Avocatul Copilului – apărător al drepturilor şi intereselor celor mici

Modificarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului – prin Legea nr. 9/2018 – a creat baza legală pentru desfăşurarea activităţii specifice unui domeniu nou de activitate în cadrul instituţiei Avocatul Poporului, condus de un adjunct ce are în coordonare un domeniu specializat în urmărirea, apărarea, protejarea şi promovarea drepturilor copilului, cunoscut deja sub denumirea de Avocatul Copilului.

Din luna decembrie 2018, echipa Biroului Teritorial al instituţiei Avocatul Poporului s-a completat cu un nou membru, expert Ioan Tudor, a cărui activitate se desfăşoară la nivelul judeţelor Suceava şi Botoşani, acţionând în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţinând şi încurajând respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, în condiţiile Legii nr. 35/1997, ale Convenţiei pentru drepturile copilului adoptată la 20 noiembrie 1989 de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, precum şi ale Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În îndeplinirea mandatului specific domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului, Avocatul Copilului soluţionează orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului, precum şi sesizările individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora în legătură cu acţiunile instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, educaţiei, protecţiei speciale a copilului, din domeniul aplicării măsurilor privative şi neprivative de libertate prevăzute de Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, privind răspunderea penală a minorilor, ori ale altor instituţii a căror activitate este incidentă domeniului protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

De asemenea, rolul acestuia este şi de a se implica în promovarea drepturilor copilului, atât în rândul acestora, cât şi al adulţilor, precum şi de a colabora cu structurile formale ale copiilor, urmând ca, atunci când situaţiile o impun, să sesizeze autorităţile competente.

Totodată, reprezentantul Avocatului Copilului va putea formula propuneri de măsuri menite să încurajeze participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc, iar o serie de autorităţi ale căror atribuţii sunt legate de copii vor trebui să fie mai atente la propria activitate, deoarece specialistul din cadrul acestei instituţii va putea efectua, împreună cu reprezentanţii Mecanismului naţional de prevenire a torturii în locurile de detenţie, vizite inopinate de control, din oficiu sau la cerere, la centrele educative sau de detenţie în care minorii execută pedepse privative de libertate, la persoanele însărcinate cu supravegherea şi îndrumarea minorilor aflaţi în executarea măsurilor neprivative de libertate, la centrele de plasament, locuinţele de tip familial, asistenţă maternală şi plasament familial în care minorul este plasat ca măsură de protecţie specială prevăzută de Legea nr. 272/2004, precum şi la familia extinsă şi spitalele de pediatrie.

Un alt element de noutate este că printre atribuţiile Avocatul Copilului se regăseşte şi cea de a sesiza, din oficiu sau la cerere, organele de urmărire penală atunci când constată existenţa unor indicii privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală împotriva copiilor, în timp ce Avocatul Poporului poate formula cereri de chemare în judecată ori plângeri penale şi poate reprezenta în faţa instanţei minorul, în cazurile în care acesta a fost victimă a violenţei fizice sau psihice, din partea părinţilor, tutorelui sau reprezentantului legal,  ori a abuzului, violenţei şi exploatării sexuale, a exploatării prin muncă, a traficului de fiinţe umane, a neglijării şi exploatării, precum şi a oricărei forme de violenţă asupra copilului, prevăzute şi sancţionate de lege.

Beneficiari ai Avocatului Copilului sunt în primul rând copiii, dar şi părinţii, care trebuie să cunoască faptul că noile reglementări au creat o serie de instrumente ce îi pot proteja pe copii, permiţându-le să sesizeze instituţia Avocatul Poporului, autoritate autonomă şi independentă a statului faţă de orice altă autoritate publică, pentru a-i apăra de abuzuri, pentru a media acordarea unor drepturi, care ar trebui să le fie acordate legal de instituţiile statului, ori pentru a-i proteja atunci când drepturile le-au fost încălcate.

Trebuie menţionat şi faptul că întreaga activitate desfăşurată de Avocatul Poporului este pusă în slujba cetăţenilor în mod gratuit, orice petiţie adresată acestei instituţii fiind scutită de taxă de timbru.

Una dintre modalităţile de sesizare a Avocatului Poporului o constituie cea din oficiu, în baza materialelor furnizate de presa scrisă, audiovizuală ori a articolelor postate online de diferite publicaţii, din luna decembrie până la acest moment fiind înregistrate în această modalitate la Biroul Teritorial Suceava cinci dosare, aflate în curs de soluţionare.

Pe această cale, reamintim că sediul Biroului Teritorial Suceava al instituţiei Avocatul Poporului se află situat în municipiul Suceava, str. Petru Rareş, nr. 15 (în incinta Camerei de Conturi Suceava), sesizările putând fi formulate în scris, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, sau pot fi depuse personal sau prin mandatar ori transmise prin poştă (inclusiv poştă electronică – email:  avpsuceava@avp.ro). De asemenea, petiţiile pot fi prezentate şi telefonic, apelând numărul 0230-520622. (C.P.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: