Numeroase priorităţi pentru dezvoltarea judeţului nu sunt finanţate prin Legea bugetului pentru 2019

> Parlamentarii liberali suceveni vor depune amendamente pentru alocarea de bani de la şosele ocolitoare, drum expres, magistrala de gaz metan spre Vatra Dornei, până la regularizări de cursuri de apă şi modernizarea de puncte vamale

Preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, preşedinte al CJ Suceava, a anunţat, vineri, după ce a fost publicat proiectul de buget pentru anul 2019, că a avut o întâlnire cu parlamentarii PNL de Suceava cu care a discutat şi s-au convenit amendamente la această lege care sunt priorităţi extrem de importante pentru dezvoltarea judeţului Suceava.

El a spus că primul amendament se referă la alocarea de fonduri pentru programul „Utilităţi şi mediu” care afectează financiar mai mult de jumătate din primăriile din judeţ, cu un împrumut de 86,3 milioane de euro făcut încă din 2004. Multe primării au conturile blocate, iar guvernele din ultimii ani nu au acordat niciun ban. O situaţie disperată este la Câmpulung Moldovenesc, dar şi în alte localităţi, urmând să fie cerute fonduri pentru achitarea ratelor.

Un alt amendament se referă la asigurarea de Transgaz a finanţării necesare pentru construcţia magistralei de gaz metan spre Vatra Dornei.

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, va fi depus un amendament pentru fonduri necesare pentru studiul de fezabilitate şi stabilirea indicatorilor tehnico-economici pentru drumul expres Siret – Suceava – Paşcani.

„Dorim ca anul acesta să se finalizeze acestea, astfel încât cel târziu anul viitor să înceapă lucrările” a spus Flutur.

Parlamentarii PNL suceveni vor susţine un amendament pentru finanţarea unui studiu de fezabilitate pentru Autostrada Unirii Iaşi – Tg. Mureş, astfel încât să se înceapă de urgenţă construcţia pe bani europeni a autostrăzii care să lege Moldova de Ardeal, autostradă care este la mai puţin de o oră şi de Suceava.

Un amendament prevede alocarea de bani pentru modernizarea DN 2 Roman – Siret care, pe unele porţiuni, arată dezastruos, dar şi pentru modernizarea DN 29 A Suceava – Adâncata –Dorohoi, care arată deplorabil astăzi.

Parlamentarii PNL de Suceava vor mai solicita fonduri pentru modernizarea drumului pe Valea Bistriţei, DN 17 B, Vatra Dornei – Dorna Arini – Crucea – Broşteni, unde mai sunt circa 20 km care trebuie modernizaţi.

Flutur a mai spus că se solicită fonduri şi pentru centura Sucevei.

„A început din nou construcţia tronsonului rămas în urmă care are 6 ani întârziere. Din păcate, toamna trecută s-a lucrat doar 10% din cât s-a propus” a spus Gheorghe Flutur.

El a arătat că se vor solicita fonduri şi pentru studiul de fezabilitate pentru centura a doua a Sucevei care să lege DN 2 de zona Bosanci – Aeroport, investiţie estimată la 38 de milioane de euro.

Un amendament prevede alocarea de bani pentru centura Rădăuţiului unde, după o întârziere de 6 ani, a început construcţia, fiind nevoie de bani pentru ca în acest an să se finalizeze.

„Cerem şi bani pentru studii de fezabilitate pentru centurile ocolitoare ale municipiului Fălticeni prin zona Rădăşeni, a oraşului Gura Humorului şi municipiilor Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Sunt zone care în momentele de vârf cu sezon turistic se blochează” a spus Flutur.

Parlamentarii liberali vor solicita şi finanţarea tronsonului al doilea al pârtiei de schi din Masivul Rarău, ţinând cont că ministrul Turismului a promis în ianuarie acest lucru.

Un alt proiect pentru care se solicită fonduri este finanţarea unui spital de copii de la Suceava: „Compania Naţională de Investiţii să aloce fonduri pentru un spital de copii cu 300 de paturi la Suceava” a cerut Flutur.

El a mai arătat că un amendament prevede bani pentru sala polivalentă din Suceava care are documentaţia depusă, a fost inclusă în priorităţi în 2016 şi este nefinanţată, proiectul fiind pentru o sală polivalentă de 5000 de locuri şi 2500 de locuri mobile.

Un alt amendament prevede alocarea de fonduri necesare pentru taxa de scoaterea din fond forestier a unei suprafeţe de teren în zona Bilbor, la hotar cu judeţul Harghita, pentru a finaliza drumul judeţean de legătură cu Ardealul.

Gheorghe Flutur a mai spus că un alt amendament prevede alocarea de fonduri pentru reabilitarea Punctului Vamal Siret.

„Vama nu arată bine. Avem nevoie de o poartă de intrare dinspre Ucraina în România care să corespundă normelor europene” a declarat Flutur.

El a mai spus că se solicită bani pentru construirea punctului de frontieră de la Izvoarele Sucevei pentru că CJ Suceava finalizează în acest an modernizarea drumului spre Izvoarele Sucevei şi dorinţa este să vină turişti din Ucraina pe ruta Izvoarele Sucevei – Câmpulung Moldovenesc.

Alte amendamente se referă la regularizarea cursurilor de apă din judeţul Suceava, fiind vorba despre 11 puncte cu risc mare la inundaţii care necesită astfel de lucrări, dar şi de reabilitarea malurilor râului Suceava în zona în care Primăria Suceava doreşte amenajarea unei zone de agrement.

Parlamentarii PNL suceveni vor solicita şi fonduri pentru închiderea gropii de gunoi de la Câmpulung Moldovenesc.

Totodată, se solicită alocarea de fonduri pentru funcţionarea Căminului de Bătrâni de la Solca şi a Spitalului Medico-Social de la Broşteni, ambele fiind subfinanţate, deoarece bugetele celor două primării nu permit să asigure o finanţare corespunzătoare.

„Apelul meu este către parlamentarii de toate culorile din judeţul Suceava de a susţine aceste priorităţi. Şi noi vom susţine orice iniţiativă care să aducă bani judeţului Suceava” a declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: