Preşedintele CJ Suceava, după discuţii privind centrul medical de radioterapie:

Construcţia ar urma să fie finalizată în iunie, iar din septembrie centrul ar trebui să fie funcţional

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, ieri, că viitorul centru medical de radioterapie, al cărui imobil se construieşte la SJU Suceava, ar urma să fie funcţional în luna septembrie.

El a spus că a avut, ieri,  discuţii şi o analiză privind investiţia la centrul medical de radioterapie care va funcţiona în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, iar la întâlnirea care a avut loc la Consiliul Judeţean Suceava a fost prezent şi managerul SJU Suceava Vasile Rîmbu.

 Potrivit lui Flutur, investitorul, SC RT Lotus Center SRL Cluj-Napoca, a prezentat un grafic detaliat privind realizarea lucrărilor, în care se arată că în luna iunie va fi finalizată construcţia clădirii, urmând ca, după instalarea tuturor echipamentelor, centrul sa fie funcţional în luna septembrie.

El a mai spus că investitorul a precizat că au fost clarificate toate problemele de finanţare şi deja au început să fie aduse la Suceava o serie de echipamente medicale şi de imagistică, respectiv cele  mai moderne echipamente RT şi CT, din care doar computerul tomograf de ultimă generaţie costă peste 4 milioane de euro.

„Înfiinţarea unui astfel de centru în Suceava, prin echipamente de înaltă precizie, va permite realizarea unui diagnostic precis şi timpuriu” a explicat Flutur.

Capacitatea centrului va fi, în prima etapă, la darea în funcţiune, de 700-1000 pacienţi/an, fiecare pacient urmând opt până la 24 cure pe tratament, activitatea desfăşurându-se în două schimburi.

„Dezvoltarea centrului este gândită astfel încât, din momentul în care se va ajunge la un grad de încărcare de 80%, se va trece la etapa a doua, pentru a putea deservi 2000 de pacienţi” a spus preşedintele CJ Gheorghe Flutur.

El a subliniat că preocuparea sa este ca Spitalul Judeţean Suceava să aibă cât mai repede acest centru de radioterapie.

„Centrul medical pentru radioterapie şi diagnostic precoce se va adresa nu doar bolnavilor din judeţul Suceava, ci şi pacienţilor din judeţele limitrofe şi chiar vecinilor din Ucraina şi Republica Moldova” a mai declarat Flutur.

El a menţionat că CJ Suceava, împreună cu Spitalul Judeţean de Urgenţă finanţează în acest an mai multe investiţii deosebit de importante, cum ar fi realizarea a patru blocuri operatorii, inclusiv pentru oncologie, şi a unui ambulatoriu modern de 4000 mp, pe şase niveluri.

Preşedintele Consiliului Judeţean a mai spus că se lucrează la documentaţia pentru pasajul subteran care urmează să lege spitalul nou de spitalul vechi, dar că va începe şi construcţia blocului cu 30 apartamente pentru medici.

CJ Suceava intenţionează să înfiinţeze şi un spital pentru copii, pe lângă alte investiţii pe care le are în vedere în dezvoltarea SJU Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: