Guvernul a inclus în bugetul pe 2019 finanţări pentru autostrada Suceava – Satu Mare, şi pentru drumul expres Siret – Suceava – Paşcani

> De asemenea, sunt prinse finanţări pentru şoselele ocolitoare ale municipiilor Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni

Aproape toate proiectele de drumuri rapide şi de şosele ocolitoare solicitate de autorităţile sucevene au fost incluse în proiectul de buget pentru anul 2019, care urmează să fie supus în curând dezbaterii parlamentare.

Astfel, Ministerul Transporturilor are de pus în aplicare mai multe obiective de investiţii, între care şi cele care privesc judeţul Suceava.

Potrivit proiectului, ar urma să fie asigurată finanţare pentru elaborarea/ completarea studiilor de fezabilitate pentru drum expres/ Autostrada Nordului (drum expres Petea – Satu Mare – Baia Mare şi autostrada Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava şi analiza conexiune Cluj – Dej).

Totodată, se vor elabora studiile de fezabilitate şi ale proiectelor tehnice pentru drumurile expres Craiova – Târgu Jiu, Ovidiu – Tulcea, Brăila – Tulcea, Braila – Buzău, Focşani – Brăila, Paşcani – Suceava – Siret; Gaeşti – Ploieşti şi pentru legătura dintre A3 şi Aeroportul Henri Coandă.

Se va finanţa elaborarea/ completarea studiilor de fezabilitate pentru autostrăzile Sibiu – Făgăraş, Târgu Neamţ – Târgu Mureş.

Interesant este că Guvernul nu renunţă la elaborarea studiilor de fezabilitate şi a proiectelor tehnice pentru autostrada Braşov – Bacău şi pentru drumurile de mare viteză Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Paşcani.

În ceea ce priveşte lista principalelor proiecte de construcţie pentru variante de ocolire, introduse în Buget în anul 2019, aceasta cuprinde următoarele obiective:

– variantele de ocolire aflate în execuţie: Tecuci, Mihăileşti, Suceava, Carei, Bârlad, Târgu Mureş, Satu Mare, Stei, Rădăuţi, Timişoara Sud;

– variantele de ocolire care vor intra în execuţie: Mediaş, Dej, Alesd – Sud, Comarnic, Buşteni, Săcueni, Craiova Sud – Vest, Târgu Frumos, Fălticeni, Iaşi, drum de legătură DN5 – „Podul prieteniei” (Giurgiu – Vest), Târgu Jiu.

Totodată, în proiect este inclusă şi finanţarea pentru finalizarea DN 18 Iacobeni – Moisei, drum care trebuia să fie dat în folosinţă încă din vara anului trecut.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Dragoş Titea a declarat că în proiectul bugetului de stat pe anul 2019 Ministerul Transporturilor a primit cel mai mare buget pentru investiţii din ultimii 20 de ani. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: