Accident provocat de un tânăr băut şi fără permis

Un tânăr teribilist din Cajvana se face vinovat de producerea unui accident rutier soldat cu o victimă. El s-a urcat la volanul unei maşini chiar dacă nu are permis, iar înainte îşi făcuse şi curaj consumând câteva păhărele. Evenimentul rutier a avut loc la finele săptămânii trecute, când autovehiculul condus de cel abia ajuns la vârsta majoratului a fost scăpat de sub control într-o curbă periculoasă pe DJ 178E şi s-a răsturnat în afara şoselei, pe raza localităţii Botoşana.

Potrivit cercetărilor efectuate de poliţişti, în urma incidentului, un tânăr de 19 ani, tot din oraşul Cajvana, pasager în autoturism, a fost rănit, fiind preluat de un echipaj de ambulanţă şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI