Cursul euro a revenit la 4,66 lei

După trei săptămâni de stabilizare sub pragul de 4,66 lei, cursul euro a revenit ieri peste acest nivel, în timp ce dolarul american şi-a accelerat aprecierea.

Cursul euro a crescut de la 4,6528 la 4,6605 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,655 – 4,661 lei. Cotaţia de la ora 14 se plasa la 4,658 lei.

După scăderea de luni la 4,0769 lei, minimul ultimei luni, media dolarului american a urcat ieri de la 4,0873 la 4,1120 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă fluctuau între 4,099 şi 4,116 lei.

Moneda elveţiană se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,124 şi 1,13 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,1373 la 4,1368 lei.

Reglarea lichidităţii din piaţa monetară, după ce la sfârşitul lunii trecute a ajuns la scadenţă o emisiune de titluri de stat în valoare de 8 miliarde de lei, plus cele trei operaţiuni de tip repo la care a recurs banca centrală în noiembrie, au avut ca efect scăderea nivelului dobânzilor interbancare.

La cele de mai sus se adaugă, ca de obicei în ultima lună a anului, creşterea cheltuielilor pe care la efectuează Finanţele.

Indicele la 3 luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,04%, cel mai redus nivel din ultimele cinci luni şi jumătate, iar cel la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,35 la 3,34%.

Indicele ROBOR la 9 luni, calculat în funcţie de rata dobânzii plătite la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a revenit la valoarea de la sfârşitul săptămânii trecute de 3,44%, iar cel la 12 luni a coborât de la 3,53 la 3,52%.

Monedele din regiune aveau o evoluţie faţă de euro, asemănătoare cu cea a leului, de uşoară depreciere. Moneda poloneză se deprecia la 4,296 – 4,304 zloţi, iar cea maghiară la 323,4 – 323,8 forinţi.

Anunţul privind votul de neîncredere în guvernul britanic condus de Theresa May, care se va desfăşura în Parlamentul britanic. Casa de pariuri Betfair anunţa că premierul britanic are o şansă din două de a rămâne la putere.

Pe acest fond negativ, moneda unică a coborât ieri la 1,131 la 1,1360 dolari, după creşterea de luni la 1,1440 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg se situa ieri la prânz aproape de 3.400 dolari.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI