Deputatul PNL Dumitru Mihalescul cere ca excedentul prevăzut în bugetul asigurărilor sociale să fie folosit pentru majorarea alocaţiilor copiilor

Deputatul Dumitru Mihalescul, PNL) a transmis ministrului Muncii, Marius Budăi, o întrebare cu privire la utilizarea excedentului prevăzut în buget.

Acesta arată că, potrivit proiectului de buget al asigurărilor sociale pentru anul 2019, veniturile se ridică la 71.662.090 mii lei, iar cheltuielile la 68.761.379 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, rezultând un excedent de 2.900.711 mii lei.

El explică că, în acelaşi timp, în preambulul anexei nr.3/20 aferente Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, se stipulează că „pentru anul 2019 se estimează un buget aproximativ similar execuţiei anului 2018, deoarece, în ceea ce priveşte plata drepturilor de asistenţă socială, necesarul poate varia în funcţie de evoluţia veniturilor populaţiei şi a indicatorilor demografici, în special în privinţa indemnizaţiei acordate pentru creşterea copilului, a alocaţiei pentru susţinerea familiei, precum şi a alocaţiei de stat pentru copii”.

„Este extrem de greu de explicat motivul pentru care domnia voastră, în calitate de Ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, nu aţi impus în cadrul Guvernului ca excedentul de 2,9 miliarde lei înregistrat de bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2019 să fie utilizat pentru indexarea alocaţiei de stat pentru copii. Suma excedentară ar fi permis creşterea acesteia de la 84 lei, la peste 120 lei. Astfel, alocaţia de stat pentru copii ar fi fost majorată peste creşterile de preţuri din perioada 2015 – 2019 şi ar fi putut să devină un instrument mai puternic pentru scoaterea din sărăcia absolută a zeci de mii de copii şi ar fi putut să devină un instrument mai puternic pentru combaterea abandonului şcolar” a transmis deputatul sucevean.

Dumitru Mihalescul cere ministrului să explice care este motivul pentru care excedentul de 2,9 miliarde lei înregistrat de bugetul asigurărilor sociale pentru anul 2019 nu a fost direcţionat către bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, în vederea majorării alocaţiei de stat pentru copii.

„Vă solicit să precizaţi dacă aţi solicitat Ministerului Finanţelor Publice sume suplimentare, pentru ca în anul 2019 să se poată indexa cuantumul alocaţiei de stat pentru copii măcar cu valoarea creşterii preţurilor din ultimii 2 ani” a mai cerut Dumitru Mihalescul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: