Culegători de folclor din zona Fălticeni

 Este cunoscut şi recunoscut faptul că învăţătorii şi preoţii de odinioară au ţinut vie viaţa culturală a satelor pe care le păstoreau. Învăţătorii vorbeau copiilor cu înflăcărare şi patriotism despre istoria neamului românesc, despre Ştefan cel Mare ori Mihai Viteazul. Învăţătorii ridicau şcoli şi troiţe în satele româneşti, organizau serbări şcolare ori acţiuni culturale la care participa întreaga comunitate. Au fost învăţători care nu s-au despărţit niciodată de costumul popular, l-au îmbrăcat cu mândrie până la sfârşitul vieţii. Învăţătorii şi preoţii cunoşteau cel mai bine nevoile, durerile, cât şi bucuriile ţăranilor.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în zona Fălticeni (când spun Fălticeni mă refer şi la satele dimprejur): învăţătorii şi preoţii nu numai că au înţeles sufletul simplu al românului, dar i-au respectat obiceiurile, tradiţiile păstrate din moşi strămoşi. Astfel, învăţătorii şi preoţii s-au transformat în culegători de folclor, în păstrători de valori autentice, dar şi în valorificatori de datini şi obiceiuri, prin formaţiile sau corurile pe care le conduceau. Folclorul din zona Fălticeni a fost valorificat, după cum se ştie, în revista „Şezătoarea” a lui Artur Gorovei, dar aceasta va face subiectul altei lucrări, deoarece această revistă de simţire pur moldovenească, ţărănească, merită mai mult decât câteva rânduri, dat fiind faptul că a fost o autentică sursă pentru „studiile catedrelor de romanistică ale marilor universităţi, după cum precizează dl Eugen Dimitriu în cartea „Oraşul muzelor”. Iată cât de valoroasă era această revistă a cărei sămânţă a încolţit la Broşteni! Şi învăţătorul Ilie Mihăilescu din Boroaia a fost un colaborator fidel al revistei „Şezătoarea”. Conducea un cor vestit în vremurile acelea, ca dovadă că învăţătorii erau inima vieţii culturale. De asemenea, alături de Artur Gorovei, la loc de cinste în rândul culegătorilor şi valorificatorilor fălticeneni de folclor stau Mihai Lupescu, Al. Vasiliu ori G.T. Kirileanu; cei care trec pragul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni pot afla multe informaţii despre activitatea lor.

Învăţătorul Gheorghe N. Rădăşanu din Bogata a fost un bun colaborator al profesorului Gh. Fira, de la Colegiul „Alecu Donici” din Fălticeni (azi Colegiul „Nicu Gane”); el a cules folclor, fiind convins de frumuseţea şi valoarea acestei preţioase comori a satului moldovenesc. Fiind un foarte bun dansator, învăţătorul de la Bogata era des solicitat de cei de la Cultură, astfel încât deseori îndeplinea rolul de instructor de joc popular.

 Gh. Fira, culegător de folclor, dar mai ales cercetător al folclorului local, a reuşit să orchestreze un număr impresionant de piese folclorice (3000). În vremea în care era învăţător (institutor) la Şcoala Primară Nr. 2 din Fălticeni, pe Uliţa Boianului (astăzi str. Ion Dragoslav), a fost vizitat de nimeni altul decât marele nostru George Enescu, care l-a îndemnat să urmeze Conservatorul, să valorifice şi să cerceteze muzica neamului, a omului simplu, cu palmele bătătorite, dar cu sufletul plin, lucru ce s-a şi întâmplat, Gh. Fira absolvind Conservatorul din Iaşi. Întorcându-se acasă, ca profesor de muzică a cules cântece populare, le-a orchestrat şi, mai mult de atât, le-a trimis la Institutul de Folclor din Bucureşti, pentru a nu se pierde această parte din trăirea şi simţirea oamenilor pământului natal. Sub directa şi atenta îngrijire a lui D.G. Kiriac, Gh. Fira a publicat „Cântece şi hore” în anul 1916, iar în anul 1928 ieşea de sub tipar „Nunta în judeţul Vâlcea”, cu o prefaţă pertinentă semnată de Constantin Brăiloiu. Prof. Gh. Fira s-a născut ca fiu de ţăran sărac în judeţul Vâlcea, deci era şi firesc să cerceteze folclorul din acea parte a ţării. Trăind printre ţărani, a crescut cu aceste nestemate în suflet; de aceea mai târziu, ajuns profesor, străbătea satele, pe jos ori cu căruţa, indiferent de vreme, ca să culeagă tot ce se putea culege. Profesorul Gh. Fira a locuit o perioadă de timp, după prima conflagraţie mondială, pe str. Botoşani, la nr. 27. Gh. Fira, profesor de muzică la Colegiul „Nicu Gane”, era des vizitat de muzicologul şi folcloristul Constantin Brăiloiu, cel care era căsătorit cu Lucia Millo. (Socrul său era nepot al actorului Millo de la Spătăreşti). Constantin Brăiloiu nu se lăsa întrecut de George Breazul, cel care ar fi vrut să colaboreze cu Gh. Fira, deoarece acesta din urmă culesese 3000 de cântece populare cu fonograful, cântece pe care le armoniza până noaptea târziu. A trimis celor doi seturi întregi de cântece care s-au arhivat la Institutul de Folclor din Bucureşti. În timpul Primului Război Mondial este rănit la Mărăşeşti, de unde avea să i se tragă şi moartea, mult prea devreme, la doar 50 de ani, după ce, din cauza unei schije rămase în trup, i-a fost amputat un picior, diabetul l-a învins. În tranşee mergea pe la soldaţii chemaţi la război din toate zonele ţării şi asculta ce cântau aceştia. Nici când a fost internat în spital nu s-a despărţit de vioară, cântând uneori şi aici pentru ceilalţi suferinzi, iar medicul aştepta la uşă ca bolnavul să-şi termine cântecul şi abia apoi intra în salon. Moartea îl răpeşte în anul 1936, fiind înmormântat în cimitirul Grădini din Fălticeni.

În anul 1904, învăţătorul Leon Mrejeriu este chemat de directorul Orfelinatului din Zorleni, Mihai Lupescu, să vină la Fălticeni, fiindu-i recunoscută activitatea de dascăl de valoare, dascăl de care avea nevoie târgul de pe Şomuz. Leon Mrejeriu, Mihai Lupescu şi Tudor Pamfile au înfiinţat revista de folclor intitulată „Ion Creangă”, revistă care a publicat folclor literar şi muzical din împrejurimile oraşului Fălticeni. Însuşi Mihail Sadoveanu a avut încredere în forţa creatoare şi în hărnicia spirituală a învăţătorului despre care vorbim, încredinţându-i rubrica „Sfaturi gospodăreşti” de la ziarul „Răvaşul poporului”. Leon Mrejeriu a publicat un bogat material folcloristic în „Şezătoarea” şi în „Ion Creangă”, de amintit fiind şi numărul mare de proverbe pe care le-a cules şi publicat în „Proverbele românilor” a lui Iuliu Zanne.

Învăţătoarea Elvira Balan (a doua soţie a lui Ion Neamţu, pensionat cu gradul de colonel) este demnă de a i se aduce un modest omagiu prin aceste rânduri, deoarece era cunoscută în vreme ca o culegătoare harnică de folclor. Cum spuneam la început, învăţătorii au intuit în ţăranul român înţelepciunea, inteligenţa, calităţi pe care le-a pus în slujba creaţiilor folclorice, sub orice formă s-ar fi manifestat ele: cântece, cântece de leagăn, doine, balade, colinde, bocete, blesteme, descântece etc.

Directorul Şcolii Primare Nr. 2 de pe str. Ion Dragoslav, institutorul Dumitru Balan, a fost preocupat în permanenţă de cultura tradiţională, de viaţa satului, fiind autor al mai multor monografii şi articole. Dumitru Balan poate fi trecut în rândul folcloriştilor fălticeneni, preocupările sale în această direcţie aducându-i reale bucurii. Fiind colaborator la revista „Şezătoarea”, semnează 12 materiale ample cărora le-a fost recunoscută valoarea. Datorită demersurilor făcute de Dumitru Balan s-a ridicat la Dolheşti, unde o perioadă a fost învăţător, un monument în amintirea jertfelor făcute de ostaşi în bătăliile din 1877 şi în Primul Război Mondial. A lăsat moştenire urmaşilor 15 caiete în care sunt creionate portrete de învăţători şi profesori de odinioară. Datorită meritelor sale în viaţa culturală (s-a implicat şi în punerea bazelor Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni) şi de la catedră, a fost numit şi revizor şcolar al judeţului Baia. Vedem deci că oameni competenţi au înţeles valoarea folclorului, oameni inteligenţi şi cu conştiinţă au pătruns în profunzimea creaţiilor populare.

La Fălticeni, după cum se ştie, Uliţa Rădăşenilor numără peste 30 de case în care s-au născut, au trăit ori au locuit vremelnic diferite personalităţi din diverse domenii (muzică, teatru, literatură, pictură). Aici îl regăsim şi pe pr. icon. stavrofor Ilie Aniescu, paroh la bisericile din Oprişeni şi Buciumeni. Rămâne în istoria oraşului ca un adevărat istoric al culturii, publicist cu viziune sănătoasă şi, nu în ultimul rând, ca folclorist. Era atât de îndrăgostit de folclor, încât a reuşit să culeagă peste 1000 de pagini de folclor local.

Tot pe Uliţa Rădăşenilor, la casa cu nr. 60 a locuit profesorul V.G. Popa, cunoscut poet local, dar şi culegător şi cercetător de folclor. Fiind profesor de română, timp de peste două decenii i-a îndemnat pe elevii săi să caute prin sate tot ceea ce ţinea de folclor, să aducă cât mai multe creaţii populare. A muncit neîncetat, ordonând materialul pe specii. Munca i-a fost răsplătită prin publicarea volumului „Folclor fălticenean” (1974) care s-a bucurat de o prefaţă semnată de Vasile Adăscăliţei, profesor universitar la Iaşi. Cercetătoarea Maria Luiza Ungureanu a prefaţat lucrarea „Folclor din Ţara de Sus” (1983), fiind impresionată de omul acesta inteligent care a ştiut să adune tot ce are sufletul ţăranului mai frumos şi mai curat. Să nu uităm însă de cel care a fost Gh. Cardaş, mare pasionat de folclor, de tradiţii şi obiceiuri.

Dl Eugen Dimitriu mărturiseşte în cartea „Oraşul muzelor” (Ed. Bucovina istorică, Suceava, 2002) că de str. Pietrari se leagă numele lui Ion Feresuariu, de loc din Baia, fiu de ţăran, care a cules folclor şi l-a valorificat în diverse articole. Cochetează cu poezia şi cu proza. Nu trebuie uitat că a fost elevul învăţătorului Neculai Stoleriu din Baia şi că mai târziu a fost coleg cu muzicianul Constantin Botez, fiul şefului de gară de la Fălticeni. Meritele îi sunt recunoscute de G.T. Kirileanu şi Mihai Lupescu, deoarece Ion Feresuariu era un harnic colaborator al revistei „Şezătoarea” unde a trimis de-a lungul timpului 30 de lucrări folclorice valoroase. Ion Feresuariu se odihneşte în cimitirul Oprişeni, împăcat cu sine că a slujit cu credinţă marea-i pasiune: folclorul.

Eusebie Scripcaru a fost un adevărat slujitor al condeiului, semnând peste 20 de lucrări (monografii, studii folclorice), din păcate rămase doar în faza de manuscris. După moartea sa şi a soţiei, manuscrisele au rămas la Fălticeni şi s-au rătăcit, ceea ce este o mare pierdere pentru cultura oraşului nostru.

Vremurile războiului au dezrădăcinat familii întregi, au zguduit destinele semenilor noştri. La fel s-a întâmplat şi cu familia folcloristului Ion Teodorescu din Broşteni (unde s-au consumat acte reprobabile din partea inamicului care distrugea totul în cale) care a ajuns la Fălticeni ca refugiat. La Fălticeni a locuit pe str. Ştefan cel Mare la nr. 22 şi s-a afirmat în viaţa culturală a urbei de pe Şomuz. Nici aici nu şi-a trădat marea pasiune: folclorul.

Sunt mândră că locuiesc în acest orăşel pe creştetul căruia Dumnezeu şi-a aşezat binecuvântarea, căci aici s-a născut, a trăit sau a locuit cel mai mare număr de personalităţi pe metru pătrat (muzicieni, actori, pictori, scriitori). Sunt pioasă când păşesc pe străzile pe unde au trecut Sadoveanu, Creangă, Labiş sau Ion Irimescu. De numele oraşului Fălticeni se leagă numele lui Artur Gorovei, părintele revistei de folclor „Şezătoarea”, revistă care a salvat de la moarte adevărate comori spirituale, parte din sufletul ţăranului care a strâns coarnele plugului îngânând o doină sau a fluierat la poarta mândruţei un cântec duios.

LENUŢA RUSU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: