Captură importantă de ţigări de contrabandă realizată cu uz de armă

Pe parcursul nopţii de duminică spre luni, poliţiştii de frontieră suceveni din cadrul Sectorului PF Brodina au reuşit o captură importantă de ţigări de contrabandă. Ei au observat în apropierea frontierei de stat, pe raza localităţii Ulma, un grup de persoane care se deplasa de la frontieră spre interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Potrivit declaraţiilor făcute de comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, purtătorul de cuvânt al STPF Suceava, „colegii noştri au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce şi, pentru că acestea nu s-au supus, a fost executat un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale”.

Văzând că gluma se îngroaşă, contrabandiştii au aruncat marfa din spate şi au rupt-o la fugă spre localitatea Ulma, reuşind să se facă nevăzuţi în întuneric.

La faţa locului, poliţiştii de frontieră au descoperit abandonate nouă colete cu ţigări, care au fost transportate la sediul STPF Suceava. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de peste 175.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării. În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „trecere frauduloasă a frontierei de stat” şi „contrabandă în formă agravantă”, precum şi pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea ilicită.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI