Oameni care mi-au influenţat destinul: Ec. Sava Vasile, directorul IFET Suceava

Terminasem Şcoala Tehnică de Maiştri, Exploatare şi Transporturi Forestiere şi eram din nou într-un moment de răscruce. Directorul de atunci (1970) al UFET-ului Vatra Dornei mă „împingea” la pădure, la una din două exploatări: Plotunu sau Tomnatec, unde cei doi maiştri aveau lipsă în gestiune. Nenea Culiţă Crăiescu, şeful sectorului Crucea, mi-a dat un pont: la sectoarele Crucea şi Barnar  erau două posturi libere de şefi coloană mecanisme, lucru ce mi-l doream eu, fost mecanic la atelierul IF-ului Broşteni, care  între timp  se mutase la Vatra Dornei. Şi mi-a mai zis ceva omul acela de treabă: „Du-te la IFET Suceava, directorul e un om tare bun, spune-i că ai lucrat mecanic şi te pricepi mai bine la mecanisme decât la lemne”.

Nu am mai stat pe gânduri şi luni dimineaţa, cu autobuzul de ora 5, am mers la Suceava şi apoi la Iţcani, unde era sediul întreprinderii. Cum m-a anunţat secretara, am şi intrat. La birou stătea un bărbat distins, cu personalitate şi prestanţă şi cu o candoare în priviri specifică oamenilor buni la inimă. Am fost scurt şi concis, că am făcut şcoala profesională de mecanici forestieri, am lucrat mecanic 4 ani şi că mai bine mă pricep la mecanizare  decât la exploatare, plus că cele două guri de exploatare aveau lipsă lemn în faze. A cerut la telefon UFET-ul Vatra Dornei şi pe director, întrebându-l: „Pentru cine ţii cele două posturi libere de şefi de mecanizare de la Crucea şi Barnar?… Pentru un absolvent de liceu care confundă bujiile cu injectoarele…”. Au mai vorbit multe, dar verdictul a fost să fiu angajat la unul dintre cele două sectoare ca şef coloană mecanisme.

A doua zi, când am ajuns în biroul directorului de la Vatra Dornei, am ştiut că mi l-am făcut duşman pe viaţă, după cum m-a privit. A chemat pe şeful de cadre şi i-a spus scurt să-mi facă decizia de încadrare la unul din cele două sectoare. Eram atât de nehotărât că nu am putut decide, şi Albei Ion a lăsat locul liber   la sector, să-l trec eu. Am scris „Barnar” a doua zi dimineaţă, cu toate că toţi îmi spuneau că „şeful de sector, Ruscanu Adam e un şef rău”. „Cât de rău poate să fie?”, mi-am zis. Eu o să-mi fac datoria şi ce-o să-mi facă? M-a luat tare Ruscanu a doua zi dimineaţă, că „la el la sector, nu stau mult tehnicienii”, dar şi eu i-am spus-o „că acolo unde am mai lucrat, ca şi în armată, am devenit omul indispensabil…”.

În toamnă, am fost „păcălit” şi m-au ales secretarul OB PCR… De aceea, cu domnul director Sava Vasile mă întâlneam anual la instruirile de la nivelul IFET Suceava. Cred că mă uitase, sau poate nu, dar nu mi s-a adresat niciodată personal. Eu în schimb eram cel mai atent cursant. Era omul care mă ajutase şi în plus semăna cu un actor francez, Yves Montand, apreciat de mine. Tematicile prezentate de dumnealui nu aveau mai nimic politic, erau pur tehnice, dar şi umaniste. La urmă ne spunea în fiecare an: „Tovarăşilor secretari de partid, să nu uitaţi că prioritatea numărul unu a dumneavoastră e grija de omul muncii: să aibă petrol în lampă la cabană, cazarmament curat, aparate de radio, cărţi… căci unii din directorii noştri s-au îmburghezit şi cer numai plan… Uitaţi, telefoanele mele de acasă, de la birou şi nu o să mă supăr dacă mă sunaţi chiar la miezul nopţii!”.

Poate Dumnezeu a vrut  să demonstrez acelui OM important că nu s-a înşelat atunci când a decis soarta mea şi m-a dat la mecanizare. În octombrie 1978 am fost trimis la „cursuri de reciclare” (specializare) la Centrul de pregătire Roznov. Am fost în jur de 15 ingineri şi 5 tehnicieni, responsabili cu mecanizarea de la sectoare din toată ţara. Zvăpăiaţii de ingineri nu terminaseră de mult facultatea, se cunoşteau între ei, de aceea, după cursuri, plecau la Piatra Neamţ şi nu mai veneau a doua zi la orele 2 – 3. Au socotit acele cursuri un voiaj de plăcere. După 3 săptămâni am dat un test, apoi ni s-a dat o temă de proiect „Mecanizarea unui parchet, care să aducă eficienţă economică”, pe care să-l aducem şi să-l susţinem în februarie 1979.

Şi cum Dumnezeu a avut grijă de mine totdeauna, chiar atunci, prin noiembrie – decembrie 1978, la Exploatarea Hâga, în UP III Barnarul Superior, pe pârâul Pintecaru, u.a. 168-170?, trebuie să dăm în producţie o plajă mare de doborâtură de vânt. Era un platou deasupra unei pante foarte mari. Greu de descâlcit lemnul, greu de scos cu vitele, iar la corhănit se spărgea jumătate din cantitate.  Nu a fost ideea mea în exclusivitate, dar acei oameni minunaţi din Dorna Arini cunoşteau bine terenul: maistrul Vasilache Alexandru, muncitorii Roşu Toader, Ţuţuianu Gheorghe, fraţii Miron: Alexandru, Augustin şi Traian au venit în sprijinul ideii mele de a monta un funicular pe acel jgheab. Cineva a spus că se poate urca pe alt versant un tractor, l-am ales pe cel mai bun – Aramă Constantin – şi am mecanizat totul. Tractorul scotea lemnul şi-l apropia la funicular, iar funicularul îl ducea direct în drumul forestier Pintecaru. Şi din cca. 90 de lei pe metrul cub, s-a ajuns la aproape jumătate, fără să-i supărăm pe muncitori…

Numai că la prezentarea proiectului, şefului de curs, ing. Timofte Vasile, i s-a părut prea mare eficienţa economică… „Îţi dau zece, dar să ştii că vin pe teren şi verific…”. Nu mai credeam eu aşa ceva, dar prin primăvară-vară a venit inginerul Timofte, însoţit chiar de directorul general Sava Vasile. Au văzut, au crezut şi de la acest lucru „mi s-a tras” acea medalie „Tudor Vladimirescu”, Clasa a II-a. Efectul pentru mine a fost că îl divinizam pe Craiul din Vladimiri, iar la primirea medaliei în sală se aflau şi cei doi oameni ce mi-au influenţat viaţa: ing. Doboş Vasile şi ec. Sava Vasile. M-am mai întâlnit de câteva ori – pe la şedinţe, instruiri – cu domnul director general, dar nu a fost nicio aluzie despre proiect şi medalie.

La adunarea de dare de seamă şi alegeri din septembrie 1989 a venit chiar domnia sa!… Nu mai fusese niciodată! Prilej cu care eu m-am plâns că „am fost păcălit şi ales în 1970 şi să mai fie şi cineva din băieţii cei noi cu liceu forestier…”. Ce mi-a spus: „Lasă tovarăşe Gavril, că eşti călit şi poţi să împaci şi capra şi varza; ce crezi, că mie îmi convine ca pentru 1000 de lei să fac patru drumuri la Bucureşti şi să fiu chemat în fiecare zi la primul secretar?…”. Nu am mai zis nimic şi am fost reales…

După „revoluţie”, imediat în anul următor, eram la unitate şi povestea cineva că… a murit directorul general Sava Vasile!… „A fost chemat de «revoluţionarii» de la UFET Fălticeni, noii lideri de sindicat, care l-au batjocorit cum le-a venit la gură. După şedinţă a mers acasă şi a murit!”… Nu am avut putere să mai întreb mai multe, nici atunci şi nici altă dată. Omul sensibil şi cinstit a fost umilit şi nu a putut îndura. Spunea Pitagora: „Pe om poţi să-l pedepseşti, dar să nu-i torni urină în cap”. Şi astfel, un om mare, care putea să acceadă la orice funcţie în stat, a fost omorât de cei pe care el i-a iubit, muncitorii…

A adus lucruri bune Revoluţia (?…) dar şi multe rele. În primul rând s-a înlocuit ordinea cu dezordinea!

ION GAVRIL, Broşteni

P.S. Dacă din arhiva ziarului „Crai nou”, cititorii sau familia, pot să-mi trimită o fotografie cu fostul director general al IFET Suceava, Sava Vasile, le-aş rămâne foarte recunoscător. Anul acesta vreau să cuprind toate articolele scrise de mine într-o carte şi ţin mult să ataşez şi una-două sau mai multe fotografii. Adresa mea este: Gavril Ion, oraş Broşteni, str. Lungeni 48, jud. Suceava, cod 727075; telefon: 0740887735.

Aştept şi eventuale comentarii sau completări. Eu am fost foarte scurt şi succint, din respect pentru redacţie şi cititori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: