Despre lucruri provizorii

La fiecare oră, două femei din România reclamă că sunt agresate de partenerul de viaţă. Probabil sunt mai multe cele care nu reclamă. Multă vreme nu mi-a ieşit din minte (a fost o ştire la televizor) un caz, unul dintre numeroasele – 35.623 în primele 11 luni ale anului trecut – care se petrec România, unde o femeie şi-a luat cei zece – da, zece! – copii şi a plecat în lume de răul bărbatului care o bătea şi pe ea, şi pe ei. El nu pleca nicicum, deci a plecat ea. Legea nu-i permitea poliţistului să-l ia de guler pe nenorocit şi să-l scoată din casă. Ba, mai mult, îl mai şi amenda, pentru perturbarea liniştii şi ordinii publice, amendă care tot din bugetul familiei trebuia plătită, nu?

Acuma, odată publicat în Monitorul Oficial ordinul privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică de către poliţişti, aceştia, dacă ai sunat la 112, au posibilitatea de „a separa victima de agresor”. Asta se întâmplă imediat, dacă omul legii constată că integritatea fizică a victimei este ameninţată. Ordinul de protecţie provizorie pe care poliţistul îl emite este valabil 5 zile, victima nu mai trebuie să aştepte până când instanţa emite unul nou, iar încălcarea lui înseamnă închisoare pentru violent. Mărturisesc că am fost fericită când am citit despre asta, chiar aşa, fericită.

Din 28 decembrie 2018, dată la care ordinul a fost publicat, numeroase ordine de protecţia au fost emise în toată ţara. Şi în judeţul Suceava a fost emis unul; un bărbat din Arbore, care s-a cinstit peste măsură, şi-a lovit soţia. Ea a fost dusă la spital, el a trebuit să părăsească locuinţa. S-o fi dus prin sat, pe la rude, nu cred că l-au lăsat să moară de frig în drum, dar măcar l-au scos din casă. Mai rămâne o problemă, şi anume ce face poliţia cu agresorul, că dacă-l scoate din casă nu-l poate lăsa în stradă, e clar că se va întoarce. Legea spune că trebuie să i se asigure asistenţă şi ca trebuie îndrumat spre un adăpost şi predat unei echipe de specialişti de la Ministerul Muncii. Surpriză: nu sunt peste tot adăposturi şi nici specialişti.

Undeva, într-un colţ de suflet, am speranţa că va fi mai bine, în timp. Numai că un bine făcut pe jumătate nu e chiar un bine, ba poate fi chiar un rău.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!