Eminescu, omagiat într-un spectacol la Rădăuţi

M-am bucurat mult când am aflat că această dublă sărbătoare, la fel ca una singură, s-a desfăşurat în toate unităţile şcolare din zona Rădăuţilor, precum şi în filialele SCLRB.

Sub conducerea Primăriei Rădăuţi, în colaborare cu Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) şi cu unităţile şcolare gimnaziale şi colegiile din municipiu, la Casa de Cultură din Rădăuţi a avut loc un spectacol dedicat omagierii lui Mihai Eminescu. Toate unităţile şcolare au prezentat numere în cadrul spectacolului, iar că sala Casei de Cultură a fost plină până la refuz de elevi, cadre didactice şi alte persoane.

Manifestarea a fost deschisă de col. (r.) Păunel Andruseac, reprezentantul Primăriei şi unul din organizatori, care-a vorbit despre  importanţa acestei duble sărbători şi-a dat cuvântul dlui Nistor Tătar, primarul municipiului, care  a rostit un cuvânt de bun venit, a felicitat organizatorii şi spectatorii pentru participare.

Dna Carmen Andronachi, preşedinte al SCLRB, a vorbit despre Mihai Eminescu, prezentând aspecte din creaţia sa literară şi rolul lui în propagarea ideilor unioniste. A comentat apoi lucrarea „Mihai Eminescu – La Bucovina” a reputatului critic literar sucevean Nicolae Cârlan, îndemnându-i pe spectatori să-şi procure cartea, s-o citească, s-o studieze. A vorbit şi despre reputatul eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, bucovineanul nostru care-a studiat şi-a scris toată viaţa despre Eminescu şi creaţia sa literară. A încheiat cu îndemnul: „Întoarceţi-vă la Eminescu!”.

Eleva Simina Lazăr, elevă a Colegiului Naţional „E. Hurmuzachi”, din clasa a XII-a, olimpică la limba şi literatura română, originară din Suceviţa, a deschis programul elevilor cu un superb eseu dedicat lui Mihai Eminescu: „Astrul polar al poeziei româneşti”.

În cadrul programului, s-au recitat poezii de-ale lui Eminescu, dar şi de Grigore Vieru şi Adrian Păunescu.  De la Colegiul „E. Hurmuzachi”, eleva Clara Jolobai a interpretat magistral poezia „Doina”.

Şi la această manifestare şi-au adus contribuţia şi membrii Clubului „Speranţa” de la CARP Rădăuţi: Oltea Lungoci, Adrian Şindilar şi, din nou, maestrul Emil Ianuş, care, contrar obiceiului, n-a mai prezentat o poezie din creaţia proprie. S-a oprit la poezia „Scrisoarea III”. Ceilalţi  doi au recitat din creaţile proprii.

De la Colegiul „Andronic Motrescu” am ascultat cu mare plăcere piesele „O, rămâi…” şi „De ce nu-mi vii? , care au fost inter-pretate de grupul vocal „Note-cam”, recunoscut de-acum în rândul elevilor, completat cu un solo la clarinet executat de elevul Adrian Cioban.

Din creaţiile personale, a recitat elevul Darius Lungu din clasa a XII-a de la Colegiul Tehnic: „Dor de Eminescu”.

Şi la această manifestare a fost prezent  prof. Florin Herghelegiu cu două formaţii corale, cea a Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” şi cea a Şcolii Gimnaziale „Gh. Popadiuc”, pe care le instruieşte şi pregăteşte şi cu care a prezentat cântece scrise pe versurile lui Mihai Eminescu.

Un recital de poezie a prezentat şi eleva Mihaela Niga, de la  Şcoala Postliceală Sanitară din Rădăuţi.

Sub nicio formă nu puteam să uit mogâldeţele (nu toate) din componenţa corului „Filantropia” al Aşezământului de Copii „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi. Iar dacă acei copilaşi s-au prezentat aşa de bine, meritul este al multora, dar, mai ales, al dlui prof. George Mironescu, dirijorul corului.

O menţiune specială pentru Daniel Costiuc, elev la Colegiul Naţional „E. Hurmuzachi” din Rădăuţi, care a a vut o prestaţie grozavă ca prezentator al spectacolului.

Dacă programul a fost la înălţime şi finalul a fost magistral. Şi nu se putea altfel decât cu „Hora Unirii”, care a fost în ton cu manifestarea şi, mai ales, a anunţat sărbătoarea de la 24 ianuarie.

  prof. GH. DOLINSKI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: