La Cetatea de Scaun a Sucevei

Proiectul educaţional „Lecţia de 10” continuă şi în acest an

Pentru anul 2019, la Muzeul Bucovinei, Serviciul Cetatea de Scaun, sunt planificate activităţi, menite să sublinieze rolul educativ al muzeului. Astfel, lecţii de istorie, un club de lectură, diferite ateliere istorico-didactice, expoziţii temporare sau expoziţii itinerante la diverse şcoli din proximitatea municipiului Suceava au ca scop completarea cunoştinţelor dobândite în cadrul şcolii.

Potrivit reprezentanţilor Muzeului Bucovinei, proiectul educaţional „Lecţia de 10”, care se desfăşoară la Cetatea de Scaun a Sucevei (în incinta Casei Custodelui), este destinat în special elevilor de şcoală gimnazială, intenţia fiind de a apropia elevii de disciplina istorie şi de a facilita înţelegerea diferitelor contexte istorice sau termeni istorici.

 „Lecţia de 10” este structurată pe zece capitole din istoria Moldovei: zece domnitori, nouă cetăţi din Moldova, opt ctitorii ştefaniene, şapte dregătorii, şase arme medievale, cinci domniţe, patru bătălii importante, trei atacuri asupra Cetăţii de Scaun, două ţări suzerane şi Cetatea de Scaun.

„Se doreşte ca prin subiectele discutate în cadrul acestor lecţii să stârnim interesul, curiozitatea, precum şi dorinţa elevilor de a afla mai multe despre un anumit capitol din istoria Moldovei. Fiecare lecţie este completată cu diferite activităţi interactive, cum ar fi realizarea unei machete de cetate din hârtie cartonată, confecţionarea de arme medievale din hârtie, puzzle-uri etc., menite să consolideze cunoştinţele acumulate. Materialele necesare pentru aceste activităţi sunt puse la dispoziţie de organizatori. Modul interactiv de abordare a subiectelor, crearea unui mediu ambiant plăcut şi stimulativ, diferitele activităţi sau exerciţii pe care elevii le desfăşoară în cadrul fiecărei lecţii sunt tot atâtea motive prin care elevii îşi pot desăvârşi diferite laturi ale educaţiei” menţionează sursa citată.

Pentru participarea la proiect este nevoie de programare, cadrul didactic care însoţeşte grupul de elevi putând opta şi pentru lecţia de istorie pe care o doreşte. Puteţi obţine informaţii suplimentare sau vă puteţi programa la numărul de telefon 0784 275644, persoană de contact – muzeograf Paula Moroşanu. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: