„O săptămână mai lungă decât veacul”

O săptămână pare puţin în curgerea timpului terestru, dar ea poate uneori să cuprindă întâmplări şi evenimente care mi-au amintit de o carte citită acum vreo 30 de ani. „O zi mai lungă decât veacul” a scriitorului cirkhiz Cinghiz Aitmatov (n. 1928), celebru prin romanul epico-liric cu titlul de mai sus. Acolo, într-o singură zi s-au petrecut evenimente neaşteptate în care o navă cu cosmonauţi tereştri s-a întâlnit cu mesageri ai altei civilizaţii în care ziua avea durata de 25 zile, iar ei se puteau întâlni oricând, oriunde, faţă în faţă, la fel cum noi comunicăm prin telefoanele performante; de aici şi titlul periplului nostru extrem de dens, într-o săptămână doar.

Noi, cei patru, doi bunici şi doi nepoţi – Vlăduţ şi Cristiana, conducători auto de elită, cu o maşină performantă, am plecat din Suceava prin Herculane, Porţile de Fier şi Dunărea la Cazane, pentru a da viaţă unei vechi dorinţe a soţiei mele, ajungând la Belgrad şi retur, cu oprire la Alba Iulia, într-o săptămână, de unde şi parafraza după Aitmatov.

Herculane – statuia lui Hercules

Prima oprire a fost la Herculane, pe urmele amintirilor din excursia de studii în specialitatea balneologică a anilor 1967 – 1968. Descoperită de romani acum cca. 2000 de ani şi valorificată mai târziu de habsburgi, staţiunea a devenit celebră în Europa, dar din ce a fost a rămas doar „patronul” mitologic Hercules, eroul grec, fiul lui Zeus şi al muritoarei Alcmena. Am regăsit arborele milenar „Giganteea Welingtonia”, relicva biologică a staţiunii.

Ape clorurosodice, bicarbonatate, slab sulfuroase (şapte izvoare calde, Izvorul Scorilo) au o mineralizare de 0,5 – 2,6 g /l, T’ – 38 – 53, uşor radioactive şi constituie baza terapeutică naturistă la Herculane.

Aceste ape au o concentraţie importantă de hidrogen sulfurat. Instalaţii hoteliere sunt la Hotel Ferdinand, Hotel Elite, Hotel Sara, Hotel Dacia, Hotel Domogled, Hotel Roman, Hotel Minerva, Hotel Diana, Hotel Afrodita, Hotel Hercules. Atracţii turistice: Băile Imperiale Romane, Băile Imperiale Habsburgice, Statuia lui Hercules, Parcul Staţiunii, Cazinoul, muzeul şi excursii pe Dunăre la Cazane.

 În centrul staţiunii este izbitor contrastul între epoca clasică aflată în stânga (dacă stai cu faţa spre statuia lui Hercules), unde băile imperiale sunt în paragină, iar în dreapta se remarcă cele câteva hoteluri moderne, zvelte, cu alură de zgârie nori, frumos construite, cu balcoane „în alveolă” sau în „cuiburi de rândunică”. Nu am avut timp să căutăm viperele renumite în biologia staţiunii.

Această staţiune celebră în istoria daco-română a fost folosită încă de armatele împăratului Traian, care-şi tratau răniţii în noua termă de la Băile Herculane (castrul Ad. Mediam, cu izvoarele sale numite „Ad aquas Herculi sacrasBăile sfinte ale lui Hercule”). Romanii „nu au cunoscut timp de 600 de ani alt tratament decât băile termale” preciza Plinius. Romanii au preluat concepţia naturistă de la Grecia Antică, unde Herodot a stabilit acum 2500 de ani durata unei cure balneare la 21 zile, durată argumentată ştiinţific de balneologii germani în sec. XX.

În urmă cu 40-50 de ani, Clinica de balneologie de la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti (prof. Traian Dinculescu, prof. Ion Opreanu, prof. Nicolae Teleky ş.a.) a medicalizat staţiunile balneare, unde bolnavii erau trataţi în manieră sanatorială (cca. 20% din paturi), restul revenind turismului balnear. După 1990, totul s-a destrămat, mafia luând locul organizării medicale moderne a utilizării factorilor naturali. Prof. Ion Opreanu, care mi-a fost conducătorul tezei de doctorat, în anii 1976 – 78, utiliza cu succes apa sulfuroasă de Herculane în injecţii (izvorul de la Gătejeşti) în ateroscleroza asociată reumatismului cronic degenerativ. După 1990, comercianţii care au cumpărat staţiunea credeau că pacienţii străini, care apreciau virtuţile terapiei de la Herculesbad, vor veni în continuare şi fără asigurarea laturii medicale, voind chiar să renunţe la încadrarea cu personal medical.

Gloria termelor romane apusese în Evul Mediu invadat de epidemii pustiitoare, favorizate de aglomerările din staţiunile balneare. Au rămas de interes pur istoric „vizitele de cură” făcute la Herculane de familia imperială de la Viena (împăratul Franz Joseph I vine aici în 1898, dar şi alte capete încoronate).

Din Herculane, spre sud, în 20 de minute eram la Porţile de Fier I, parte componentă a celui mai îndrăzneţ sistem hidroenergetic româno-iugoslav inaugurat la 16 mai 1972.

Am vizitat şi muzeul, deschis în 1976, prezentând caracteristicile generale ale Dunării, datele hidrologice, mărturii materiale ale aşezărilor umane din zonă. Cele două jumătăţi ale Complexului hidroenergetic sunt simetrice şi identice, cu două centrale hidroelectrice despărţite de barajul deversor cu o lungime de 441 m şi 14 guri deversoare, înălţimea barajului fiind de 74 m.

Lacul de acumulare are o lungime de 120 km. Două ecluze simetrice permit trecerea vapoarelor, diferenţa de nivel a apei fiind de 30 m şi o suprafaţă de 700 kmp. Adâncimea lacului de acumulare este de 50 – 30 m.

Romanii au construit un drum în piatră pe malul sudic (azi sârbesc) şi o bază de atac asupra dacilor; o flotă militară romană ocupa Dunărea în acele vremuri. Vizavi de statuia lui Decebal, în malul sârbesc o inscripţie romană „Tabula Traiana”, consemnează drumul roman pe unde Traian a adus armatele în Dacia.

Herculane – Băile imperiale Franz Joseph

Imperiul Habsburgic şi cel otoman şi-au disputat zona mai târziu. Austriecii au construit în insula Ada-Kaleh o fortificaţie, dar insula a revenit turcilor, care au cerut ca ea să revină românilor. Populaţia micuţei insule se ocupa cu turismul, cele mai căutate produse fiind dulceaţa de trandafir şi smochine, rahatul turcesc şi ţigaretele. După formarea lacului, 7 localităţi au fost strămutate pe malul sârbesc şi 10 pe cel românesc (Orşova, Ada-Kaleh, Ogradena, Vîrciorova ş.a.).

În sala principală impresionează prin aspect şi destinaţie cele 6 turbine Kaplan cu putere instalată fiecare de cca. 200 MW. Debitul necesar fiecărei turbine este de 800 m3/sec. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I e cea mai mare din România, producând 50% din hidroenergia ţării.

Porţile de Fier I

„Cazane” e defileul Dunării la trecere prin Munţii Carpaţi, pe o lungime de 9 km, între Dubova şi Ogradina rezultă Cazanele Mici şi Cazanele Mari. Explicaţia numelui de Cazane este aceea că apa fluviului Dunărea, parcurgând drumul strâmt între munţi şi traversând multe stânci ascuţite creează vârtejuri care sugerează o fierbere ca în cazane.

Prin anii ’70, un milionar român stabilit în Italia a iniţiat realizarea unui basorelief cu chipul Regelui Decebal, sculptat în stânca unui munte din malul românesc la Cazane. Şase sculptori au lucrat câţiva ani, lucrarea fiind împlinită în 2004. Sculptura în piatra muntelui are înălţimea de 40 metri, fiind cea mai înaltă operă de acest fel din Europa.

Am dorit mult să ajungem la Cazane pentru a admira opera imaginată de scriitorul şi patriotul român, milionarul Iosif Constantin Drăgan, care a plătit un milion de euro sau dolari pentru această originală sculptură, şi ne-am împlinit acest vis urcând cu un vaporaş pe Dunăre câţiva kilometri într-o zi de vară rătăcită în luna octombrie.

Decebal, rege dac (87 – 106 d.Hr.) Sub basorelief scrie Rex Decebal. Drăgan facit

Decebal, rege dac (87 – 106 d.Hr.), a condus două războaie de apărare contra romanilor. Învins de Domiţian în 89, la Tapae, probabil sub teritoriul Porţilor de Fier, a încheiat o pace avantajoasă cu romanii; a întărit cetăţile şi armata sperând să reziste, dar în războaiele din 101 – 102 şi 105 – 106 a fost învins iar Dacia ocupată. S-a sinucis, altfel ar fi fost purtat în lanţuri ca pradă la ceremonia victoriei la Roma. Istoria epocii este importantă: Deceneu, mare preot geto-dac în sec. I î.Hr., sfetnic al lui Burebista, precursorul lui Decebal, ar fi distrus viţa de vie. Burebista, ca rege dac (82 – 44 î.Hr.), i-a unit pe geţi şi daci, creând un stat puternic de la Munţii Slovaciei la Marea Neagră, o putere de temut pentru romani şi nu numai.

Viaţa, obiceiurile şi credinţele dacilor au preocupat pe mulţi dintre învăţaţii antichităţii, între care Herodot şi Strabon. Ei au lăsat scris că dacii se socoteau nemuritori şi se considerau urmaşi ai fiilor lui Hercule; erau apreciaţi ca mari războinici.

Strabon susţinea că numele vechi al dacilor era DAJ sau DAV, adică lup sau cel care se aseamănă cu lupii crezând că se trag din lup. De aici vine şi credinţa în victorii şi nemurire a geto-dacilor care credeau în zeul cerului şi al nemuririi – Zamolxis, al cărui chip era veşnic învăluit în nori şi mister, veşnic nevăzut, ca şi Dumnezeul creştinilor pe care dacii l-au acceptat cu uşurinţă. Iosif Constantin Drăgan ar fi încântat să constate curentul intelectualilor şi istoricilor spre dacizare, care încearcă să reactiveze trăsături dacice într-o lume de azi debusolată.

Dacii au adus divinitatea alături de ei sub forma unui balaur zburător căruia i-au pus un cap de lup. Astfel legătura simbolică între daci şi protectorul lor se făcea printr-un stindard reprezentat de acest cap de lup zburător, un balaur, folosit mai ales în luptă. (Va urma)

Dr. IOAN IEŢCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: