Pelerin prin Tesalonic (2)

Biserica Sf. David – Mănăstirea Latomou

Unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din oraşul Tesalonic, datată secol V,  este Mănăstirea Proorocului Zaharia, cunoscută mai ales ca Mănăstirea Latomou (a tăietorilor de piatră ) în cartierul Epimenidou.  Din acest vechi aşezământ  monahal până astăzi s-a păstrat doar Biserica Sf. David din Tesalonic,  clădită pe temeliile unui edificiu roman, la capătul străzii Sf. Sofia, în apropierea acropolei, ceva mai jos de mănăstirea Vlatazilor (Blatades).

 Tradiţia consemnează faptul că fiica împăratului roman Gaius Galerius Maximianus, mare persecutor al creştinilor, convertită la creştinism, l-a  convins  pe tatăl ei să-i ridice o baie, pe care o utiliza în secret ca lăcaş de cult creştin, decorându-o cu un minunat mozaic, renumit în întreaga lume, fiind unul dintre cele mai reprezentative exemple ale artei creştine timpurii.

 În secolul XII, biserica  a fost restaurată în perioada comnenilor şi împodobită cu frumoase fresce, din care până astăzi s-au păstrat fragmente ce înfăţişează Naşterea Domnului, Botezul, Întâmpinarea Domnului, Schimbarea la Faţă, fresce descoperite în urma lucrărilor de restaurare efectuate între 1973 şi1976.

 Planul original al bisericii a fost mult alterat, mai ales după 1430, când biserica  a fost transformată în moschee, cunoscută sub numele de Suluca Camii – Moschea Apei, după un izvor aflat în apropiere. Se presupune că planul iniţial era pătrat, cu o absidă orientată spre est, deasupra existând patru bolţi în unghi, formând o cruce greacă, sprijinite în interior pe coloane zidite, iar în exterior pe zidurile bisericii. Această biserică prezintă o importanţă deosebită în istoria arhitecturii, deoarece este un edificiu precursor al bisericii cruciforme cu turlă, tip care va predomina şi se va fixa în mileniul al doilea.

 Pentru istoricul de artă bizantină, şi nu numai, mozaicul ce se găseşte în conca  absidei altarului, datat în aceeaşi epocă în care a fost ridicată întreaga clădire, atrage atenţia în mod deosebit, înfăţişând viziunea Proorocului Iezechiel, o teofanie.  Mozaicul a fost descoperit în 1921 şi restaurat cu mare atenţie în deceniul VIII al secolului trecut. În interpretare duhovnicească orice teofanie vechi-testamentară este o hristofanie, iar în iconografie Domnul ce stă pe Tronul slavei deasupra celor patru fiare este chiar Hristos, iar chipul fiarelor este apropiat de  cei patru evanghelişti.

 În centru, Hristos este reprezentat la tinereţe, imberb,  înveşmântat în purpură,  aşezat pe un curcubeu, simbolizând cerurile, înconjurat de o mandorlă transparentă. Mâna  dreaptă o are ridicată întocmai ca oratorii antici, iar în mâna  stângă ţine  un rulou cu următorul text: Iată Dumnezeul nostru în Care nădăjduiam ca să fim mântuiţi. În cele patru colţuri ale mandorlei se pot recunoaşte simbolurile celor patru evanghelişti,  în stânga sus, îngerul, plin de graţie, dreapta, vulturul, stânga jos, leul, şi dreapta jos, taurul. La picioarele  lui Hristos curg cele patru fluvii ale Paradisului: Phison, Gheon, Tigrul şi Eufratul ce se varsă în Iordan, de un albastru intens, reprezentat în partea inferioară a mozaicului.

 În stânga jos  îl vedem pe Profetul Iezechiel, pe malul râului, în extazul pricinuit de vedenie, iar la dreapta, Profetul Habacuc-Avacum, într-o postură maiestuoasă, ce respiră reculegere şi seninătate.

 Câteva minute în faţa acestui mozaic din interiorul bisericii ne fac să înţelegem şi mai bine că din punct de vedere stilistic acesta reflectă tradiţia artistică greco-romană.

Dr. VASILE M. DEMCIUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!