Stejarul Unirii de la Mănăstirea Humorului

Cu ani în urmă, şcoala din Mănăstirea Humorului a fost o adevărată pepinieră pentru ridicarea unor mari iubitori ai naturii, făcători de bine ataşaţi de vatra strămoşească, de ţară şi de neam. Mulţi şi-au aflat vocaţia şi împlinirea ca biologi, geografi, agronomi, silvicultori (printre care şi tatăl celui ce scrie aceste rânduri), din şirul cărora trei personalităţi (de fapt sunt mai multe!) s-au detaşat şi au ţâşnit spre culmile profesiei alese.

Unul a fost longevivul Nicolae Paşcovici (1895-1991), inginer format la Viena şi Bucureşti. A condus renumita şcoală silvică de la Rădăuţi, a fost profesor, autor de cursuri şi manuale, de studii, dicţionare, dar şi arhicunoscut colaborator, redactor sau proprietar la diferite reviste de specialitate. De numele său se leagă şi minunata pepinieră dendrologică de la Podu Izvor – Păltinoasa, dedicată iniţial învăţăceilor în ale silviculturii de la Câmpulung.

 Un altul este inginerul silvic Gavril Tudoraş (1891-1960) care, după ce condusese cu succes ocolul silvic Tg. Neamţ, unde a înfiinţat o crescătorie de animale sălbatice, viitorul parc de zimbri, este adus în 1928 prefect al judeţului Suceava, în timpul guvernării PN. El a fost iniţiatorul plantării cu brazi –10.000 de puieţi – pe coasta din apropierea Cetăţii, azi Parcul Şipote. Ca parlamentar a avut aceleaşi preocupări. Mai apoi a preluat ocolul silvic Pătrăuţi transformându-l în unul deosebit, model pentru întreg Fondul Bisericesc. Stejărişul de la Crujana din acel ocol, tot opera sa, a devenit astăzi rezervaţie forestieră. Nu şi-a putut desăvârşi menirea pentru că în 1946 este urmărit, hărţuit, anchetat şi face cunoştinţă cu rigorile gulagului românesc ca şi fiul său, medicul prof.univ. Radu Tudoraş.

În amintirea sa, în cartierul sucevean Obcini, o stradă îi poartă numele.

Directorul şcolii, Filip Cârdeiu, om inimos şi plin de iniţiativă (a fost promotorul introducerii sericiculturii la Mănăstirea Humorului!), dimpreună cu grupul său de învăţători, pornesc un proiect – cum am zice azi – cu un nume splendid, incitant şi molipsitor: „Serbarea sădirii pomilor”. La această iniţiativă au aderat, fără rezerve, preotul Vasile Iftodi, organele ocolului silvic din localitate, precum şi primarii Gheorghe Moldovan (PNL), apoi Damian Tudoraş, fratele mai mare al prefectului, PN, atât fizic, dar şi cu importante sume de bani, trebuitori la procurarea materialului săditor.

 Din 1925 şi până la criză, în 1932, în fiecare primăvară, sute de arbori şi pomi fructiferi sunt plantaţi de către elevi şi părinţii acestora. Plantele ornamentale, mai ales paltini, salcâmi, tei şi molizi, sunt rânduite pe aleea spre mănăstire, în faţa şcolii (gard viu), primăriei şi ocolului silvic, pe toloaca şcolii şi în ogrăzile celor două monumente istorico-religioase. Meri, peri şi duzi au fost sădiţi în livezile parohiei, şcolii (care avea şi un lot experimental pentru altoiri, sub îndrumarea directorului şcolii) şi pe marginea drumului dintre sat şi oraşul Gura Humorului. Prin anii optzeci ai secolului trecut au căzut pradă bătrâneţii ultimii din cei 120 de pomi sădiţi în primăvara anului 1930. Câţi străini nu s-or fi bucurat de fructele merilor de lângă drum, vorba poetului?!

 În primăvara anului 1929, la sfârşit de an şcolar, fiecare absolvent a primit câte un pomişor de măr să-l planteze acasă şi de care să aibă mare grijă, iar peste ani şi ani să-şi aducă aminte cu plăcere de premiul primit.

 Într-o frumoasă zi de vineri, pe 10 mai 1929, în comună era mare freamăt. Se împlineau 70 de ani de la Unirea Principatelor Române. Toloaca şcolii forfotea. O mare de copii, părinţi şi invitaţi, alături de oficiali au participat la ceremonia religioasă, după care şcolarii au ţinut o fastuoasă serbare, închinată aniversării. Momentul de vârf l-a constituit sădirea „Stejarului Unirii”. Prefectul, primarul, şeful de ocol, parohul şi directorul şcolii erau de faţă, înconjuraţi de sute de gospodari îmbrăcaţi în sobre costume populare, specifice zonei etnografice a Humorului. La rădăcina arborelui a fost îngropată o sticlă ce conţinea datele şcolarilor, învăţătorilor şi autorităţilor prezente la solemnitate.

 În anii următori, tânărul – pe atunci – brigadier silvic Eusebie Cantemir, fiul cantorului bisericesc, s-a îngrijit ca stejarul să crească cu patru ramuri, simbolizând marile provincii româneşti unite într-un singur trunchi, cu rădăcini adânc înfipte în glia ţării: Ardealul, Basarabia, Moldova şi Ţara Românească.

Arborele acesta a crescut falnic, exact aşa cum se preconizase. Dar, în aprilie 1944, crengile dinspre vârf au fost retezate de schijele unui proiectil, atunci când satul a fost cucerit (în trei rânduri) de sovietici, însă fără să-i afecteze prea mult coroana. Mai târziu, în primăvara anului 2017, muncitorii care toaletau arborii de pe marginea şoselei şi din parc, uzând de drujbe, nu s-au purtat prea prietenos cu Stejarul Unirii. I-au tăiat un ram. Este aceasta o premoniţie sau o împăcare cu gândul la situaţia prezentă a fruntariilor patriei?

 Iată că evul Centenarului, care se încheie la 15 octombrie 2022, odată cu aniversarea încoronării de la Alba Iulia a Regilor Ferdinand şi Maria, se continuă şi în ianuarie 2019 cu o sărbătorire dragă românilor de pretutindeni: împlinirea a 160 de ani de când şi-au dat mână cu mână Principatele Moldova şi Ţara Românească, în timp ce Stejarul Unirii de la Mănăstirea Humorului face 90 de ani!

 În imagine este prezentat acest arbore impozant, iar în planul secund se vede şcoala.

ION NETEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!