Fotbal

Foresta a transferat doi dintre cei mai buni juniori de la LPS Suceava

Foresta i-a înregimentat pe cei mai buni doi juniori de la LPS Suceava, este vorba de portarul naţionalei de juniori a Republicii Moldova, Augustin Cărbune (19 ani) şi de mijlocaşul Daniel Bejenar (18 ani). Ambii jucători au semnat la sfârşitul săptămânii trecute contracte valabile pe un an cu gruparea de pe Areni, cu opţiune de prelungire.

Cărbune şi Bejenar ar putea debuta în tricoul divizionarei a treia în meciul amical pe care „galben-verzii” intenţionează să-l dispute miercuri în compania celor de la LPS Suceava. Tot atunci, vor putea fi văzute la joc şi celelalte două achiziţii din iarnă, portarul Florin Logofătu (Viitorul Vereşti) şi atacantul Andrei Pavel (Aerostar Bacău), precum şi o serie de tineri veniţi în probe la Foresta, este vorba de Cristofor Voloc, Gabriel Vatamaniuc şi George Boinicu (toţi trei de la Zimbrul Siret), Ionuţ Lăcătuşu (Siretul Dolhasca), Alexandru Danilescu (Recolta Fântânele) şi Andrei Marţolea (ex. LPS Suceava).

Dacă terenul sintetic de la Liceul cu Program Sportiv nu va fi dezăpezit în timp util pentru amicalul de miercuri, trupa antrenată de Selim Benachour va disputa primul meci de verificare abia vineri, contra celor de la CSM Paşcani. În continuarea programului de pregătire, în luna februarie, „galben-verzii” mai au amicale cu Aerostar Bacău (9 februarie), CSM Ceahlăul Piatra Neamţ (13 şi 22 februarie), Şomuz Fălticeni (16 februarie) şi ACS Sporting Vaslui (20 februarie).

Clasată la finalul turului pe locul 6 în clasamentul seriei întâi a Ligii a III-a, Foresta va începe sezonul de primăvară pe 2 martie, când va înfrunta, pe Areni, satelitul celor de la FC Botoşani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: