Protopopiatul Fălticeni

Sărbători… confiscate

 Subiectul denaturării sărbătorilor şi sărbătoririlor la români m-a interesat mai de mult, deoarece vedeam schimbări despiritualizante şi ireparabile de la an la an, de la sat la sat sau de la sat la oraş. Lumea parcă a uitat să se bucure, să „omenească”, să celebreze o sărbătoare, o onomastică sau o zi de naştere a cuiva; totul parcă se rezumă la mâncare şi risipă, băutură şi alcoolism, sejururi şi rezervări, artificii şi luminiţe, distracţii şi plăceri, la capătul cărora cei ce „petrec” aşa sărbătorile se simt tot mai singuri, mai goliţi duhovniceşte, mai „consumaţi”, mai periferizaţi şi mai abandonaţi ca nicicând.

Toată mass-media a fost infectată timp de mai bine trei săptămâni de un ritual vizual şi auditiv de deificare a consumerismului, de glorificare a mercantilului, de hiperpromovare a şoriciului şi caltaboşilor, a superstiţiilor şi tradiţiilor păgâne resuscitate excesiv, a îmbrâncelilor pentru aghiazmă, a botezării cailor şi „cailor putere”, a bălăcelilor pentru cruci aducătoare de noroc şi pneumonie, a pensiunilor şi localurilor bune pentru mulţi pierde…-iarnă. Personal, am fost supus unui tir de SMS-uri (scrise sau audio), gif-uri preluate de la alţii şi distribuite sec şi cu aceeaşi nonşalanţă cu care se distribuie un banc sau o glumă veche… Printre toate acestea erau lizibile cuvinte nescrise şi nerostite de falsitate, de nesinceritate, de prietenii de carton şi de empatie din aur de trompetă sau din platină de cazan. Sărbătorile ne sunt sortite pentru a le petrece în comuniunea credinţei şi simţirii, în biserică, în rugăciune lui Dumnezeu, iar nu în beţii, zgâieli la artificii, hlizit şi dezmăţuri. Ar trebui să dedicăm lui Dumnezeu sărbătorile şi însăşi vieţile noastre!

Din sărbătorile şi serbările noastre a lipsit însă Personajul principal – Dumnezeu-Omul adică Mântuitorul Iisus Hristos. Mă îndoiesc că mulţi I-au resimţit lipsa sau că mulţi L-au poftit la mesele lor, în căminele lor, în vieţile lor…

Da. Hristos lipseşte din sărbătorile Sale. Hristos a fost confiscat de grijile şi poftele noastre. Hristos a fost confiscat de duhul lumii acesteia şi înlocuit cu orice şi oricine numai să se piardă urma pomenirii Cuvântului născut în ieslea necuvântătoarelor, să se renunţe la Pâinea cea de Sus înomenită în Casa Pâinii (= Bethleem), să se stingă Lumina care a răsărit lumii întregi. Parcă nici colindele nu mai pomenesc de naşterea Mântuitorului, ci de Crăciuni, de brazi frumoşi, păstori, săniuţe, fulgi de nea, flori de măr şi multe (oricare) altele. Urări de tipul Sărbători fericite!, Crăciun fericit! sau La mulţi ani!, precum şi expresii ca Magia Crăciunului, Sărbători magice, Sărbători de iarnă feerice ş.a. au ascuns (în mod involuntar, poate) orice pomenire a lui Hristos, iar Hristos, blând şi smerit, se „retrage” din sărbătoririle noastre.

Dacă vom întreba pe copii (şi nu numai) ce sărbătorim la Crăciun sau la Bobotează, să nu ne mire răspunsurile lor, căci nu sunt decât victimele despiritualizării societăţii, ale indolenţei noastre (părinţi, profesori, clerici…), ale secularizării sistematizate de noul val ideologic – (neo)marxismul cultural sau corectitudinea politică. „Marii Inchizitori ai Corectitudinii politice” (calfe şi ucenici ai Şcolii de la Frankfurt) depun eforturi sistematice de îndoctrinare ideologică prin tehnici diverse, subtile şi perfide: atacarea programelor şcolare în numele „multiculturalismului”, impunerea unor „coduri de limbaj” restrictive şi vag formulate (care ar trebui, chipurile, să nu lezeze individualitatea şi diversitatea nimănui), cursuri de trainning şi „formare a sensibilităţii” (unde se vor spăla creierele de toată intoleranţa, conservatorismul, patriahatul retrograd şi religiozitatea imuabilă).

Omul-nou visat de utopia marxismului cultural este „vindecat” de tradiţie, de creştinism, de „simbolisme seculare”, este „deparazitat” de valorile trecutului şi ale strămoşescului, este trecut prin etuva ideologică a revoluţiilor culturale, este malaxat de fălcile „deconstructivismului”, pierzându-şi orice reazem moral şi orice pilon spiritual, este supus tacit unui proces de infantilizare pentru a putea fi angrenat cu succes într-o nouă societate matriarhală şi multiculturală în care totul este permis şi interzis în acelaşi timp, totul se poate critica şi devaloriza, totul se poate relativiza şi boicota, conform tezei nietzscheene: „nu există fapte, ci doar interpretări”. Frank Schaeffer, un teolog american, afirma (în „Dancing alone. The Quest for Orthodox Faith in The Age of False Religion”) că „lumea secularizată nu te împiedică să crezi în Dumnezeu, dar te obligă să te comporţi ca un ateu”, de aceea omul trăieşte impasibil şi „zombizat” de miraje efemere ca şi cum n-ar exista Dumnezeu (sicut Deus non daretur), în schimb „caută să plăsmuiască realitatea după chipul şi asemănarea sa” (F.W.J. Schelling).

Orice rai pe care societatea sau lumea îl va face pe pământ fără Fiul lui Dumnezeu în el este pentru creştini un adevărat iad. Mântuitorul n-a apelat la metodele politice ca să rezolve problemele vremii Sale (sau pe ale noastre), ci numai cele spirituale; n-a finanţat ONG-uri, n-a zidit spitale, n-a făcut meetinguri cu sau fără #, n-a purtat „veste galbene”, nici n-a îndemnat vulgul la autojustiţie, ci „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-se pe Sine la înfăţişare cu trupul smereniei noastre, ca să ne facă pe noi asemenea chipului slavei Sale” (Liturghia Sf. Vasile cel Mare).

Dacă v-aş fi urat (şi în titlu) Sărbători fericite! nu ar fi fost multe de scris într-un articol şi toţi ar fi considerat gestul ca fiind un compliment şi o urare pozitivă, dar mă întreb ce înseamnă fericirea pentru fiecare? Pentru unii fericirea lor ar consta în nefericirea altora; fericirea unora este abundenţa material-financiară, a altora este apogeul carierei, al cunoaşterii sau satisfacţiilor. Nu aş dori nimănui Sărbători fericite! şi doar să fie fericiţi de sărbători!

Nici fericirea nu mai este ce a fost!

În ce constă fericirea? Socrate spune că în înţelepciune (sophia), cunoaştere (gnoză) sau poate într-un mod de viaţă superior înţelepciunii şi plăcerii. Hedonismul, epicureii, Platon (în Phileb) şi mai noii Georg Lukács şi Herbert Marcuse (ca de altfel întreaga Şcoală de la Frankfurt – cloaca marxismului cultural) răspund că fericirea constă în plăcere (în special cea sexuală). Şi comuniştii ne vrură fericiţi cu forţa: fiţi fericiţi, că vă ia mama dracu’! (cf. Petre Ţuţea)…

Pe pământ nu este fericire desăvârşită, căci aici nu este vremea mângâierii şi a răsplătirii, ci a suferinţelor. Asta nu înseamnă că de sărbători ar trebui să fim trişti şi posomorâţi, deoarece tristeţea este tinda iadului, căci ea omoară voinţa, simţămintele şi raţiunea. Sărbătorile înseamnă bună-cuviinţă, cumpătare, slovoslovie prin grai şi faptă, milostenie nemediatizată, dreaptă-socoteală în toate.

Fericirea nu stă în lux şi comoditate, ci în cumpătare şi în mulţumire cu ce ai; bucuria vieţii nu constă în meniuri diversificate şi etalarea hainelor „de firmă”, ci într-un codru de pâine câştigat cu cinste şi împărţit cu dragoste cu cei dragi şi nu numai. Fericirea nu se află în exteriorul omului, ci înlăuntrul lui, căci „împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Lc. 17, 21).

Sfârşindu-se un an şi începând un altul, se cuvine să cugetăm cu inimă înfrântă la câteva lucruri: zilele anului ce s-a scurs au trecut fără întoarcere, însă ce bine am lucrat pe parcursul lor? Timpul anului nou ne apropie tot mai mult de învechirea vieţii noastre pământeşti, de apusul ei. Sfârşitul nu ni-l cunoaştem, dar Judecata lui Dumnezeu nu va întârzia. De aceea fiecare să-şi dorească ca orice an nou şi orişice zi să fie începutul (sau continuarea) unei vieţi noi cu şi întru Hristos.

Pentru a da o savoare de happy end acestor rânduri, vă împărtăşesc o „reţetă” de fericire pe care am găsit-o la un sfânt contemporan, Sf. Ier. Nicolae Velimirovici (în „Scrisori misionare”), reţetă ce nu este scumpă, este „compensată” de inima bună a celui ce o împlineşte şi este aplicabilă în orice condiţii, sezon sau mediu:

„Pentru a fi mai fericiţi decât sunteţi, urmaţi aceste reguli:

gândiţi-vă la Dumnezeu măcar cât vă gândiţi la oameni;

temeţi-vă de Dumnezeu măcar cât vă temeţi de oameni;

cinstiţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi cinstiţi pe oameni;

rugaţi-vă lui Dumnezeu măcar cât vă rugaţi de oameni;

căutaţi ajutor de la Dumnezeu măcar cât căutaţi de la oameni;

împliniţi legea lui Dumnezeu măcar cât împliniţi legea oamenilor;

daţi mulţumire lui Dumnezeu măcar cât daţi mulţumire oamenilor;

slăviţi-L pe Dumnezeu măcar cât îi slăviţi pe oameni!”.

Pr. GABRIEL CIOFU,

Baia

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!