BOOKiseli. SUB SEMNUL UNIRII

 Îngemănare prin menire, trăire, speranţă

După bucuria darului vestit şi primit în ambianţa festivă a Zilei Bucovinei de la Biblioteca ”I. G. Sbiera” – dar reprezentat, în primul rând, de înseşi elaborarea şi editarea unei cărţi ce trimite mintea şi inima în orizont sărbătoresc şi, apoi, de primirea tomului rezultat – a venit firesc timpul luării propriu-zise în stăpânire, prin cunoaştere şi asimilare, a produsului spiritual cu care am fost înzestraţi.

Intrarea „în posesie”…in integrum nu se dovedeşte însă, în acest caz, pe deplin lesnicioasă. Rotunjită şi şlefuită iscusit, cu estomparea unor detalii formale, care poate ar uşura cuprinderea, şi fără un „mod de întrebuinţare” (dată fiind discreţia din prefaţă asupra unor precizări lămuritoare despre construcţie), opera publicistică intitulată DULCE-AMAR DE BUCOVINA (Editura Muşatinii, 2018) îţi alunecă, la o primă (exterioară) abordare, din îmbrăţişarea prin care vrei să-i cunoşti tainele întrupării editoriale – proporţii ale contribuţiilor şi reflectării locurilor (din sud şi din nord) sau a oamenilor de pe acolo, ale paginilor de ziar ce au găzduit apariţia iniţială sub semnul efemerului (din „Crai nou” şi „Zorile Bucovinei”). Mintea de pe urmă te îndeamnă însă să renunţi la asemenea căutări sterile, dându-ţi seama că, la urma urmei, pe unele dintre aceste repere le vei cunoaşte parcurgând pe îndelete cartea şi ele nici nu sunt cu adevărat revelatoare, când ai în faţă un ansamblu armonios închegat, în care – cum vei constata – trăiri şi străluciri bucovinene „convieţuiesc” spre cinstea autoarelor – Doina Cernica şi Maria Toacăşi satisfacţia cititorilor. De altfel, pentru cei care, cu vreo patru ani în urmă, când a apărut, la aceeaşi editură, volumul Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi al aceloraşi publiciste, au avut şansa de a-l citi sau măcar consulta, o seamă de necunoscute se desluşesc de la sine. Iar la finalul lecturii noii oferte editoriale vei înţelege că unele precizări s-ar fi dovedit, pentru cititorul atent, de-a dreptul redundante…

 Amatorii de date precise n-au însă motive să se simtă frustraţi, de vreme ce acestea nu lipsesc. Vor afla că lucrarea a fost finanţată de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale; că Gheorghe Zărnescu este realizatorul copertelor, prima fiind ilustrată cu o creaţie plastică semnată de regretata Dany Madlen Zărnescu; că punerea în pagină se datorează lui Alexandru Pînzar, doctor în istorie, reprezentant al editurii / tipografiei; că volumul are peste 760 de pagini distribuite în două secţiuni cu câte 13, respectiv, 4 capitole, cărora li se adaugă textul introductiv Cartea noastră şi cel ce-i urmează, despre „Marele Premiu «Bucovina» – 2014” acordat autoarelor pentru volumul menţionat; că, temporal, ca primă publicare a componentelor, este acoperită perioada 1990 – 2018…

 Depăşind impresia iniţială şi consemnarea ei, care riscă a fi interpretată ca reproş, când, de fapt, cum se va vedea, este în fond apologetică într-o formulă apropiată de antifrază, trebuie obervat că mobilul aşa-ziselor „tăinuiri” presupuse mai sus începe să se devoaleze odată cu descifrarea (chiar şi parţială) a înţelesurilor titlului cărţii, pentru a se configura pregnant pe măsura înaintării prin pagini. Dacă volumul anterior separa stările şi simţirile din cele două părţi ale Bucovinei – dulcele aparţinând Sucevei, iar amarul ţinutului înstrăinat –, titlul cel nou (care a făcut imposibilă identificarea lucrării drept „volumul al II-lea”) sugerează o unire simbolică prin simţire. Nefiind negată totuşi continuitatea actului editorial, dulce-amarul, ca dispoziţie sufletească subtilă şi complexă, este trăit de ambele autoare şi de multe dintre personajele care animă universul uman al acestei creaţii devenite un tot unitar prin aşezarea laolaltă a unor secvenţe odinioară formal izolate. Percepţia mărturisită în termeni fals gustativi a realităţilor se datorează acutei sensibilităţi a celor două publiciste, dar şi celor convocaţi prin opinii, mărturisiri şi amintiri, şi se răsfrânge, ca trăire / emoţie dominantă, asupra întregului spaţiu explorat. Pe lângă sentimentul pierderii „pământului care ne doare”, al îndepărtării prin voinţă politică abuzivă de cei de acelaşi neam, partea de amar se hrăneşte, printre altele, în sudul hotarului separator, din cunoaşterea unor stări şi evocarea unor nedreptăţi de „sub cerul lacrimii” din „Nordul suferinţei”, din „memoria” detenţiei anticomuniste din România (vezi capitolul ”Memoria noastră – viaţa lor”), precum şi din împrejurările plecării în Eternitate a unor personalităţi („cad răpuse condeiele cavalerilor Bucovinei” – suspină metaforic Doina Cernica) sau din „detaliul” lipsei (la vremea respectivă) a unui tren sau a unei curse auto care să lege Suceava de Putna…; după cum el este îndulcit, dincolo, de întâlniri cu oaspeţi dragi din „ţară” („În vremuri grele, Voroneţul cu cerul său de sfinţi vine lângă noi”), cu prieteni scriitori, oameni de cultură sau artişti, plasticieni din Suceava, de exemplu, reunindu-se cu cei de la Cernăuţi, acasă la aceştia din urmă, într-un „curcubeu al veşniciei”.

Este drept totuşi că, precum în orice spaţiu geografic sau în orice comunitate, binele şi răul, tristeţile şi bucuriile nu sunt distribuite „echitabil”, iar nedreptăţile istoriei lovesc şi după „logica” hazardului. De aceea, în cazul lumii pe care, în secţiunea a II-a, fără să-şi pună explicit semnătura, o aduce în carte Maria Toacă, resursele amarului sunt, din nefericire, mai adânci, mai diverse, mai viguroase. În jumătatea sa de volum (circa 380 de pagini), neignorând bucuria unor momente luminoase şi grija evocării valorilor (comune, în esenţa lor), talentata ziaristă de la „Zorile Bucovinei” acoperă vaste teritorii ale suferinţei, dramei, tragicului. De la tristeţea indignată provocată de afirmaţiile nedrepte şi incorecte ale unui ghid turistic, de soarta limbii române în şcoli („osândită”, cum remarca şi D. C., prin hotărâri strâmbe) sau de deturnarea de la rostul edificării sale a Palatului Cultural al Românilor, neocolind alte numeroase subiecte marcate de amărăciune, autoarea (ne) coboară, prin proprie evocare şi, mai ales, prin amintirile unor bucovineni, în bolgiile infernului de factură sovietică pe care le-au cunoscut aceştia fie direct, fie prin părinţi, bunici, fraţi, surori… Cu regretul neputinţei de a impregna aceste rânduri cu dramatismul relatărilor şi confesiunilor, ne mărginim să selectăm doar câteva din circumstanţele rememorate în care istoria a aşezat „coroane de spini peste destine”, dezrădăcinarea devenind alternativa morţii: masacrul de la Fântâna Albă (1 aprilie 1941), locul „holocaustului românesc”; dezastrul de la Cotul Donului (1942); deportarea familiilor româneşti în Siberia şi în alte ţinuturi îndepărtate, îngheţate şi neprimitoare, „jalea şi amarul” celor rupţi de baştină, de gospodării şi de cei dragi pentru a fi inuman şi fără vină pedepsiţi prin foame, frig şi epuizare fizică şi psihică fiind subiectul unui întreg ciclu de articole, convorbiri, evocări.

Pentru că este imposibilă cuprinderea aici, în toată diversitatea lor tematică, a abordărilor publicistice ale celor două autoare, se prezintă ca variantă de rezervă identificarea câtorva caracteristici generale ale creaţiei acestora. Din perspectivă jurnalistică, ar fi de remarcat ilustrarea unor genuri gazetăreşti variate, adecvate conţinutului şi intenţiilor comunicării: articole, reportaje, interviuri, portrete, consemnări memorialistice, note, informaţii… Sub raport tematic, pe lângă reconstituirea unor destine dramatice, la care s-a făcut trimitere mai sus şi care inserează ansamblului surse profunde de emoţie şi raţiuni de empatizare cu suferinţa unor semeni, în oglinda vieţii din Bucovina (dar şi „De dincolo de Prut”) se regăsesc imagini cu fidelitate, meşteşug şi talent configurate de la întâmplări culturale (lansări şi prezentări de carte, vernisaje, tabere de creaţie, Colocviul de la Putna, Salonul Literaturii Române din Bucovina, aniversări, comemorări etc.), din lăcaşe sfinte şi de la sărbători religioase, evocări de personalităţi în viaţă sau care au părăsit, prin plecare la Ceruri, fronturile luptei pentru păstrarea şi afirmarea identităţii de neam şi pentru îmbogăţirea contribuţiei spirituale a acestuia.

Amprentele stilistice auctoriale – aflate într-o vecinătate cu tendinţe osmotice şi, oricum, înfrăţite în zona eleganţei, clarităţii şi expresivităţii – , asemenea întregului conţinut, dau seamă despre o prietenie exemplară sublimată într-o semnificativă îngemănare textuală, Doina Cernica şi Maria Toacă asumându-şi o menire comună şi împărtăşind acelaşi ideal. Dulce-amarul – ca trăire unificatoare – evoluează firesc în texte, înălţându-se în văzduhul speranţei, „parcă în aşteptarea unei minuni” pentru „împlinirea dorinţelor comune” ale „oamenilor ce-şi poartă cu demnitate fericita întâmplare de a se fi născut români”.

Însufleţite prin decenii de patima nobilă a scrisului militant, Doina Cernica şi Maria Toacă (nume consemnate astfel sub determinarea considerentelor alfabetice şi a discretei prezenţe pe prima copertă, pe ultima apărând în oglindă, adică invers) şi-au aşezat statornic strădaniile publicistice sub semnul afirmării identităţii româneşti din Bucovina, iar întru cinstirea Centenarului Reîntregirii şi-au desăvârşit opera de folosinţă ziaristică reunind-o într-un volum dedicat Unirii – consistent, rezistent, atrăgător şi generator de simţiri alese şi nădejdi cutezătoare.

I.NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!