Material lemnos confiscat de poliţişti

 Un nou transport ilicit de material lemnos a căzut în mâinile oamenilor legii. O patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, un ansamblu auto cu semiremorcă condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei. Şoferul transporta material lemnos, dar pentru că existau suspiciuni cu privire la volumul de cherestea transportat şi cel trecut în documente, oamenii legii au dispus conducerea ansamblului rutier la sediul Ocolului Silvic Râşca şi au solicitat sprijinul specialiştilor silvici. În urma inventarierii, aceştia au stabilit că tânărul transporta în plus 4,12 mc de cherestea de esenţă răşinoase, faţă de cei aproape 51 mc trecuţi în actele prezentate. Societatea comercială emitentă a avizului de însoţire a mărfii a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 6.000 lei pentru încălcarea prevederilor legale şi s-a dispus confiscarea valorică a materialul lemnos transportat în plus, în valoare de peste 2.700 lei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: