O scânteie de compasiune

 În ultima parte a lunii noiembrie, s-a desfăşurat la Şcoala Gimnazială Stroieşti o amplă acţiune ce a promovat voluntariatul ca parte a Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC), în cadrul proiectului intitulat „Suflet pentru suflet” şi coordonat de doamna profesor Ostaficiuc Rozuca. S-au implicat învăţători şi profesori de la Şcoala Primară „Ilie Grămadă” Zahareşti, Grădiniţa cu Program Normal Zahareşti, Şcoala Gimnazială Stroieşti, precum şi Primăria Stroieşti. Proiectul s-a desfăşurat sub patronajul CJRAE Suceava, iar parteneri în desfăşurarea acţiunilor concrete au fost Comitetul Reprezentativ al Părinţilor şi Comitetele pe Clase ale Părinţilor, Primăria comunei Stroieşti, Asociaţia „Lumină Lină” a Parohiei „Sfânta Vineri” Suceava şi Centrul pentru persoane vârstnice Solca.

Beneficiarii donaţiilor au fost cei peste 20 de copii ai Centrului de zi de la Asociaţia „Lumină Lină” şi cei 66 de bătrâni ai Centrului Solca.

S-au adunat 15 saci de cartofi, 10 săculeţi cu mere, compoturi şi alte alimente conservate, legume (ceapă, morcovi, roşii etc.), paste, orez, ulei, făină, ce au fost împărţite în mod egal celor două centre, în ziua de 21 noiembrie 2018. Două dintre mamele elevilor noştri au pregătit câte o plăcintă şi o felie de cozonac pentru bătrânii de la Solca. Acestea, dar şi toţi părinţii, precum şi elevii implicaţi direct sau indirect în acţiunea de donare, merită felicitări alese.

„Voluntariatul, implicit donaţiile, solicită o doză de anonimitate. Ştim că mulţi dintre dumneavoastră aţi pus între acele legume şi fructe un gând bun, o scânteie de compasiune faţă de cei pentru care soarta nu a fost atât de darnică, o rugăciune de mulţumire că Dăruitorul cel Mare v-a făcut vrednici de a oferi daruri mici în numele Lui”, a declarat domnul profesor Rusu Toader, consilier educativ la Şcoala Gimnazială Stroieşti, în urma acestei activităţi, mulţumind astfel tuturor celor implicaţi.

Felicitări pentru mobilizare, dragi părinţi, elevi şi preşcolari! Vă apreciem efortul de a educa şi sufletul, stimate cadre didactice! (Prof. MARIA HOLOTĂ)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: