Lucia Puşcaşu & Artă şi Umanitate

Anul trecut, la 13 decembrie 2018, de Sf. Lucia, sub lumina pe care o răspândeşte numele său, artista plastică Lucia Puşcaşu ne-a oferit darul unei noi expoziţii de grup, organizată de asociaţia pe care o conduce, „Artă şi Umanitate”, la împlinirea unui deceniu de activitate remarcabilă a acesteia, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România şi împreună cu asociaţia Seva – preşedintă Angela Zarojanu. Evenimentul a fost salutat de Nicolai Moroşan, preşedintele Filialei Suceava a UAP, şi de Angela Zarojanu, în numele Asociaţiei Şanse Egale, Valoare, Autoritate, dar şi în nume personal, în ipostaza de iubitoare de artă. Lucia Puşcaşu şi-a însoţit bilanţul, rememorările cu proiecţia unor imagini ilustrative, care ar merita revăzute în tihnă, poate cu ocazia altei întâlniri a artiştilor suceveni cu publicul lor.

Pentru sărbătoarea Asociaţiei Artă şi Umanitate, pe simezele Galeriei de Artă „Ion Irimescu” Suceava au fost reunite lucrări ale invitatelor de onoare Cela Neamţu şi Marilena Murariu, alături de cele ale profesioniştilor suceveni: Lucia Puşcaşu, Puşa Pîslaru, Eugenia Goraş, Oana Ruxandra Hrişcă, Ovidiu Buzec, Gabrel Baban, Niculai Moroşan, Iulian Asimionesei, împreună cu amintirea neuitatei Angela Pitariu Bolnavu. Expoziţia a fost dedicată de Lucia Puşcaşu memoriei ziaristului şi artistului plastic Tiberiu Cosovan. Bucuria, căldura ei au trecut graniţa dintre ani şi dacă nu am vizitat-o, mai avem câteva zile la dispoziţie, înaintea vernisajului din 22 ianuarie 2019 a Salonului anual al Filialei Suceava a UAP.

Evenimentul ne apare de trei ori deosebit. O dată, deoarece expoziţia sa de grup face trimitere la un deceniu de pictură, grafică, tapiserie. A doua oară, pentru că lucrările de pe simeze aparţin participanţilor la proiectele unei asociaţii culturale neguvernamentale, „Artă şi Umanitate”, dacă nu singura cu acest profil din Bucovina, cu siguranţă una dintre foarte puţine. Şi a treia oară, prin personalitatea preşedintei, Lucia Puşcaşu o artistă de recunoscută valoare, tapiser, pictor, grafician, autor de albume de artă, personalitate care a impus de la început un standard de calitate. Numele Luciei Puşcaşu a contat hotărâtor în acceptul unor artişti de primă importanţă de a participa la expoziţii-sărbători ca „Bărbaţi în arta textilă românească” şi „Clasic şi modern – Tehnici de lucru ale tapiseriei parietale”.

Din elita acestora fac parte şi cele două invitate de onoare de astăzi. Doamna Cela Neamţu, distinsă cu medalia de aur a Salonului Artiştilor Francezi din anul 2006, cu Premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române în anul 2011, căreia în primăvară am avut şansa să-i admir două lucrări la Complexul Ortodox Român de la Ierihon, străluceşte suav în expoziţie cu una din păsările Domniei Sale, păsări-flori, păsări-timp, păsări-cântec, rude ale păunilor din arta persană, romană, bizantină, dar şi chip al măiestrei din mitologia noastră populară, dacă îi luăm în considerare ţinuta regală – pasărea măiastră fiind o regină a zânelor din altă lume – şi sugestia de altiţă de pe penaj. Precum cele mai multe din păsările Doamnei Cela Neamţu şi aceasta, nu are pe coadă ochii deschişi ai păunilor, ci acoperiţi de pleoape, pentru meditaţia la imensitatea de înţelesuri ale celor privite, dar mie îmi evocă şi boabele de grâu crescând în miezul lor miracolul germinaţiei.

Marilena Murariu este o artistă redutabilă, dar a intrat în atenţia confraţilor şi a publicului iubitor de artă mai ales după conceperea în anul 2004 a proiectului „Artişti români de azi la Balcic”, care a cunoscut mai multe ediţii şi un extraordinar succes şi care a avut-o şi pe pictoriţa Lucia Puşcaşu între primii invitaţi. De asemenea, s-a bucurat de intense aplauze cu originalele sale picturi pamflet. În ce mă priveşte, îi prefer „însemnările” de călătorie, peisajele din locurile în care nu se ştie dacă şi noi vom ajunge vreodată, iar dacă vom ajunge, nu ştiu în ce măsură le vom recunoaşte, poate doar graţie unor elemente distinctive, caracteristice, pentru că artista le recreează, sunt tablouri sufleteşti, confesiuni ale artistei făcute sieşi, enigmatice. Aici avem două din Tailanda, „Dimineaţă la Ayutthaya” şi „Templu la Ayutthaya”, într-o coexistenţă artistică desăvârşită a realului cu stranietatea decurgând din violetul cerului şi din acei Buddha coborâţi pe acoperişurile oraşului sau din livada de pomi înfloriţi, atât de reală, de aparţinând unui anotimp, încât devine ireală prin prezenţa în faţa templului aparţinând altei lumi, altui timp sau chiar în afara lor.

Este binevenită între noi, între prietenii şi colegii săi de breaslă, neuitata Angela Pitariu Bolnavu, cu acest „Templu” şi cu această complexă compoziţie, „Spaţii intergalactice” care ne-o evocă aşa cum am cunoscut-o, omul şi creaţia sa, preocupată de lumea spiritului, jinduind după o lume care să dea întâietate părţii sale spirituale. De aici şi predominanţa unui albastru curat, o nuanţă asociată cerului, de aici drumul care urcă la partea noastră celestă, drumul care ne duce la templu, templul în sens generic, de casă văzută a lumii nevăzute, de comunicare smerită cu aceasta, şi care ne schimbă profund.

Cu iarna bătându-ne în fereastră, întârziem şi pentru o anume plăcere senzuală, asociată celei estetice, în faţa lucrărilor pictoriţei Puşa Pîslaru Ionescu: aici vara nu se termină niciodată şi nici tabăra artiştilor, pălăriile lor de soare se iţesc printre chiparoşi, seduşi de muntele alb, muntele miresei, muntele cretos din Balcic, pălăria artistei este în aşteptarea clipei când se va apuca de lucru, deocamdată ea nu se satură să privească, să admire. O lucrare surâzătoare, calmă cum calmă este şi această amiază şi mai calmă raportată la încordarea, la pânda pisicii. Dacă ne gândim la dinamica, la energiile în mişcare ale altor, nu puţine lucrări ale Luciei Pîslaru Ionescu, vom recunoaşte că artistul, că pictorul înzestrat are un registru cu mult mai amplu de resurse decât singur îşi cunoaşte şi pledează pentru aceasta şi lucrările din cele două tabere de creaţie de la Vama.

Peisajul din Balcic şi moscheea de la Balcic ne evocă şi alte lucrări realizate de Iulian Asimionesei în taberele organizate de Asociaţia Artă şi Umanitate în celebra capitală a artelor plastice româneşti din Interbelic. Culorile lor, ulei pe pânză, le evocă până la un punct pe cele „de apă”, au transparenţe şi o uşoară lipsă de fermitate a contururilor, în lumina specială, amplificată de mare, aparţin deopotrivă realităţii inspiratoare şi visării artistice. Cu atât mai mult cu cât singura apariţie umană, a pictorului, se află dincolo de cadru, şi ni-l putem închipui, privind printre gene, cu creionul sau penelul mişcându-se ca în transă.

În stilul său inconfundabil, Gabrel Baban, căruia municipalitatea Fălticeni i-a acordat mult meritatul titlu de Cetăţean de Onoare, prelungeşte această întâlnire cu Balcicul, cu o casă de tătari, construită de o mână sigură de arhitect într-un peisaj în care însă pictorul are cuvântul, penelul hotărâtor, ca şi în şura de la noi de acasă, adică din Slătioara. Nu cred că există vreo lucrare de Gabrel Baban care să nu aibă admiratori, care să nu fie căutată de un iubitor de frumos pentru locuinţa sau pentru colecţia sa. Credem că pictorul face faţă cu talent şi demnitate tradiţiei culturale şi artistice a Fălticenilor, nu uşor de înfruntat astăzi nici de pictori, nici de scriitori.

Niculai Moroşan ne încântă cu perpetua, viguroasa sa încântare în faţa muntelui şi a pădurii, cu verdele său brun, care îl distinge de departe într-o expoziţie, la pictor pădurea este clopotniţă, biserică, femeie, catedrală, iar în acest „Contre jour”, bucurie liniştită. În ceea ce priveşte lucrarea „Casă la Tazlău”, cred că ea se încadrează, cu „armele” artistului plastic, unui efort de salvare prin artă profesionistă a civilizaţiei populare pe cale de dispariţie. Or, casa de lemn, anexele sale, casa bătrânească aparţine acestei civilizaţii în destrămare.

Cred că indiferent de vârstă, fiecare în felul său, Oana Ruxandra Hrişcă şi Ovidiu Buzec vor aparţine întotdeauna artiştilor iubitori de experimente, căutătorilor, născocitorilor. Îmi aduc aminte şi acum minunatele lucrări inspirate de Laval Oanei Ruxandra Hrişcă, în tehnică mixtă, sunt încântată şi acum de acest citat din Evanghelia după Matei, „Cere şi ţi se va da”, de aceste mâini-păsări albe în contrast cu negrul gratiilor, al temniţei, care ne vor urmări un timp obsesiv. Şi „Mărul de aur” al lui Ovidiu Buzec, pe care nu văzătorii îl văd, ci orbul care îl ţine în mână, de asemenea o imagine care îţi rămâne în minte.

Eugenia Goraş, prezentă întotdeauna pe simezele Saloanelor Moldovei pe care le-am vizionat, iar nu demult selecţionată la Salonul Naţional de Artă Contemporană Centenar 2018 , este un artist tapiser care nu dezarmează în faţa dificultăţilor acestei arte, care nu oboseşte să caute în lumea culorilor şi a formelor decorative acele întâlniri pe care să le umple de semnificaţie. Acest roşu al inimii, care îi place mult, se regăseşte în amândouă lucrările, „Compoziţie” II şi „Compoziţie pe roşu”, ultima intrând cu galben şi albastru într-o delicată sugestie a tricolorului.

Şi pentru că am pomenit de dificultatea şi truda cerute de tapiserie, cred că Penelopa la războiul de ţesut îi este egală lui Ulise biruitor din menghina atâtor încercări. Dar iată-ne ajunşi la capătul-început, la minunata tapiserie a Luciei Puşcaşu, „Coloanele norilor”, un artist conceptual, un artist curajos, încercând în lână coloane care se şlefuiesc din piatră, din marmură, încercând în lână nori care au nevoie obişnuit de diafanul acuarelei şi izbândind. O compoziţie de o eleganţă severă, o lucrare emblematică pentru talentul de artist tapiser al Luciei Puşcaşu şi deopotrivă pentru firea sa. Am pomenit despre căutători în universul picturii. Lucia Puşcaşu nu a obosit să-şi descopere şi să se străduiască să-şi valorizeze polivalenţa talentului, însoţind tapiseria cu pictura, cu grafica. Mai mult, nu a ezitat să deschidă uşa atelierului şi să colinde cu folos cetatea, înviorând, scoţând din inerţii breasla, provocând-o, antrenând-o în expoziţii cu teme noi, cu invitaţi de seamă, cu albume şi cataloage-album, neezitând, profesoară cu adevărat, să se abandoneze discursului critic la vernisajul nu puţinelor expoziţii. Scoţând din inerţii breasla, dar şi impunând respectarea breslei, a profesioniştilor artei în faţa autorităţilor şi a publicului. Nu a încercat niciodată să şocheze, a luptat mereu pentru consideraţia pe care o merită artistul adevărat. Lucia Puşcaşu este un artist adevărat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: