Povestea adevăratului Moş Crăciun

În fiecare an există o seară magică, în care colindătorii merg din casă în casă pentru a aduce oamenilor vestea minunată a naşterii Mântuitorului Hristos. Apoi, după ce copiii adorm legănaţi de zvonul colindelor, coboară în lume o sanie uriaşă, trasă de nişte reni năzdrăvani, despre care povestea spune că ar veni pe cărările înzăpezite de stele ale cerului tocmai din îndepărtata Laponie. În ea se află un moş bătrân ca timpul şi bun ca pîinea aburindă ce o scotea cândva bunica din cuptor. El are un sac fabulos, în care se află jucării, bucurii, doruri, speranţe, zâmbete, gânduri bune…Dar ce nu există în sacul Moşului? Şi toate acestea nu se termină niciodată. Pentru că după seara magică urmează întotdeauna o noapte de poveste, în care toate visele celor mici se împlinesc…

Cine este Moş Crăciun?

Mărturisesc în faţa domniilor voastre că eu nu l-am văzut decât cu ochii minţii pe Moşul care vine din veşnicile tărâmuri îngheţate ale Polului Nord, pentru că îmi amintesc întotdeauna, cu o bucurie niciodată alterată de trecerea anilor, despre un alt Moş Crăciun. Unul pe care mi se pare că îl cunosc de când lumea şi despre care ştiu sigur că trăieşte şi locuieşte într-un oraş din nordul ţării şi al sufletului meu: Câmpulung Moldovenesc. Despre acest Moş Crăciun primarul Mihăiţă Negură are numai vorbe de laudă: „La 70 de ani, Constantin Tiron rămâne unul dintre cei mai activi şi mai implicaţi câmpulungeni. Un om deosebit, care a reuşit, prin muncă, perseverenţă şi talent, să ducă numele şi renumele oraşului nostru pe scenele din toată ţara şi chiar dincolo de graniţele ei”.

Simbolurile sărbătorii
Vechea şi adevărata semnificaţie a Crăciunului se şterge încet-încet din memoria locuitorilor marilor oraşe. Candela firicelului de speranţă că datinile şi tradiţiile ce ne definesc spiritualitatea se vor păstra şi în veacurile viitoare mai pâlpâie doar pe la sate. Aşa că l-am rugat pe Moş Crăciun să ne desluşească simbolurile acestei sărbători. Şi iată ce am aflat: – verdele bradului simbolizează speranţa oamenilor, care nu moare niciodată. Iar acele bradului, care sunt toate îndreptate spre exterior, adică spre Cer, înseamnă că gândurile noastre se îndreaptă cu o speranţă mereu proaspătă către divinitate. – steaua se pune în vârf de brad ca simbol al promisiunilor pe care noi, oamenii, le-am făcut – atât către noi înşine, cât şi faţă de semenii noştri – şi pe care ni le reamintim privind steaua de Crăciun, exact aşa cum Dumnezeu a promis să salveze lumea, iar steaua e simbol că El s-a ţinut de cuvânt. – lumânările simbolizează faptul că Iisus Hristos a luminat lumea prin naşterea Sa pe acest pământ şi atunci când vedem o flacără arzând de Crăciun ar trebui să ne reamintim că aceasta simbolizează lumina prin care Mântuitorul ne arată drumul prin întuneric.

Moş Crăciun alias Constantin Tiron este actor, poet, epigramist, publicist, umorist, interpret (cu siguranţă am mai omis vreo alte câteva talente de excepţie ale acestui câmpulungean extraordinar!), dar, în primul rând, un om de mare caracter, care este convins că „dacă vrem ca ţara asta să progreseze, să aibă un viitor pe măsura aspiraţiilor noastre, trebuie să fim atenţi, în primul rând, la educaţia copiilor şi a nepoţilor noştri. Să-i ocrotim şi să-i creştem frumos, în spiritul dragostei de ţară şi de neam, pentru că ei sunt cei care, ca mâine, vor fi cetăţeni oneşti şi responsabili, vor deveni adulţii care, într-un fel sau altul, vor fi implicaţi sau chiar vor conduce destinele unor comunităţi…” Sunt vorbele înţelepte ale unui om care a adus oraşului nostru, până acum, în jumătate de veac de activitate cultural-artistică, 451 distincţii – majoritatea mari trofee sau locuri I la competiţii naţionale şi internaţionale, cu precădere la festivaluri de satiră şi umor. Mai mult, în anul 2010 a fost declarat „campion al umorului românesc”, iar la Festivalul Internaţional de la Sibiu (ediţia din 2017) a primit titlul de „campion al umorului rostit”.

Anul trecut, pe vremea asta…

Acum, că tot l-am „deconspirat” pe Moş Crăciun, trebuie să vă spun că, an de an, de peste trei decenii încoace, el face deliciul Sărbătorilor de Iarnă pentru copiii din Câmpulung Moldovenesc. Şi nu numai… Agenda sa este mereu extrem de încărcată. Anul trecut, de pildă, Moş Crăciun al nostru a umblat, începând cu jumătatea lunii decembrie, pe toate dealurile şi în toate cartierele mărginaşe ale urbei noastre, pentru a duce copiilor săraci darurile adunate cu trudă de Nicoleta Bogoş şi Adriana Horea – două fete inimoase, care, împreună, formează inima caldă şi sufletul bun al asociaţiei caritabile „Licuricii fericiţi”, ce îşi propune să ofere sprijin copiilor din familiile cărora soarta nu le-a zâmbit. Ca să simtă şi ei bucuria şi căldura sărbătorii. Şi dragostea oamenilor. Apoi a fost la serbările tuturor şcolilor şi grădiniţelor din oraş, după care şi-a pregătit repertoriul pentru marele spectacol de pe platoul primăriei câmpulungene, în cadrul căreia a oferit copiilor peste 1000 de daruri. Apoi a plecat spre dulcele târg al Ieşilor, pentru grandioasa serbare de Crăciun, unde a scos din sacul său fără sfârşit alte 5000 de daruri pentru copiii de acolo…

Şi tot anul trecut Moş Crăciunul nostru câmpulungean a venit de la 500 km pentru a se afla în mijlocul copiilor de la grădiniţa Arlechino din Bucureşti. „De ce aţi ţinut cu tot dinadinsul să fie tocmai acest Moş Crăciun aici, când aveţi şi în Capitală destui alţi Moşi iscusiţi?”– am întrebat-o pe d-na director Cristina Sîngeorzan, iar răspunsul său nu s-a lăsat deloc aşteptat: „Pentru că îl iubim, pentru că este dorit de copii şi, mai ales, pentru că este al nouălea an consecutiv în care Moşul din Bucovina vine la serbările noastre… la urmă, dar nu în ultimul rând, pentru că el este chiar adevăratul Moş Crăciun!”

Gând la gând… În cursul acelei dimineţi Moşul nostru tocmai primise un telefon de la un domn din Ministerul Culturii, prin care acela îl informa că tocmai a câştigat detaşat Concursul Naţional de Moşi Crăciuni. Primul ales din cei aproape 190 de aspiranţi la acest titlu!

Am păstrat în sipetul de cleştar al memoriei momentul acela sensibil în care, după serbarea prichindeilor arlechini, l-am „răpit” şi eu pentru câteva minute pe Moşul şi concitadinul meu, pentru a mai povesti de una, de alta şi a afla noutăţi de acasă. La un moment dat, după ce a oftat din adâncul sufletului şi s-a străduit – fără succes! – să-şi strivească în gene boabele de mărgăritar ale unor lacrimi fugare, parcă ruşinat cumva că s-a lăsat învins de un moment de omenească slăbiciune, Moş Crăciun mi-a spus, cu glas sugrumat: „Nu ştiu dacă ai aflat, dar, cu numai câteva zile în urmă, mi-am îngropat fratele mai mic. Locul meu nu era în aceste momente, sub nici o formă, aici, dar viaţa merge înainte şi nu puteam să-i dezamăgesc pe copilaşii care mă aşteaptă, în fiecare an, cu mare nerăbdare. În mine plânge sufletul şi totuşi, când îi văd, uite că mai găsesc încă, nici eu nu ştiu de unde, puterea de a le zâmbi şi a le spune poveşti!”

Povestea merge mai departe

La începutul lunii decembrie, mai precis pe 1 decembrie, l-am sunat din nou pe Moş Crăciun. Voiam să-i aflu programul şi, mai ales, să ştiu dacă şi când va ajunge şi în Bucureşti. Mi-a răspuns, cu vocea stinsă, că este internat într-un spital din Iaşi, chinuit de o boală adusă de nemiloasa trecere a anilor. Mărturisesc că am rămas uimit câteva minute bune. Apoi am întrebat, cumva prosteşte: „Şi copiii? Sutele de copii care te aşteaptă? Ei ce vor face?” Vocea Moşului s-a înviorat imediat: „Fii liniştit! Bucovina noastră a fost, este şi va fi întotdeauna capabilă să ofere Moşi Crăciuni adevăraţi! Eu însumi am pregătit un ucenic despre care veţi auzi la timpul potrivit. Deocamdată vreau să le transmit copiilor că de acest Crăciun Moşul îi aşteaptă la el acasă, pentru a-l colinda…” Pot să garantez aici şi acum că iubitul nostru Moş Crăciun va fi fost colindat de mulţi, de foarte mulţi copii, dar şi de gândurile noastre bune, precum şi de urările de sănătate ale generaţiilor care au crescut şi trăit cu bucuria de a fi concitadini şi contemporani cu Moş Crăciunul din oraşul de poveste de la poalele muntelui Rarău!

La finalul dialogului telefonic l-am rugat pe Costică Tiron să transmită, în pragul sărbătorii Naşterii Mântuitorului Hristos, câteva gânduri pentru cititorii noştri. Iată mesajul său integral: „Din păcate, nici pe planetă şi nici în ţara aceasta nu există doar copii fericiţi, aşa cum ar trebui să fie toţi, dar absolut toţi copiii din lume. De aceea, în zilele Sfintei Sărbători, când vom sta cu toţii în jurul mesei încărcate cu bunătăţi, ar fi bine, ar fi frumos, ar fi omeneşte şi creştineşte să nu-i uităm pe cei sărmani. Faceţi milostenie şi fapte bune cu toţi copiii necăjiţi, pentru că Moşul poate avea grijă de ei doar o singură dată pe an, dar noi, toţi, suntem datori să facem asta mereu. Aşa că mesajul meu pentru cititorii ziarului Crai Nou este, de fapt, îndemnul pe care îl adresez tuturor compatrioţilor noştri: Să fim buni în fiecare clipă a vieţii noastre, nu doar de Crăciun! Să fim buni de când ne naştem şi până murim, fiindcă bunătatea este piatra de temelie a iubirii!

VICTOR M. IONESCU

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Lucutar Lucreția says:

    La pensiunea “Casa Lucreția” nu concepeam un Crăciun fără “Moșul” de la Câmpulung. Impresiona, deopotrivă și pe cei mici și pe cei mari. Ne – a lipsit mult anul acesta dar Dumnezeu îl va ajuta să se facă bine și – l vom avea din nou lângă brad.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: