pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Nicolae Tudose a declarat în cadrul conferinţei că ţara noastră se confruntă cu o problemă în ceea ce priveşte managementul deşeurilor şi al apelor reziduale.

„A sosit termenul scadent de la intrarea în Uniunea Europeană. Ne-am asumat anumite condiţionalităţi, dar din păcate nu le-am îndeplinit. Pe partea de deşeuri, România este pusă în întârziere de Curtea Europeană de Justiţie pe un număr de depozite de deşeuri, pentru că nu au fost închise conform termenelor asumate. Trebuie să conştientizăm valoarea pecuniară pe care România ar fi în măsură să o plătească dacă nu îşi îndeplineşte această condiţionalitate” a spus Tudose.

El a explicat că, pentru o situaţie asemănătoare, Italia a fost amendată cu o sumă forfetară de aproximativ 40 de milioane de euro şi cu penalităţi de 42 de milioane de euro, semestrial calculate, 400.000 de euro pentru depozite de deşeuri periculoase neînchise şi 200.000 de euro pentru depozite de deşeuri municipale.

„Nu-i de joacă. În 2012 a început faza de punere în întârziere, iar în 2017 am fost acţionaţi în instanţă pentru 68 de depozite de deşeuri. În momentul de faţă mai avem 15 depozite neînchise. În continuare avem o mare problemă, iar dacă nu ştim să gestionăm activitatea viitoare riscăm să plătim amenzi” a subliniat secretarul de stat Nicolae Tudose.

Prezent la conferinţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Viorel Seredenciuc a menţionat că CJ implementează de 11 ani proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Suceava” (SMID), care se află într-o fază finală, dar permanent apar probleme noi.

„Durata de viaţă a depozitelor ecologice, conform proiectului, era de 10 ani. Noi deja avem 11 ani de când încercăm să le deschidem. Categoric, ceva nu a fost în regulă cu acest proiect. Probabil şi noutatea proiectului, probabil şi legile care s-au schimbat. Cert este că nici acum nu putem depozita pe cele două depozite ecologice” a precizat Seredenciuc.

Proiectul „Dezvoltarea capacităţii administrative a Ministerului Mediului de a implementa politica în domeniul managementului deşeurilor şi al siturilor contaminate” este cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020, Axa prioritară: Administraţie publică şi sistem judiciar eficiente.

SIPOCA are o durată de implementare de 30 de luni şi un buget de peste 16 milioane de lei. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: