Retrospectiva săptămânii

Euro a crescut de la începutul anului cu 10 bani

Ordonanţa de urgenţă 114 care a intrat în vigoare de la începutul anului pune o mare presiune asupra leului, care cunoaşte una dintre cele mai negre perioade din existenţa sa de după 1990.

La creşterea euro contribuie şi majorarea cererii comerciale de valută, dar şi „războiul” la nivel instituţional dintre dorinţa PSD-ALDE de a controla totul la nivelul ţării şi cea de independenţă a BNR.

În acest sens un comunicat al BNR precizează că o colaborare cu Guvernul „presupune (…) o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale şi stabilitatea financiară a ţării”.

Senatorul liberal Florin Cîţu afirmă, pe Facebook, că guvernul pregăteşte o nouă ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea cursului valutar pentru euro-leu. „O să avem un curs de schimb «oficial» şi unul al pieţei”, crede senatorul.

Euro a început perioada cu o medie care a depăşit în premieră pragul de 4,70 lei şi a încheiat-o cu un nou maxim istoric de 4,7648 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,757 – 4,775 lei, cotaţiile de pe pieţele internaţionale de vineri seară plasându-se în jurul valorii de 4,763 lei. Maximul atins de euro pe pieţele internaţionale a fost de 4,779 lei, în noaptea de 22 ianuarie.

Cursul dolarului american a crescut de la 4,1377 la 4,2034 lei, mai sus cu 13 bani faţă de sfârşitul anului trecut. Cotaţiile de la finalul intervalului au fluctuat între 4,172 şi 4,223 lei.

Moneda elveţiană s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale în culoarul 1,126 – 1,136 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1501 la 4,2213 lei, mai mult cu 8,1 bani comparativ cu sfârşitul lui 2018.

După câteva săptămâni de scădere, care au adus optimism în rândul celor care au contractat credite în lei, în perioada analizată indicii ROBOR au cunoscut o revenire rapidă la valori comparabile cu cele de dinainte de „taxa pe lăcomie”.

Actuala creştere a indicilor poate fi pusă pe seama reducerii lichidităţii, în condiţiile în care companiile au trebuit să îşi achite taxele şi impozitele la buget.

La sfârşitul perioadei, indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, se situa la 3,11%, iar cel la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,34%. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni la 3,51%.

Perechea euro/dolar s-a mişcat în culoarul 1,1299 – 1,1420 dolari, pieţele americane închizându-se vineri la 1,1415 dolari.

Indicele bitcoin calculate de Bloomberg scădea la finalul perioadei la 3.543 dolari comparativ cu 3.570 dolari, joi seară.

Analiza cuprinde perioada 21 – 25 ianuarie 2019.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: