Peste două tone de materiale pirotehnice confiscate de poliţiştii suceveni

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, poliţiştii suceveni acordă o atenţie sporită şi modului de comercializare a materialelor pirotehnice, aflate la mare căutare în această perioadă. Când cererea este mare, apar inevitabil şi persoanele care preferă să ocolească legea pentru a face un ban uşor şi care se ocupă cu comercializarea ilegală a unor astfel de produse. Doar de la începutul sezonului rece, poliţiştii suceveni au confiscat în cadrul acţiunilor desfăşurate peste două tone de materiale pirotehnice deţinute sau comercializate ilicit. Tocmai de aceea, zilnic sunt desfăşurate acţiuni pentru prevenirea incidentelor generate de utilizarea neautorizată a materialelor pirotehnice, oamenii legii acţionând în pieţe şi târguri şi desfăşurând, totodată, activităţi de prevenire şi informare atât în mediul şcolar, cât şi cu reprezentanţii unităţilor economice.

La finele săptămânii trecute, lucrătorii Serviciului de Ordine Publică, Serviciul Arme Explozivi Substanţe Periculoase şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Suceava, în cooperare cu Poliţia Oraşului Vicovu de Sus, forţe de jandarmi, reprezentanţi ai DSVSA Suceava şi ai Gărzii Forestiere, au acţionat pe raza oraşului Vicovu de Sus pentru prevenirea şi combaterea transportului şi comercializării ilicite de produse agricole şi produse de provenienţă extracomunitară, dar şi a comerţului ilegal cu articole pirotehnice. Potrivit datelor pe care le deţinem, în cadrul acţiunii au fost verificate 45 de societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi producători agricoli. De asemenea, au fost controlate şi 16 autovehicule de transport. Pentru neregulile descoperite, o femeie în vârstă de 36 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prinsă în flagrant în timp ce comercializa ilegal articole pirotehnice. În ceea ce priveşte amenzile date, vorbim despre 36 de sancţiuni contravenţionale aplicate, în valoare totală de peste 56.000 lei.

 Controale, dar şi campanii informative

 Pe lângă activitatea de control, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat şi acţiuni de informare a cetăţenilor cu privire la pericolele la care se expun adulţii, dar în special copiii, ca urmare a folosirii neautorizate a materialelor pirotehnice. De asemenea, reprezentanţii unităţilor economice şi benzinăriilor au fost instruiţi cu privire la prevederile legale în domeniul depozitării, transportului, comercializării şi utilizării materialelor pirotehnice.

„Multe dintre obiectele pirotehnice mici pot fi considerate foarte periculoase şi vă pot răni sau chiar lăsa invalizi. Astfel de accidente au loc din păcate în fiecare an, în special la sărbătorile de iarnă. Încercaţi să vă protejaţi copiii prin a nu mai cumpăra sau manevra petarde sau artificii care le pot pune viaţa în pericol. Cu toate acestea, în ciuda recomandărilor poliţiştilor, în fiecare an adulţi, dar în special copii cad victime ale uzului neautorizat de materiale pirotehnice, multe dintre ele cumpărate chiar de către părinţi sau cu acordul acestora” se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI