Moţiunea de cenzură, o formă a democraţiei

Cetăţenii României în calitate de alegători hotărăsc cine să guverneze Ţara. Aşa se face că în urma alegerilor parlamentare se constituie Parlamentul şi, potrivit Constituţiei României, Parlamentul aprobă guvernul şi alte organisme de nivel naţional. Activitatea democratică cuprind numeroase forme, între care şi moţiunea – moţiunea simplă şi moţiunea de cenzură. Folosirea moţiunii de cenzură de către Opoziţie – PNL, USR şi PMP – este legitimă şi reprezintă o formă democratică de participare a partidelor din Opoziţie la conducerea Ţării.

Moţiunea de cenzură depusă la Parlament de PNL în zilele acestea este constituţională, dar introducerea sa în Parlament arată necunoaştere, o conduită moral-civică nedemnă ori este, pur şi simplu, o stereotipie politică pentru liderii liberali! Această moţiune de cenzură va parcurge toate treptele, iar joi, 20 decembrie a.c., va fi supusă votului în Parlament. Acum, când au mai rămas 11 zile până când România preia conducerea rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a depune moţiunea de cenzură este un autentic risc de credibilitate din partea liberalilor de rând şi, evident, regretul pentru o astfel de politică, care este doar constituţională şi atât. De ce oare aşa de târziu pentru actuala sesiune parlamentară? Să nu ai asigurate 65 de voturi pentru ca moţiunea să treacă şi să speri în votul unor pesedişti supăraţi pe conducerea centrală sau locală a partidului şi pe eventuala susţinere din partea UDMR arată cât de ridicat este diletantismul politic al PNL. Să nu fi înţeles oare domnul Ludovic Orban, preşedintele PNL, valoarea politică şi socială a rolului Guvernului României în preluarea pentru 6 luni a conducerii Consiliului Uniunii Europene?

La toate acestea se mai adaugă şi depunerea de către PNL a unei reclamaţii la adresa Guvernului. În democraţiile din Europa şi din lume, partidele politice aflate în opoziţie participă, prin forme specifice, la mai buna guvernare a ţării. De un asemenea sprijin are nevoie şi România, numai că, la noi, orice demers politic al Opoziţiei cuprinde numai adversitate, duşmănie şi violenţă de orice fel. După cum au declarat liderii coaliţiei PSD – ALDE, au fost luate măsuri pentru renunţarea sau amânarea delegaţiilor în străinătate a senatorilor şi deputaţilor PSD şi ALDE, pentru convingerea parlamentarilor de la minorităţi şi, respectiv, de la UDMR să voteze împotriva moţiunii de cenzură şi, astfel, pentru crearea unui climat politic de încredere în Parlamentul României şi în ziua de 20 decembrie.

Cred că, în anul 2019, coaliţia PSD – ALDE va trebui să se concentreze pe realizarea programului de guvernare astfel încât cetăţenii să vadă împliniri în favoarea lor şi nu să asculte comentarii, declaraţii de tot felul sau acuzaţii reciproce între Putere şi Opoziţie. Cel mai mult şi mai favorabil vorbesc faptele bune şi de interes public, indiferent de apartenenţa sau opţiunile politice ale românilor. Un asemenea comportament ar trebui promovat mai activ în comunităţile locale – judeţe, municipii, oraşe, comune şi sate. Într-un asemenea climat politic şi social nu va fi nevoie de atâta trudă în campanile electorale de a determina pe cetăţeni să se prezinte la secţiile de votare în ziua votului.

În fiecare comunitate sunt tot felul de probleme de interes public de rezolvat. Avem în vedere infrastructura, mulţimea cerinţelor din domeniul sănătăţii şi a educaţiei şi, evident, din spaţiul valorificării potenţialului economic local. Avem în vedere punerea în întregime în valoare a potenţialului agricol şi zootehnic şi asigurarea de locuri de muncă în comune şi oraşe, în special pentru tineri. Se impun măsuri concrete pentru ca tinerii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă, iar cei care absolvă şcolile profesionale şi de meserii, liceul sau facultatea, să primească oferte de locuri de muncă în comunele sau oraşele noastre. Aceste priorităţi va trebui să fie încorporate în formele de activitate socială şi culturală din toate comunităţile. Această preocupare trebuie aşezată pe toată durata anului, nu numai la sărbători sau sărbătoriri.

Astfel de probleme trebuie să-i preocupe pe aleşii din Parlament, consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale. Orice încercare de abatere de la aceste cerinţe este o politică antisocială, antipopulară şi pe care o încearcă mereu liderii politici liberali şi „salvatori”. Ca urmare, orice statistică privind opţiunile cetăţenilor la o eventuală prezentare la vot ne arată că românii înţeleg şi receptează corect ceea ce fac oamenii politici.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: