Ioan Bălan:

Vom pune presiune pe Guvernul PSD – ALDE să includă în bugetul anului 2019 fonduri pentru începerea construirii Autostrăzii Unirii

> Acesta este principalul proiect al PNL pentru dezvoltarea judeţelor Moldovei, potrivit vicepreşedintelui regional al partidului

 Vicepreşedintele regional PNL Ioan Bălan, deputat de Suceava, a declarat, luni, că liberalii vor pune presiune pe Guvernul PSD – ALDE astfel încât în bugetul anului 2019 să fie incluse fonduri necesare pentru începerea construirii Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş, care este principalul proiect al PNL pentru dezvoltarea judeţelor Moldovei.

„Zilele acestea sunt dedicate construcţiei Autostrăzii Unirii. Toţi actorii politici ai Sucevei simt nevoia să spună ceva, dar, din păcate, mulţi spun doar vorbe. Avem astăzi o certitudine: o lege pentru construcţia acestei autostrăzi. Începerea efectivă a procedurilor nu mai este o certitudine, iar de aceea PNL a lansat campania de informare şi de strângere de semnături pentru ca în bugetul anului 2019 să fie incluse fondurile necesare demarării proiectului” a spus Ioan Bălan.

El a subliniat că PNL şi-a luat angajamentul ca principalul proiect al guvernării PNL să fie construcţia Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş, care are şi o conotaţie politică, de decizie politică.

Potrivit lui Ioan Bălan, în iunie 2015, la Bacău, toate organizaţiile PNL din cele şase judeţe din regiunea nord-est au votat o rezoluţie pentru ca Autostrada Unirii să fie susţinută ca proiect principal şi ca factor de dezvoltare a acestei zone.

El a spus că s-a votat şi ca să fie făcută presiune permanentă pe guvern, indiferent de culoarea politică, pentru a realiza acest proiect important.

„Ne-am arătat intenţia clară de a forţa orice guvern, indiferent de culoarea lui politică, să ţină seama de nevoile Moldovei istorice şi să gândească strategii şi proiecte pentru atragerea de fonduri necesare dezvoltării” a declarat Ioan Bălan.

El a explicat că, în acest context, în prezent PNL desfăşoară o campanie de informare şi de strângere de semnături în vederea includerii în bugetul anului 2019 a costurilor necesare demarării construirii Autostrăzii Unirii.

„Din păcate, mai văd pe unii care introduc teme pe lângă subiect, doar aşa crezând că vor fi prinşi prin marja de eroare a sondajelor de opinie. Le dau un sfat: Dacă tot s-au înfierbântat, le propun să deschidă fereastra şi să înceteze să-şi mai facă vânt cu coada” a conchis Ioan Bălan. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: