Doina Cernica în fiinţa paginii de ziar, de revistă, de carte

DOINA CERNICA (foto Remus Vatamanu)

E aproape de necrezut că Doina Cernica a avut totdeauna timpul pe care şi l-ar fi dorit pentru a pune în fiinţa paginii de ziar, de revistă sau de carte înţelegerile şi sensibilitatea sa, harul publicistic, taina cuvântului.

Autor de beletristică, traducător bine cotat de cei care ştiu ce înseamnă aceasta. Dar, pentru mine (uşor de înţeles) – un nume în publicistica suceveană din ultimele decenii. Nume ce – să zicem, glumind – nu poate fi revendicat, în ipostază jurnalistică, de presa ialomiţeană, pe care bucovineanca, după absolvirea facultăţii, a slujit-o aproape zece ani. Scrisul său a căpătat vigoare mai ales în aerul tare al acestui nord de ţară, încât mi se par întemeiate cuvintele aparţinând criticului şi istoricului literar Alex. Ştefănescu, privind-o pe Doina Cernica:  „…o scriitoare talentată, deghizată de o viaţă întreagă în ziaristă”.

Să ne apropiem însă de  lumea a cărei imagine e dăruită cititorului prin condeiul harnic, febril – altfel spus, care nu are stare – al Doinei Cernica, aflată acolo unde se întâmplau evenimente remarcabile legate de nume şi creaţii ce nu pot fi uitate.  O facem succint – gazetarul întemeietor al unei bune părţi a cronicii locului ar merita un spaţiu mai generos – menţionând mai întâi apariţia celor două volume (care însumează peste 1200 de pagini) cu titlul „Ţara de Sus, de mai sus”,  tipărite la „Muşatinii” în 2015 şi, respectiv, 2016. Lumea autoarei este, aici,  cea a cărţii şi a artei în varii  chipuri de manifestare, fiind recuperate texte (majoritatea) din cotidianul „Crai nou” şi din alte publicaţii, apărute la Bacău, Iaşi, Suceava, Bucureşti, Cernăuţi, Chişinău… O mulţime de nume ilustre (evit să le menţionez, de teama că e păcat să nu le înşirui pe toate), remarcabile manifestări din judeţ şi din afara lui, voci de la noi şi din teritoriile marilor tristeţi şi dezamăgiri pot fi reluate din articolele şi notele ce ocupă paginile celor două volume. Vom spune, în schimb, că sunt evidente semnele care atestă că Doinei Cernica  îi bătea şi îi bate inima pentru nemuritori ai neamului,  pentru afirmarea unor autentice valori ale artei şi culturii de astăzi din această parte de ţară, pentru aspiraţii şi doruri nestinse ale românilor. Aspiraţii şi doruri care trăiesc în miezul unui singur cuvânt: crez. El înseamnă Bucovina, Basarabia, limba română, Eminescu.

Din acest crez ce a nutrit creaţia jurnalistică semnată de Doina Cernica de la „Crai nou” şi Maria Toacă de la „Zorile Bucovinei” s-au născut cărţile „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi” (2014)  (volumul a fost onorat de Marele Premiu „Bucovina” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni; ulterior, în 2015 – de Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din  România) şi   „Dulce-amar de Bucovina” (2018), trupul lor alcătuindu-se din peste 1200 de pagini.

Pentru a fi captivante – ştiut este –, cărţile de publicistică au de învins rigori ce ţin de gradul de interes  al evenimentului relatat, al faptei supuse atenţiei. Cele pe care le avem în vedere rostesc/ atestă adevărul că autoarele, dincolo de ocolirea amănuntului nesemnificativ, gol de sens, a relatării gratuite – au ştiut să aşeze într-o construcţie de agest gen texte – uneori triste, invocând nedreptăţi ale timpului – care propun idei, înţelesuri ce întreţin flacăra crezului la care ne-am referit mai înainte.

Posibilă era – îmi îngădui să cred reţinând numărul mare de apariţii în paginile celor… două perechi de tomuri –   editarea unei noi cărţi, omagiindu-l pe eternul Eminescu, considerat a se afla – cum sugestiv se formulează într-un capitol din „Dulce-amar de Bucovina” – „în structura de rezistenţă a neamului nostru”. Imaginea acestei cărţi, aşa cum putea fi închipuită, rămâne însă ca o inserţie de metal preţios în universul tipărit al celor patru volume scrise, mai ales, pentru sufle-tul românilor care simt că sângele lor poartă povara unei veritabile drame, a unei mari fraude a istoriei.

Spunând cele de mai înainte, asociam convingerii mele şi experienţa anterioară a Doinei Cernica, semnatara volumului „Maestrul Ion Irimescu. Muntele la apus”.  O carte de publicistică ce a prins a fi… rostită, prin tipar, în 1985 şi dăruită oamenilor, editorial, în 2010; o carte ale cărei rânduri, ale cărei episoade – trăite şi, poate, unele dintre ele chiar inserate în climatul Fălticenilor, al Muzeului în care numele celebrului artist învinge timpul (şi) prin fiecare operă expusă aici –,  l-au însoţit pe maestru (momentele nu pot fi decât unice) în ultima parte a vieţii sale.

Cu trei ani  mai târziu, zestrea de publicistică a gazetarului-scriitor şi-a adăugat … o piesă nouă, intitulată „O casă a altei vremi”, marcând şi prin consemnarea unor realităţi ale culturii şi artei momentului un deceniu de existenţă oficială a Fundaţiei Culturale „Leca Morariu”.

În fine, situăm sub cuprinderea afirmaţiei „Doina Cernica este unul dintre exponenţii de marcă ai jurnalismului cultural românesc”, aparţinând cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă, încă două titluri de carte: „Rodos, ultima vară” (2011) şi „Cititoarea, călătoarea” (2014).  Creaţiile gazetarului conduc spre înţelegerea faptului că lectura, ispita de a purta paşii prin labirintul altor locuri sunt nu doar îndeletniciri pentru a ocupa timpul, ci un „exerciţiu” intelectual, al sensibilităţii şi imaginaţiei care te îmbogăţesc; că, aproape totdeauna, când Doina Cernica a fost să plece în spaţiul altei ţări,  călătoria ei s-a numit studiu, spectacol al cunoaşterii, fiind, totodată, născătoare de idei publicistice. Nu surprind, de aceea, descoperite în intimitatea textelor (ca şi în  unele din cele ce acoperă, cu o undă de emoţie,  paginile cărţii „Grădinile mănăstirii”), calităţile de prozator ale Doinei Cernica. Şi, după cât ziarista umblă şi acum în lume  –  pentru a intra cu ea în dialog, înţelegând-o –, este posibilă apariţia unei noi reuşite editoriale prin care, graţie unui condei iscusit, să se confirme rosturi ale scrisului devenit carte de publicistică. (Chiar mi-a fost dat să aflu că o asemenea carte este pe punctul de a ajunge sub privirile cititorului).

Gânduri nespuse aici aşteaptă alte momente importante ale vârstei întinerite prin bucuria scrisului.

La mulţi ani, Doina Cernica!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: