La Iaşi, evocarea unor momente providenţiale din istoria neamului

Preşedintele Filialei SCLRB Iaşi, dr. Vasile Diacon, a deschis sezonul „Amiezilor culturale bucovinene” din  2019 (a 87-a cu acest generic) în 27 ianuarie la Muzeul Municipal Iaşi, care, sub directoratul dnei dr. Aurica Ichim, oferă astăzi un cadru de înaltă ţinută pentru astfel de manifestări. Lansările de carte au stat sub semnul evenimentelor istorice prin care au trecut românii în drumul lor spre un stat naţional unitar: Ion Filipciuc, Generalul Iacob Zadik în Bucovina, Ed. Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018; Temeiul Unirii Bucovinei cu Regatul României, Cuvânt înainte, antologie, comentariu şi bibliografie de Ion Filipciuc, Ed. Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018; Vasile Pop, Moldova, teatru de confruntare a trei imperii (1848-1850). Documente inedite, Editura Pan Europa, 2018.

Întâlnirea moderată de Vasile Diacon a debutat cu o expunere a prof. univ. dr. Mihai Cojocariu care, pornind de la lucrarea editată de arhivistul Vasile Pop, a creionat o imagine atotcuprinzătoare a frământărilor revoluţionare din Moldova anilor 1848-1850. M. Cojocariu a subliniat valoarea istorică a materialelor cuprinse în carte, a căror selecţie a presupus o muncă minuţioasă, precum şi o pregătire specială, inclusiv în domeniul limbilor de cancelarie şi în onomastică. Totodată, amendând tendinţa politicienilor de a se substitui istoricilor folosind datele în chip tendenţios, profesorul a atras atenţia asupra caracterului relativ al unor informaţii, apreciind autenticitatea documentaţiei din surse primare, cum sunt canalele diplomatice la care s-a raportat autorul volumului lansat: „Documentele ne arată cât de dură a fost ocupaţia rusească şi, în general, povara trupelor străine în Principate, îndeosebi pentru ţărănime. O epocă tragică prin necazurile ce s-au perpetuat: lăcustele, ruşii şi holera din 1849. Rezervele de hrană şi rachiu s-au epuizat când se impunea întreţinerea a 20.000 de soldaţi ruşi. În acelaşi timp se exercita un control tiranic la nivel diplomatic şi o cenzură draconică pentru a nu permite infiltrarea unor agenţi străini, de teama expansiunii spiritului revoluţionar. În Principate orice acte cu caracter secret treceau prin filtrul consulatului rus. Interesante sunt şi personalităţile care apar în cuprinsul acestor înscrisuri, între care însuşi domnitorul Mihail Sturza, logofătul Costache Sturza de la Ruginoasa, hatmanul Toderaş Balş, mai mulţi Cantacuzini, episcopul de Roman Emil Rosetti”.

Vasile Diacon consideră că volumele lansate sunt opere ştiinţifice şi preţioase instrumente de lucru pentru cercetători. În ce priveşte lucrările lui Ion Filipciuc, acestea sunt rodul unor investigaţii asidue, autorul fiind un împătimit al arhivelor în căutarea faptului inedit, cu rezultate remarcabile şi cu studii extrem de interesante despre Eminescu şi despre balada Mioriţa. Cartea consacrată generalului Iacob Zadik – observă Vasile Diacon,  este o pledoarie pentru modul cum se face o cercetare serioasă, pentru că uneori, aşa cum sugerează un motto din Voltaire: „Istoria este povestirea faptelor false prezentate drept adevărate, spre deosebire de fabulă, care este povestirea faptelor adevărate prezentate drept false”. Într-un caz tipic de „legendă cazonă” creată de generalul Gh. Zaharia cu scopul de a lega numele lui Emil Bodnăraş de cel al generalului Iacob Zadik, eroul Bucovinei din 1918, se susţine că generalul Iacob Zadik  ar fi devenit în perioada comunistă vizitiu în Piatra Neamţ, neştiut de nimeni, şi doar la intervenţia lui Bodnăraş şi-a redobândit casa şi a primit drepturile de veteran de război, când, de fapt, acesta a trăit în condiţii decente, aproape atingând venerabila vârstă de 103 ani. Mai mult, în 1968 a publicat în „Scânteia” un amplu articol referitor la biruinţa de la Mărăşeşti. Deci nu se poate susţine că nu se  ştia nimic despre el.

Într-o prezentare detaliată, Vasile Diacon se opreşte asupra câtorva chestiuni relevante atât pentru acribia autorului, cât şi pentru caracterul integru al personajului: „Volumul cuprinde toate documentele legate de intrarea armatelor române în Bucovina, preluate dintr-un fond arhivistic de la Arhivele Centrale ale Armatei de la Piteşti. Este foarte important de reţinut faptul că generalul Zadik a insistat şi a dat ordin fiecărui ofiţer din Divizia a 8-a să nu se compromită în niciun fel în faţa populaţiei civile, faţă de care să manifeste bunăvoinţă şi înţelegere. Există documente pentru toate etapele parcurse, menţionându-se şi pierderile omeneşti (17 morţi, trei răniţi şi opt dispăruţi, dintr-un efectiv de 261 ofiţeri şi 7.542 trupă ). A avut determinarea de a institui ordinea, de a opri actele de răzbunare împotriva delatorilor evrei din cauza cărora mulţi români şi ucraineni au sfârşit sub acuzarea de trădători în spânzurătorile călăului Fischer. A cerut tuturor să aducă liniştea şi pacea în acest teritoriu. În Pocuţia a procedat la fel, dizolvând formaţiunile banditeşti bolşevice şi instituind ordinea. În carte sunt ilustrate aspecte mai puţin cunoscute, cum ar fi contactele cu Iancu Flondor, cu guvernatorul Josef Etzdorf, arestarea lui Eduard Fischer şi a arhiducelui Wilhelm de Habsburg”.

În legătură cu cel de al doilea titlu editat de Ion Filipciuc, Vasile Diacon apreciază că „această antologie readuce în atenţie texte publicate anterior, trecând în revistă figuri ale unor personalităţi marcante. Ambele lucrări se leagă şi se completează reciproc”.

O viziune insolită asupra vremurilor trecute propune, în alocuţiunea sa, comandorul Mihai Batog-Bujeniţă, preşedintele Asociaţiei Literare „Păstorel”, vorbind despre „o istorie imaginativă în care oamenii obişnuiţi sunt dezlegaţi de orice canon şi pot spune orice, dar cu o condiţie: să pară logic”. Din această perspectivă, plecarea Bucovinei din spaţiul moldovenesc trebuie înţeleasă şi în contextul social-istoric şi geopolitic al momentului când în Ţările Române jefuiau deopotrivă domnii fanarioţi, marii boieri, ruşii, turcii, tătarii, austriecii, polonezii: „Ţăranul şi-a făcut o strategie de supravieţuire şi nu a mai produs, fiindcă munca lui nu se vedea. Blestemul de a fi la confluenţa a trei imperii cu armate şi tendinţe agresive a impus o soluţie de criză, iar opţiunea otomană sau rusească nu era mai avantajoasă faţă de cea austriacă. E bine ca dincolo de documente să trecem cu mintea, cu imaginaţia în acele vremuri pentru a intui realităţi încă neexplicate”.

Dl  Vasile Pop menţionează motivaţia şi felul în care a realizat lucrarea: „La Arhivele din Iaşi am găsit documente despre Revoluţia de la 1848 din Moldova, am aprofundat cercetarea şi a durat trei ani până am definitivat acest volum, care va fi urmat de încă două. Din rapoartele oficiale am putut constata că starea revoluţionară exista în populaţie, că ţăranii suportau greu trupele otomane şi ruseşti, iar un lucru absolut inedit îl constituie aportul clerului la răspândirea ideilor revoluţionare”. Este regretabil, în opinia sa, că nu se mai predă chirilica, deşi sunt foarte multe documente în arhivă.

Ion Filipciuc aduce lămuriri consistente şi incitante despre recentele scrieri editate la Biblioteca „Mioriţa” din Câmpulung Moldovenesc. Pe lângă cele două anunţate, şi despre care s-a vorbit pe larg, acesta a mai adus cu sine o carte ce se circumscrie tematicii: Câmpulungul în Zorile Unirii, ediţie întocmită tot de I. Filipciuc.

Arată că în demersul său de restabilire a adevărului a descoperit întotdeauna lucruri care merită cunoscute într-o altă lumină. Aniversarea unor momente istorice ar trebui reconsiderată şi reinterpretată din perspectiva documentaţiei autentice, în măsura în care nu concordă  întrutotul cu realităţile istorice. Într-o descriere plastică, argumentând cu date şi fapte, Ion Filipciuc relevă critic personalitatea unor lideri marcanţi, cum au fost Ion Nistor, „un bun istoric ce s-a convertit la Bucureşti într-un politician materialist”, şi Iancu Flondor, „un om integru şi o conştiinţă tragică, asemenea destinului lui Grigore Ghica”.

Ion Filipciuc surprinde prin felul în care pune în valoare informaţia jurnalistică prin arta scriitorului, anunţând şi o viitoare carte cu titlul Drăguţa din Ostra – un scenariu desprins dintr-un dosar de la Curtea Marţială, din martie 1918: o poveste de iubire a unui ofiţer austriac care trecea frontul la români.

Într-o scurtă intervenţie de final, Aurica Ichim aduce o ştire de bun augur, cu  rezonanţă istorică românească peste hotare: „La Florenţa s-a dezvelit o inscripţie comemorativă aplicată pe edificiul în care a locuit Al. Ioan Cuza”.

VICTOR IOSIF

*

Interesantul Jurnal al lui Leca Morariu se va bucura de lansarea celui mai recent volum al său, IV (anii 1909-1919), la Iaşi, în cadrul unei noi Amiezi culturale bucovinene, mâine, sâmbătă, 9 februarie 2019, ora 11,00, la sediul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, Casa cu absidă, str. Grigore Ureche 7. Evenimentul, organizat de filialele ieşene ale Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi Uniunii Scriitorilor din România, moderat de poetul Cassian Maria Spiridon, îi va reuni pe realizatorii săi, Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava (iniţiatoarea şi sprijinitoarea publicării Jurnalului), scriitorii Olga Iordache, Liviu Papuc, Aurel Ştefanachi şi pe cititorii săi de elită – Antonio Patraş, doctor în Litere, şi Mircea Platon, doctor în Istorie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: