„O săptămână mai lungă decât veacul” (II)

Steagul misterios al dacilor

D. Xenopol spunea: „capul acestuia era din bronz sau argint şi figura pe acel al unui lup cu gura căscată în care se vedeau dinţii şi limba. Corpul balaurului era încovoiat, luând forma unui şarpe în mişcare”. Cohorta Dacorum (Miliaria) era formată din 1000 ostaşi şi era destinată apărării hotarului nordic, spre scoţieni, lung de 120 km, fiind de fapt „zidul lui Hadrian” la care am ajuns în iulie 2018.

Gaius Galerius Valerius Maximianus, împărat roman (305 – 311 d. Hr.) a avut „balaurul” în fruntea cavalerilor împotriva perşilor. El, Galerius, reafirma originea dacică a Romei şi voia schimbarea numelui imperiului roman în imperiul dacic. Dacii liberi militau pentru refacerea Daciei. La creştini, dragonul ca simbol evoluează la imaginea Sfântului Gheorghe. La anul 311 d. Hr., Galerius emite un edict de toleranţă pentru creştini, deci înainte de împăratul Constantin cel Mare. Galerius şi-a glorificat mama dacică într-un palat pe Valea Timocului, la sud de Dunăre, la Cazane. Timocul este un afluent sudic al Dunării. Galerius era antiroman.

L-am cunoscut pe acest minunat om, Iosif Constantin Drăgan, patriot român, scriitor preocupat de originile noastre tracice, fondator al Editurii literare Nagard din Lugoj, care în 1980 a retipărit „Istoria literaturii române de la începuturi până azi”, reluare în 1980 a primei ediţii din 1941; mi-a oferit cu dedicaţie volumul său „Mileniul imperial al Daciei”.

C. Drăgan era cu siguranţă convins că „ce face omul pentru el se duce odată cu el, pe când ceea ce face pentru obşte, rămâne”.

A fost apreciat prin numeroase distincţii. Însoţindu-l prin Bucovina împreună cu prietenul Mihai Iacobescu, istoricul de elită al Bucovinei, am aflat că milita pentru unirea celor două mari biserici, arătându-ne un album al demersurilor sale în acest sens, ca demnitar al unei comisii mixte catolice şi ortodoxe de unificare, cu sediul la Istanbul. Pe plan internaţional a fost onorat de importante distincţii, iar de la soţia sa, Teresa, poetă italiană, ne-a rămas părerea ei de pe un volum de versuri „Să mă întorc la pământul de acasă” (1961), copleşită de nostalgia locurilor natale, citindu-şi sufletul şi conştiinţa cu fidelitate şi sinceritate. Din „Postume” am reţinut doar meditaţia finală din Epitaf: „Trebuie să existe zone de linişte, unde să reînnozi firele timpului”.

Vizavi de „Stânca lui Decebal”, pe malul sârbesc al Dunării se află „Tabula Traiana”, inscripţie latină pe o stâncă, în defileul Cazanelor, consemnând construirea drumului roman pe malul Dunării în timpul lui Traian (86 – 117 d. Hr.).

Alegerea locului pentru cele două lucrări nu e deloc întâmplătoare şi putem spune că Decebal „este la el acasă” şi stă faţă în faţă cu romanii care mai în aval, între Cladova şi Turnu Severin, au realizat podul peste Dunăre, opera arhitectului inginer grec Apollodor din Damasc (60 – 129 d. Hr.), cel care a construit şi Forumul lui Traian din Roma în anul 109, elogiindu-l pe împărat, dar scriind istoria războaielor romanilor cu dacii în piatră, pe Columnă, o sursă inegalabilă de informaţii. Din podul peste Dunăre pe care au trecut în Dacia legiunile romane a mai rămas un picior de pod, în aval spre Turnu Severin.

Trecând pe şoseaua barajului, lungă de aproape jumătate de kilometru, ne-am înscris pe malul sudic al lacului de acumulare şi după 120 km am luat-o spre sud, către capitala Serbiei unde am ajuns spre seară. Situat avantajos la confluenţa celor două fluvii, Dunărea şi Sava, Belgradul (Beograd) are o istorie tumultuoasă; mai întâi aşezare celtică, apoi romană, este cucerit de turci în 1521, ulterior trecând în stăpânirea habsburgilor, după ce fusese apărat de Iancu de Hunedoara, eliberându-l de turci în 1456.

 Capitala regatului sârbilor în 1941 este ocupată de Hitler, în 1944 este eliberată de armata sârbă condusă de Josip Broz Tito, ajutată de sovietici. În secolul XIX în Serbia se instaurează dinastia sârbească a lui Milos Obrenovici şi obţine recunoaşterea la „Pacea de la Berlin” în 1878, când şi România a primit Dobrogea, deci ieşirea la Marea Neagră. Pe un deal am admirat stema Iugoslaviei sub care, tot cu pietre colorate, era vizibil doar numele unificatorului celor şase state care au alcătuit uniunea de temut a Iugoslaviei, pe care sârbii de azi nu se tem să-l venereze.

Străzi largi pietonale, dalate şi purtând numele istorice ale englezilor şi regilor Serbiei: Mihai Obrenovici ş.a. favorizează plimbări relaxate ale tuturor vârstelor – oameni îmbrăcaţi elegant, veseli, înalţi, supli; n-am remarcat vreun om cu obezitate şi nici cerşetori. Spre seară am ajuns la Casa muzeu Nikolas Tesla.

Cazarea la Belgrad a fost elegantă, confortabilă şi accesibilă ca preţ. Apartamentul dotat cu de toate pe lângă cele două dormitoare, în „sufrageria – salon” ne-a oferit surpriza unui tablou care ocupa un perete întreg, tema fiind generoasă: două femei tinere, frumoase, costumate ca în Roma Antică, ilustrau „Justiţia şi pacea”, cele două dorinţe ale umanităţii, niciodată împlinite, dar încredinţate celor două distinse şi tinere femei. Admirând imaginea mi-am amintit de aserţiunea „dacă vrei pace, încredinţează Pământul femeilor, mamelor”.

Tabloul „Justiţia şi pacea” de Corrado Giaquinto

 Autorul este Corrado Giaquinto (1703-1766), care a realizat tabloul în anii 1753 – 1754; originalul se află în Indianopolis, capitala statului Indiana (SUA). Tabloul face referire la Ferdinand al VI-lea al Spaniei, la domnia sa caracterizată prin pace şi corectitudine: „Pacea” vine cu o ramură de măslin, iar „Justiţia” stă deasupra unei săbii. În 1753 pictorul este chemat la curtea Spaniei ca pictor de Curte şi director al Academiei de arte din Madrid. Comparativ cu tablourile de duzină întâlnite de obicei în hoteluri, acest tablou onorează pe cei care l-au ales şi plasat într-un spaţiu care-l favorizează. Am plecat apoi în „cucerirea” marelui oraş. Privind de sus, de pe colina Kalemegdan, ai imaginea unui oraş portuar, cu multe vapoare, căi ferate şi poduri mai vechi şi mai noi. De la fortăreaţa de pe colină, prin parcul cu statui ale celebrităţilor sârbe, am ajuns la Catedrala Sfântul Sava, cu o arhitectură modernă şi interesantă prin plasarea sub nava centrala de la parter a altui naos, la demisol sau subsol. Pictura şi mozaicurile ilustrează frumos istoria sfântului Sava, trăitor în sec. al XII – XIII-lea. De aici am ajuns uşor la „Casa muzeu” în care Nikola Tesla (1856-1943) este „la el acasă”, inventator american de origine sârbă. Muzeul a fost fondat în 1952 şi îi este dedicat integral. Este celebru prin invenţii în electrotehnică şi tensiuni înalte. În radiotehnică, motorul electric asincron îi poartă numele, iar generatorul de frecvenţă înaltă, sistemele de radiocomunicaţii, prin unele demonstraţii la care am asistat şi pe care le-am urmărit şi pe un film de 15 minute, m-au convins că majoritatea aparaturii casnice se bazează pe „efectele Tesla”. Nikolas Tesla a proiectat şi Centrala electrică de pe Niagara, la limita SUA cu Canada. (Va urma)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: