Buchiseli. În lumea Justiţiei

Jargonul juridic – pare-se mai divers în dreptul civil, dar foarte bogat şi în cel penal – ne ţine adesea la distanţă pe profani nu numai prin expresiile latineşti preluate de la cei recunoscuţi a fi fost, cu milenii în urmă, făuritorii unui sistem al dreptului foarte avansat, ci şi prin termeni care sună oarecum româneşte, dar nu ne trimit la vreo realitate sau idee anume, clară şi pentru noi.

Iată, spre ilustrare, numai trei exemple (pentru care am apelat la glosare specializate): aflictiv – „o pedeapsă care răpeşte unui condamnat libertatea sau viaţa”; avulsiune – „smulgerea de către ape a unei porţiuni de mal din pământul unui proprietar şi alipirea acesteia la pământul altui proprietar riveran”; dol, de la care derivă dolosiv – „acţiune făcută cu viclenie pentru a determina pe cineva să încheie un act juridic / contract la care acesta n-ar fi consimţit sau ar fi consimţit în alte condiţii”.

 De remarcat că, poate mai mult decât în alte domenii, constituirea şi utilizarea unei astfel de terminologii specializate răspunde nevoii de concizie şi precizie, de etichetare exactă a unor fapte şi de comunicare facilitată de un limbaj comun. Dacă – aşa cum se spune – o virgulă inserată corect în enunţul aparţinând unui text de lege asigură (de regulă!) unitatea interpretărilor acestuia, o bună stăpânire a jargonului juridic înlesneşte dezbaterea concentrată a cauzelor supuse instanţelor spre analiză şi decizie (contribuind, probabil, chiar la un spor de celeritate a ajungerii la sentinţe temeinic fundamentate).

Oricât de departe ne-am afla şi ne-am simţi de lumea Justiţiei, iată că, datorită (sau din pricina?) aducerii ei în atenţie prin mass-media, ne regăsim – parcă mai abitir în ultima vreme – preocupaţi, dacă nu implicaţi personal, de problematica acesteia; fapt stimulat şi de legăturile, prin cauze şi efecte, dintre subiectele juridice şi cele politice ori care privesc societatea în general. Prilej de a ne familiariza cu mai mulţi termeni ai sferei vizate, dar şi de a constata unele „neaşezări” ale unora dintre aceştia. Drept care se iveşte şi tentaţia unor… buchiseli specifice.

Cu mai bine de un an în urmă era adoptată Legea 169/2017 (elaborată şi în urma unor semnale de la CEDO care recomandau României şi Ungariei să îşi ajusteze legislaţia şi politica penală spre a îmbunătăţi condiţiile din penitenciare). Ea a fost numită „a recursului compensatoriu”, sintagmă care s-a regăsit ulterior tot mai frecvent în articole de ziar sau în opinii ale participanţilor la talk-show-uri. Ceea ce interesează episodul de faţă este faptul că utilizarea ei a oscilat între compensatoriu, adjectiv utilizat în cele mai multe cazuri (dobândind drept de circulaţie oficială, aflat şi în consens cu unele dicţionare) şi compensator (care sună mai modern, dar apare rar şi, de obicei, în vorbirea nespecializată). „Căci acest recurs compensator cu care se împăunează azi dl ministru e un rezultat tehnocrat” – este (totuşi!) opinia de pe Facebook a fostului ministru Raluca Prună, citată de mediafax.ro (25 octombrie 2017) şi de numeroase publicaţii şi site-uri. Argumentele în favoarea variantei pe care o socotim corectă sunt destul de firave, de vreme ce DOOM le înregistrează pe amândouă fără să precizeze diferenţe de utilizare (ci doar de flexiune: compensator-compensatoare; compensatoriu-compensatorie-compensatorii). Şi MDA, şi NDULR le definesc pe amândouă prin „care compensează”, dar ambele dicţionare precizează doar la compensatoriu utilizarea în limbajul juridic, cu sensul „care duce la repararea unei pagube”. Ele pornesc de la realitatea uzului majoritar statornicit în domeniu, acesta devenind totuşi un temei suficient pentru o opţiune în favoarea sintagmei recurs compensatoriu.

Mai recent, cu referire la acţiuni în instanţă, contestaţii şi solicitarea unui arbitraj din partea Curţii Constituţionale a României, s-a produs o adevărată tevatură juridică, politică şi publicistică, vorbindu-se extrem de mult în spaţiul public despre alcătuirea unui complet de judecată (controversa vizând constituirea acestuia prin tragere la sorţi a tuturor membrilor). Nefiind relevantă pentru rubrica noastră, chiar dacă în dezbatere au fost protagoniste şi personaje politice şi demnitari de nivel înalt, nu vom aborda substanţa acestor disensiuni (în general cunoscută), ci numai (iarăşi) comportarea oscilantă în folosirea la plural a sintagmei subliniate. Cu deosebire în primele zile (fierbinţi) ale comentariilor publicistice a predominat forma complete, pentru ca, treptat, cea corectă, completuri, să aibă câştig de cauză (ca frecvenţă, fiindcă ea nu a fost pe deplin biruitoare). Aşadar, o nouă „luptă” între cele două desinenţe concurente de plural neutru. Se pare că, de-abia după ce apele s-au mai limpezit / liniştit şi a fost găsit răgazul consultării dicţionarelor, s-a impus tendinţa uniformizării gramaticale a enunţurilor respective. Dacă, în evz.ro din 7 noiembrie 2018, completuri apărea într-un text de vreo 8 ori, iar complete, de vreo 9 ori, cam în aceeaşi proporţie fiind auzite cuvintele şi pe posturi de radio şi televiziune, treptat, varianta corectă a dobândit preponderenţă, fără ca forma eronată să dispară, fiind destul de des pronunţată mai ales de oameni ai domeniului, care, firesc, se preocupă mai puţin de norma gramaticală. (O avocată, într-un talk-show de pe Antena 3, din 20 decembrie 2018, opta explicit pentru complete, „instruindu-l” pe moderator cu argumentul: fiindcă „noi aşa am prins”.)

De menţionat că, pentru acest substantiv, DOOM se pronunţă limpede, pluralul în –uri fiind singurul acceptat pentru substantivul cu sensul „colectiv de judecată”.

N-am vrea ca observaţiile de mai sus să pară o tentativă de a ne amesteca fără rost unde… nu ne fierbe oala. Ele sunt – sperăm – în concordanţă cu respectul cuvenit supuşilor zeiţei legate la ochi, Themis, pe care, fideli deontologiei, o slujesc ajutând-o să cântărească onest faptele, ţinând în echilibru cumpăna dreptăţii.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!