Handbal masculin, juniori I

Formaţia LPS Suceava a început anul cu un succes

Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a început cu dreptul anul 2019, cu o victorie în faţa propriilor suporteri. Calificată de pe primul loc în serie în faza a doua a Campionatului Naţional, Grupa Valoare, aici unde se va da lupta pentru calificarea la turneul final, echipa pregătită de antrenorul Răzvan Bernicu a trecut de LPS Brăila cu scorul de 52–34. Sucevenii au început bine această partidă şi cu o apărare bună au reuşit după 11 minute să se distanţeze la 7 goluri, iar la mijlocul reprizei, la 10 goluri, oaspeţii reuşind să înscrie doar 5 goluri în această perioadă. La pauză a fost 26–12, iar în partea a doua echipa LPS Suceava a continuat să domine jocul şi să ruleze aproape tot lotul de jucători, iar în final s-a impus la o diferenţă de 18 goluri.

„Mă bucur c-am început această fază semifinală a competiţiei cu o victorie clară, la capătul unui meci pe care l-am controlat tot timpul. Mă bucur c-am rulat aproape tot lotul şi n-am avut parte de accidentări, înaintea unui meci mult mai dificil, aşa cum va fi cel cu Bacăul. Sper să continuăm în acelaşi ritm şi să reuşim să ajungem la turneul final, dar trebuie s-o luăm cu fiecare meci în parte”, a  explicat antrenorul Răzvan Bernicu.

În meciul cu Brăila, pentru LPS Suceava, Claudiu Lazurcă a reuşit 20 de goluri, Antonio Pintilei – 12, Albert Vizitiu – 7, Ovidiu Cozorici – 4, Vlăduţ Lazoreac – 3, Fabian Rusu – 2, iar Ştefan Jităreanu, Alex Niculici şi Cristian Bejinariu, câte un gol fiecare.

În etapa viitoare, LPS Suceava va juca tot acasă, cu CSM Bacău, echipă cu care s-a luptat pentru locul I în serie în faza precedentă a competiţiei.

Rezultatele etapei I

LPS Suceava – LPS Brăila                           52–34 (26–12)

CSM Bacău – AHC Dobrogea Sud Constanţa 32–24 (18–9)

LPS Roman – CSM Ploieşti          22–32 (10–13)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: