Managerul Spitalului Fălticeni, Vlad Morariu:

Unitatea a reuşit să încheie anul trecut pe excedent

> Au fost achiziţionate echipamente şi aparatură medicală şi s-au alocat şi fonduri pentru continuarea lucrărilor de investiţii la noua clădire

 Managerul Spitalului Municipal Fălticeni, medicul Vlad Alexandru Morariu, a declarat că în anul 2018 sumele încasate din prestări servicii au fost mai mari decât sumele cheltuite pentru buna funcţionare a spitalului, astfel că, din punct de vedere financiar, unitatea spitalicească a reuşit să încheie anul trecut pe excedent.

El a spus că, începând cu luna ianuarie, respectiv martie 2018, s-au acordat majorări salariale personalului unităţii, însă acestea nu au grevat în mod negativ bugetul spitalului, întrucât creşterile salariale au fost acordate lunar, distinct, de CAS Suceava, în baza contractului încheiat, în conformitate cu prevederile Legii 153/ 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Morariu a explicat că cheltuielile de personal au reprezentat, în 2018, un procent de 59,61 din bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, iar valoarea plăţilor efectuate anul trecut pentru cheltuieli de personal raportate la veniturile încasate din contractele încheiate cu CAS şi DSP Suceava reprezintă 78,14%.

Managerul Spitalului Municipal Fălticeni a menţionat că unitatea spitalicească a întâmpinat „mici dificultăţi” în ceea ce priveşte finanţarea doar la programele de sănătate derulate prin CAS Suceava, respectiv Programul naţional de ortopedie, şi prin DSP Suceava, Programul naţional screening al cancerului de col uterin, spitalul fălticenean fiind al doilea din judeţ care are organizată o reţea de depistare precoce a cancerului de col uterin.

Referindu-se la investiţiile din 2018, medicul Vlad Alexandru Morariu a precizat că au fost achiziţionate echipamente şi aparatură medicală atât din fonduri proprii, fonduri de dezvoltare, cât şi din fonduri alocate de la bugetul local şi de la Ministerul Sănătăţii.

El a arătat că Ministerul Sănătăţii a alocat fonduri de 8.704.730 de lei pentru continuarea lucrărilor de investiţii la noua clădire a spitalului.

Morariu a spus că din fondurile alocate de la bugetul local, în sumă de 1.087.618 de lei, s-au achiziţionat mai multe echipamente medicale, respectiv un sistem de chirurgie laparoscopică pentru dotarea Secţiei de Chirurgie Generală şi unul pentru Secţia de Obstetrică-Ginecologie, precum şi un set fierăstrău sagittal motor rotativ pentru dotarea Compartimentului de Ortopedie-Traumatologie şi un ureteroscop pentru Secţia de Chirurgie Generală.

Alţi 994.372 de lei au fost alocaţi din fondurile proprii ale spitalului şi din fondul de dezvoltare pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală, printre acestea numărându-se o trusă de endoscopie ORL pentru Compartimentul ORL, un ecograf Doppler pentru cord şi vase şi un holter ECG-TA destinate Secţiei de Cardiologie, un sterilizator cu aer cald, trei monitoare pentru funcţii vitale pentru Secţia ATI şi Secţia Medicină Internă, două infuzomate şi trei injectomate pentru Secţia ATI, un cardiotocograf (monitor fetal) şi o lampă de examinare pentru Secţia Obstetrică-Ginecologie, un radiocauter şi un dermatom electric pentru Secţia de Chirurgie Generală, două sterilizatoare cu abur pentru Secţia de Pediatrie şi Neonatologie, un dermatoscop cu polarizare pentru Compartimentul de Dermato-Venerologie, un aparat automat electroforeză şi un termostat pentru Laboratorul de Analize Medicale, un ecograf Doppler pentru Dispensarul TBC, un sterilizator cu aer cald şi o maşină de gătit electrică pentru Centrul de Sănătate Vadu Moldovei.

Totodată, au mai fost alocate fonduri pentru realizarea proiectului de extindere a Secţiei de Pneumologie.

El a mai declarat că, din fondurile de la bugetul de stat alocate de Ministerul Sănătăţii, în valoare de 8780 de lei, s-a achiziţionat un aparat pentru testarea de otoemisiuni acustice la nou-născuţi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: