Arhivă pentru ianuarie, 2019

Colind pentru Ion Cozmei

4 ianuarie 2019 la 12:41 Comentariile sunt dezactivate

Colindele, păstrate din generaţie în generaţie ca unele din cele mai preţioase comori ale tezaurului nostru popular, încă ne mai umplu sufletele de bucurie când se apropie sfârşitul sărbătorilor de iarnă. Aducându-ne aminte de o veche tradiţie, încă practicată prin unele zone ale ţării, Colindatul cu Steaua, acum, când amCiteşte

Val de şoferi băuţi, depistat în trafic de poliţişti

4 ianuarie 2019 la 12:40 Comentariile sunt dezactivate

Trecerea dintre ani nu i-a potolit pe sucevenii care se urcă la volanul autoturismelor după ce au consumat cantităţi importante de băuturi alcoolice; ba dimpotrivă. Jungla de pe drumurile publice sucevene s-a păstrat şi de sărbătorile de iarnă. Fără să le pese că reprezintă adevărate pericole atât pentru ei, câtCiteşte

Cei mai buni arbitri şi observatori suceveni vor fi testaţi de Comisia Centrală a Arbitrilor

4 ianuarie 2019 la 12:39 Comentariile sunt dezactivate

Comisia Centrală a Arbitrilor a stabilit datele în care „centralii” şi asistenţii din primele trei eşaloane din România vor susţine cursurile de iarnă. Dintre arbitrii suceveni, vor participa la testări asistentul FIFA Sebastian Gheorghe, precum şi câţiva tineri de perspectivă care oficiază partide la nivelul eşalonului al treilea, este vorbaCiteşte

Principalele valute s-au apreciat la început de an

4 ianuarie 2019 la 12:37 Comentariile sunt dezactivate

Prima şedinţă a pieţei valutare din acest an nu a fost de bun augur pentru leu, care s-a depreciat în linie faţă de principalele valute. În schimb, „taxa pe lăcomie” pare a da bătăi de cap băncilor, care au „ales” să scadă valoarea indicilor ROBOR. Cursul euro a crescut deCiteşte

După o ceartă în club, au fost puşi la pământ de un autoturism

4 ianuarie 2019 la 12:31 Comentariile sunt dezactivate

> Scenele incredibile s-au petrecut în ajunul Anului Nou, la Arbore > Patru persoane au ajuns pe mâna medicilor după ce au fost lovite în plin de maşina „rivalilor” Scene pe care mulţi dintre noi nu le credeau posibile s-au petrecut la trecerea dintre ani în localitatea Arbore. Nu maiCiteşte

Amenzi, confiscări şi dosare penale

4 ianuarie 2019 la 12:31 Comentariile sunt dezactivate

Dacă majoritatea sucevenilor s-au bucurat în preajma sărbătorilor de iarnă de o minivacanţă mai lungă sau mai scurtă, în perioada 24 decembrie 2018 – 2 ianuarie 2019, oamenii legii suceveni nu au avut posibilitatea să se „laude” la fel. Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, alături de cei ai InspectoratuluiCiteşte

Revelion cu urmăriri pe drumurile publice

4 ianuarie 2019 la 12:21 Comentariile sunt dezactivate

Minivacanţa de Revelion a dat aripi multor persoane care, uitând de lege, au ţinut neapărat să se dea în stambă… Înainte ca artificiile să se lanseze către cer, pe când acţiona pe Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, un echipaj de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire unuiCiteşte

Sumarul ediţiei: