Ciocnire între două maşini, în urma unei manevre de întoarcere

> Din accident a rezultat rănirea a două personae

Un moment de neatenţie a fost suficient pentru ca o ciocnire între două autovehicule să ducă la rănirea a două persoane. În timp ce conducea o autoutilitară pe Calea Unirii din municipiul Suceava, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Dărmăneşti, a oprit pe refugiul de acces spre o societate comercială din zonă, după care a efectuat o manevră de întoarcere pentru a repătrunde pe artera rutieră. Nu s-a asigurat corespunzător şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Adâncata, care circula în direcţia Orizont către Bazar. În urma impactului, a rezultat rănirea şoferului ce se deplasa corespunzător, dar şi a fiului acestuia, un minor de 12 ani, pasager în autoturism. Cei doi au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit poliţiştilor, niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în eveniment nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: