Protopopiatul Suceava I

Implicarea clerului în lupta pentru Unirea Principatelor Române. Neofit Scriban

Articolul de faţă îşi propune să aducă în lumină contribuţia arhiereului Neofit Scriban la ceea ce a fost lupta pentru Unirea Principatelor Române şi procesul de organizare a noii formaţiuni statale româneşti. (…)

În elaborarea temei noastre avem în vedere cu precădere Arhiva Bisericii Parohiale Sfânta Treime din Burdujeni, care cuprinde documente ale arhiereului moldovean, cât şi corespondenţa acestuia cu diferite personalităţi notabile ale epocii. Analiza acestora îşi propune să întregească portretul pe care istoria îl păstrează arhiereului Neofit Scriban.

Înainte de a începe tratarea temei, trebuie menţionat faptul că Neofit Scriban a purtat mereu după sine de-a lungul activităţii sale o ladă ferecată cu brâie de fier în care păstra documentele importante, fie de factură personală, fie de factură oficială. Mulţumită acestui fapt, cercetarea istorică se bucură de instrumente inedite de cunoaştere a personalităţii lui Neofit Scriban, cât şi a unor evenimente istorice importante la care acesta a luat parte. (Istoricul acestei lăzi de păstrare a documentelor este foarte interesant. Pe marginea acestei teme, preotul paroh al bisericii ,,Sfânta Treime” Burdujeni, scrie următoarele: „În încăperea care ţine loc de muzeu se află şi o ladă metalică care este prevăzută cu un sistem de închidere foarte inedit: nouă lacăte care se pot deschide doar cu o singură cheie, dintr-un singur loc. Se presupune că această ladă a transportat documente importante la vremea când era folosită, chiar se spune că însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza ar fi dus documente ale ţării în această ladă de mare siguranţă. Până acum câţiva ani, 1994, un fântânar al satului Burdujeni, care ajuta mult şi biserica, ştia cum să deschidă dintr-o singură mişcare cele nouă lacăte. El a murit la 84 de ani, fără să spună secretul cheii şi altui sătean, astfel că, în acest moment, deşi lada este goală, ea nu poate fi deschisă de nimeni altcineva.” (Pr. Adrian Pârlac, Biserica Sfânta Treime Burdujeni, ctitoria fraţilor Scriban, vrea să intre în circuitul turistic, în Candela, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, nr. 4, Suceava 2001,  p. 28 şi urm.) (…)

În Moldova, pe scaunul mitropolitan, în prima jumătate a secolului al XIX-lea,  se găsea Veniamin Costachi, care a lucrat atât de mult pentru cultura bisericească şi naţională, încât biblioteci întregi n-ar putea cuprinde scrierile despre personalitatea lui. El a desfăşurat o politică de încurajare a celor ce voiau să lucreze în ogorul neamului şi  al credinţei. Numeroşi sunt cei pe care i-a promovat Veniamin, dar dintre toţi, cei mai străluciţi au fost fraţii călugări din familia Scriban: Neofit şi Filaret. Activitatea lor prolifică a făcut pe Nicolae Iorga să vorbească de ceea ce marele istoric a numit ,,curentul Scribanilor”.

Contextul istoric ce încadrează activitatea lui Neofit Scriban, cât şi a fratelui său Filaret, este marcat de două repere: Unirea Principatelor, ca act patriotic de necontestat, şi lupta pentru ca Biserica să fie repusă în drepturile sale, numită generic ,,Luptă pentru canonicitate”. În acest articol ne vom apleca asupra implicării sale în lupta pentru Unire (…) Prin aceasta încercăm să cântărim cât se poate de obiectiv locul pe care istoria ar trebui să i-l acorde acestui cleric.

Motivul pentru care Neofit a fost omul cu un cuvânt de spus (sau de scris) în lupta pentru Unire a contat în faptul că devenise un formator de opinie al generaţiei din care făcea parte. Acesta a devenit treptat un cleric foarte respectat de contemporanii săi şi a realizat acest lucru prin vasta sa cultură, cât şi prin roadele muncii sale didactice. (…)

Activitatea sa consistentă şi rodnică a făcut ca Neofit să fie avansat şi în ierarhia bisericească. Aşadar, în anul 1852 este ridicat în treapta de arhimandrit de către mitropolitul Sofronie Miclescu.

Această avansare coincide cu implicarea activă în lupta pentru unirea Principatelor Române, implicare concretizată prin alegerea sa ca membru în Divanul Ad-hoc în anul 1857 ca delegat ales al oraşului Iaşi din partea clerului. Redăm în întregime Certificatul nr. 1313 din 29 august 1857, document redactat în limba română de tranzit cu litere chirilice:

Sofronie, cu mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Sucevei şi Mitropolit al Moldovei şi Cavaler. La rezedenţa Mitropoliei adunându-se astăzi în douăzeci şi nouă  a lunii august 1857 toţi preoţii din rezedenţa Mitropoliei potrivit cu articolul I-iu din împărătescul firman suptu Prezedenţa noastră au ales cu majoritatea glasurilor potrivit cu listele adeverite deputat la Divanul ad-hoc pe Preacuvioşia sa Arhimandritul Neofit Scriban: pentru care s-au datu acest certificat adeverit de către noi şi secritorii adunării. Sofronie, Mitropolit Modaviei. Secretari Arhimandritu Neofit Scriban. Director al Mitropoliei s.s. indescifrabil No. 1313, 1857, august 20. Cercetându-se  mandatu de faţă şi găsindu-se conform cu regulile statornicite să adevereşte de comisii. Arhimandrit Melchisedec. K. Negri. K. Hurmuzachi. G. Sturza logofăt. D. Rallet. D. Cracti. Ion Roată (amprenta degetului) 1857, sevt. 24.”

Documentul aflat în Fondul Documentar al Bisericii ctitorite de fraţii Scriban este foarte relevant, deoarece subliniază faptul că, dintre membrii clerului român, Neofit Scriban a fost cel mai activ şi înfocat susţinător al Unirii Principatelor Române. Dionisie Udişteanu îl descrie ca ,,bărbatul cel mai hotărât dintre călugări pentru toate lucrurile bune, … la Părintele Arhimandrit Scriban, care în orice ocazie şi-a spus cuvântul răspicat.” Acestea nu erau nicidecum vorbe goale, ci veneau dintr-o adâncă preţuire a faptelor lui Neofit.

Astfel, în toiul frământărilor unioniste Neofit scrie din iniţiativa şi cu sprijinul mitropolitului Sofronie Miclescu (1851-1860) lucrarea „Unirea şi neunirea Principatelor”, cu alfabet semichirilic, având şi o precuvântare a lui Teodor Codrescu. Lucrarea e împărţită în două capitole: I. Neunirea Principatelor, în care se combăteau argumentele reprezentaţilor antiunionişti, şi II. Unirea Principatelor, în care se arătau foloasele de natura politică, economică şi administrativă, ce ar rezulta în urma unirii celor două ţări româneşti. Printre altele, Neofit sugera că doar Unirea românilor ar împiedica  pe slavii din nord să vină către cei din sud, iar pentru Austria acest pericol al panslavismului întrecea cu mult primejdia Unirii Principatelor Române.

Această carte a cauzat şi mai multă adversitatea între membrii taberei separatiste şi unionişti. Postelnicul Nicolae Istrati, fratele episcopului antiunionist Meletie Istrati de la Huşi, a combătut lucrarea lui Neofit printr-o broşură intitulată  „Despre chestia zilei în Moldova” apărută în 1856 la Iaşi. Acestă broşură este combătută la rândul ei de către mai mulţi unionişti, printre care şi Neofit cu lucrarea polemică de răspuns intitulată „Foloasele Unirii Principatelor Române”, Tip. Buciumul Român, 1856, în 37 pagini, cu alfabet semichirilic.

Aceste două broşuri scrise de Neofit Scriban au fost tipărite în 10 000 de exemplare şi răspândite în toată Moldova de către elevii Seminarului de la Socola, cu prilejul vacanţei din vara anului 1856.

În această luptă între taberele pro şi contra unire, cei mai înflăcăraţi susţinători ai Unirii din partea Bisericii au fost: mitropolitul Sofronie Miclescu, arhimandritul Melchisedec Ştefănescu, arhimandritul Neofit Scriban şi fratele său Filaret. Deşi truda lor a fost încununată cu succes, în procesul de cristalizare a Statului Român, aceştia au suportat consecinţe nefaste din cauza faptului că relaţia dintre Stat şi Biserică a trecut prin mari turbulenţe.

Trebuie menţionat faptul că broşurile lui Neofit menţionate mai sus au stârnit şi ura conducătorilor ţării şi a celor din preajma lor. Ca urmare, agentul austriac din Iaşi a cerut caimacamului Teodor Balş (1856-1857) să ia măsuri pentru exilarea arhimandritului Neofit Scriban. Chiar şi noul caimacam, Nicolae Vogoride (1857-1858) a cerut mitropolitul Sofronie ca fraţii Scriban să nu fie trecuţi pe listele electorale ale clerului pentru  alegerile în Divanul ad-hoc, motivând că Poarta Otomană şi-a exprimat această cerere.

În acelaşi scop unionist, Neofit tipăreşte la Paris „Scurtă istorisire şi hronologie despre Mitropolia Moldovei” (Paris, 1857, iunie 18, în 28 pagini şi cu alfabet semichirilic). Această lucrare a fost scrisă cu scopul de a argumenta cât mai temeinic faptul că Biserica Moldovei era neatârnată de Constantinopol.

Cu ocazia venirii în Moldova a comisarilor celor şapte Mari Puteri, care formau aşa-numita Comisie Europeană de la  Bucureşti, însărcinaţi să se informeze cu privire la dorinţele românilor, fraţii Neofit şi Filaret Scriban fac parte dintre cei care îi întâmpină. Ceea ce scrie Victor Place despre fraţii  Scriban, într-o depeşă adresată comitelui Walewski, la 4 iunie 1857, arată modul în care erau percepuţi aceşti doi clerici de contemporanii lor: „Amândoi sunt, fără îndoială, reprezentanţii cei mai de seamă , cei mai capabili şi cei mai energici ai clerului moldovean… De mult timp austriecii şi turcii au înţeles că fraţii Scriban pun piedici politicii lor de presiune şi înşelare şi ce influenţă vor avea ei în Divan unde dorinţa generală îi cheamă; de aceea nu vor neglija nimic pentru a-i îndepărta”.

La primele alegeri, ce au avut loc la data de 29 august 1857, deşi primise mandatul de membru al Divanului Ad-hoc, Neofit a fost exclus de pe listele electorale ale clerului, motivându-se că este monah şi nu locuieşte în oraş, ci în afara lui, la Socola. Politica stăpânirii de atunci a fost de a şterge din listele electorale cei mai mulţi unionişti, mai ales a ,,unioniştilor notorii” pe lista cărora cu siguranţă se afla şi Neofit. Aceste acţiuni dirijate de caimacamul Moldovei au sfârşit prin a întări şi mai mult dorinţa de unire şi susţinerea partidei unioniste.

În toiul acelei crize din vara lui 1857, din iniţiativa comitetului unionist ieşean, Neofit pleacă la Bucureşti şi ia legătura cu unioniştii din ara Românească. Stabileşte legături de corespondenţă cu episcopii şi cu mitropolitul locului îndemnându-i la acţiuni de sprijinire a unirii. Mai mult, Neofit, recomandat de Kogălniceanu ca ,,champione energique de notre cause”,  trebuia să ia legătura şi cu membrii Comisiei europene, să le ceară sprijin pentru realizarea unirii şi să îi informeze în legătură cu plângerile moldovenilor împotriva caimacamului Vogoride şi a guvernului său.

Acest episod este evocat de biograful său, care descrie acest episod redând detalii de mare importanţă în creionarea portretului de unonist a lui Neofit: ,,Neofit Scriban era sufletul convingerilor timpului. Lui i s-au încredinţat în vara anului 1857 actele şi protestele comitetului Unionist din Moldova, spre a merge secret la Bucureşti, fiindcă erau observaţi de aproape de poliţia guvernului anti-unionist; el ajungând la Focşani trece noaptea Milcovul pe jos, împreună cu nepotul seu, Romulus Scriban, care purta hârtiile în sân,…”

Nimeni nu-şi asumase răspunderea pentru această acţiune, dar Neofit, trecând peste pericolul arestării, s-a încumetat să o facă, şi încă având succes în demersul său, ceea ce l-a determinat pe C. Erbiceanu să concluzioneze: „nu exista fapt politic însemnat în timpul Unirei în care Neofet Scriban să nu ia parte activă, chiar cu pericolul sortei lui, pentru că era oţelit în lupte şi deprins a suferi ! … Nu numai prin scrieri şi prin acţiuni ascunse au luat parte la inaugurarea mereu nouă a Românilor, dar încă şi prin participarea directă, ca representant al clerului, în Divanu Ad-hoc, deşi puterea timpului i se împotrivea.”

După anularea alegerilor din primul Divan Ad-hoc, câştigate de antiunionişti printr-o serie de neregularităţi, Neofit este repus pe listele electorale datorită protestului său şi al mitropolitului Sofronie către Comisia europeană de la Bucureşti. Alegerea sa s-a făcut cu 136 de voturi din 139 exprimate, un procent ce arată din nou stima şi consideraţia de care se bucura în rândul contemporanilor săi. (…)

Cleric al Bisericii ,,Sfinţii Trei Ierarhi” şi predicator al Mitropoliei, profesor la şcolile naţionale  din   Fălticeni   şi   Mănăstirea   Neamţ,  cât mai ales la  Şcoala    de    la  Sfinţii Trei Ierarhi şi la Seminarul de la Socola, episcop al Argeşului, Neofit Scriban şi-a lăsat amprenta contrastantă a personalităţii sale, a culturii, patriotismului şi credinţei sale.

Cât de important a fost cel mai cunoscut membru al familiei Scriban, se poate vedea din faptul că Istoria Generală, editată la Geneva în anul 1870, îl aminteşte în rândul oamenilor de cultură, membru al clerului superior şi scriitor, apărând despre el în presa timpului din Elveţia cuvinte remarcabile.

Această lucrare/articol a beneficiat de suport financiar prin proiectul „Doctorat European de Calitate – EURODOC”, Contract nr. POSDRU/187/1.5/S/155450, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Pr. dr. IOAN DUŢUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: