Bărbat din Liteni, prins de poliţişti cu permis de conducere ucrainean fals

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din oraşul Liteni, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins conducând fără permis.

Potrivit IPJ Suceava, marţi, 15 ianuarie a.c., la ora 18, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control pe DJ 208, din comuna Udeşti, autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din oraşul Liteni.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, acesta prezentând însă un permis de conducere emis de autorităţile ucrainene despre care ştia că este fals” a arătat IPJ Suceava.

Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” şi „uz de fals”, ce va fi soluţionat procedural. (M.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei:

Niciun articol găsit.