Poraimos sau porajmos (câteodată samudaripen) este un termen în limba romani care se referă la genocidul nazist împotriva romilor în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul Holocaustului. Ziua de 27 ianuarie este dedicată Comemorării Victimelor Holocaustului. Această comemorare a fost decretată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în şedinţa plenară din 1 noiembrie 2005. Data nu a fost aleasă întâmplător, întrucât la 27 ianuarie 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare de la Auschwitz – Birkenau (Polonia) a fost eliberat de armata sovietică. Peste 7.500 de prizonieri au fost eliberaţi în acea zi pe poarta pe care, şi astăzi, stă marcat îndemnul nazist: „Arbeit macht frei!/ Munca te eliberează!”. Auschwitz a fost lagărul de concentrare în care sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de ucidere în masă. Naziştii au deportat la Auschwitz numeroase grupuri etnice, din întreaga Europă. Evreii, sintii şi rromii, au fost vânaţi şi ucişi în camere de gazare, iar mai apoi duşi în uriaşele crematorii de unde li se pierdea orice urmă. Rromii erau consideraţi duşmani ai celui de-al Treilea Reich, aşa că s-a purces rapid la eliminarea sistematică a acestora – întâi au fost condamnaţi la izolare, apoi ucişi. Aproximativ 23.000 de ţigani au fost ţinuţi prizonieri în Lagărul de Concentrare de la Auschwitz. Majoritatea au murit – fie de foame, fie din cauza bolilor sau a tratamentului brutal aplicat de gărzile naziste, iar alţii au fost victimele „soluţiei finale” din camerele de gazare. La scurt timp de la izbucnirea războiului, autorităţile naziste au decis să expulzeze întreaga comunitate rromă din Germania. Treptat, au fost strămutaţi în Guvernământul General, adică în Polonia aflată sub ocupaţie, şi ţinuţi în ghetouri şi în lagăre destinate evreilor. De pildă, în noiembrie 1941, peste 5.000 de rromi din Austria au fost mutaţi în ghetoul evreiesc din Lódz. În primele luni ale anului 1942, aceştia au fost deportaţi în lagărul de concentrare de la Kulmhof (Chelmno nad Nerem), unde au fost ucişi în camerele de gazare. Înainte de înfiinţarea aşa-numitelor Zigeuner-familienlager la Birkenau – tabere speciale pentru familiile de rromi –, puţini membri ai acestei comunităţi au fost prizonieri la Auschwitz. La Auschwitz I erau înregistraţi cu numere din seria generală, începând cu litera „Z”, de la Zigeuner, care era tatuat pe braţul stâng. Erau încadraţi de obicei ca prizonieri „asociali” (Asozialer – Aso.), purtând un ecuson negru triunghiular, dar şi ca prizonieri politici (Politischer – Pol.), cu ecuson roşu în formă de triunghi, şi ca răufăcători profesionişti (Berufsverbrecher – B.V.), cu ecuson verde. După ce erau fotografiaţi, erau trimişi în diverse grupe de muncă.
Pe 16 decembrie 1942, Heinrich Himmler a ordonat deportarea tuturor rromilor rămaşi în Germania, Austria şi în Protectoratul Boemiei şi Moraviei. Pe 29 ianuarie 1943 au fost emise noi instrucţiuni: deportaţii trebuia să fie trimişi la Auschwitz. Aşa că în sectorul BIIe de la Auschwitz II – Birkenau a fost înfiinţată „tabăra pentru familii de ţigani”. Deportarea rromilor la Auschwitz a început, aşadar, în februarie 1943 şi a continuat până în iulie 1944. Cei arestaţi erau, în marea lor majoritate, din Germania, Austria, Boemia şi Moravia, Polonia şi, în număr mai mic, din Franţa, Olanda, Croaţia, Belgia, Uniunea Sovietică, Lituania şi Ungaria. Registrele lagărului arată că au existat câţiva prizonieri şi din Norvegia şi Spania. La sosirea în lagăr, rromii nu erau selecţionaţi, familiile nu erau despărţite şi toţi membrii erau conduşi în aceleaşi barăci. Li se permitea să poarte în lagăr haine civile şi să îşi păstreze bunurile personale. După care primeau numărul şi erau trimişi la muncă. Se estimează că aproximativ 23.000 de ţigani – bărbaţi, femei şi copii – au fost deportaţi la Auschwitz. Dintre aceştia, 21.000 erau înmatriculaţi (inclusiv copiii născuţi în lagăr). Dar au existat şi cazuri în care nu au mai fost înregistraţi şi au fost trimişi direct în camerele de gazare. Aceasta a fost şi situaţia a 1.700 de ţigani polonezi din Bialystok (vestul Poloniei), care au ajuns la Birkenau pe 23 martie 1943. De teamă să nu izbucnească o epidemie de tifos, întregul grup, în cadrul căruia fuseseră confirmate câteva cazuri de boală, a fost trimis imediat spre exterminare. Câteva săptămâni mai târziu, pe 12 mai 1943, un alt grup de rromi din Bialystok – 468 de bărbaţi şi 503 de femei – a ajuns în lagăr. Teama de epidemie nu dispăruse, aşa că autorităţile naziste au decis ca 1.000 din ţiganii care tocmai sosiseră, împreună cu un grup din Austria, să fie trimişi în camerele de gazare imediat. În lagărul pentru rromi, ziua începea cu un apel nominal, în timpul căruia prizonierii erau număraţi. Chiar şi cei bolnavi sau bătrâni erau nevoiţi să stea afară din barăci pentru a se face prezenţa. Corpurile prizonierilor decedaţi peste noapte erau şi ele aduse în faţa barăcii. Funcţionarii prizonierilor raportau numărul deţinuţilor din baracă unui supervizor SS (Blockführer), care, la rândul lui, transmitea informaţia unui plutonier de raport (Rapportführer). După prezenţă, prizonierilor li se permitea să se întoarcă în barăci. Mulţi dintre deţinuţii din sectorul BIIe aveau harul muzicii, înainte de război făcând parte din trupe cu care colindau ţările în concerte. Din moment ce autorităţile naziste le-au permis să păstreze instrumentele, uneori ţiganii se adunau în grupuri mici şi cântau în lagăr. Micile spectacole improvizate erau o formă de integrare a tuturor celor din lagărul special pentru ţigani şi o modalitate plăcută de a evada din realităţile crude ale lagărului de concentrare. Dar se pare că şi ofiţerii SS se bucurau de spectacolul deţinuţilor… Cele mai frecvente boli care afectau populaţia de rromi erau tifosul, erizipelul, malaria, dizenteria, precum şi boli ale sistemului digestiv, urinar şi respirator. O altă boală des întâlnită era scabia. În vara lui 1943 o boală rară, cangrenoasă, a apărut în lagăr: noma faciei. Simptomele bolii erau dezintegrarea rapidă a ţesuturilor feţei, lăsând descoperiţi dinţii, gingiile şi osul maxilarului. Era cauzată de malnutriţie, lipsa vitaminelor şi oboseala generalizată. Cei mai afectaţi au fost copiii şi tinerii. Lagărul pentru rromi era special şi pentru faptul că găzduia foarte mulţi copii. Estimările arată că numărul lor era de circa 11.000, dintre care 378 fuseseră născuţi în lagăr. Toţi copiii care s-au născut în lagăr tot aici au şi murit, iar ceilalţi au fost ucişi în timpul lichidării lagărului. Alţii au murit din cauza bolilor, căci ei se îmbolnăveau cel mai des, iar medicamentele lipseau.
Comentarii