Sâmbătă, în jurul orei prânzului, în timp ce conducea un autoturism pe DN 29 în localitatea Salcea, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, a efectuat un viraj nepermis la stânga, peste marcajul longitudinal simplu continuu, moment în care a fost acroşat de autoturismul condus în aceeaşi direcţie de un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Udeşti. Şi cel de-al doilea şofer era angajat într-o manevră nepermisă deoarece efectua o depăşire în zona de acţiune a marcajului longitudinal simplu continuu. În urma impactului puternic dintre cele două vehicule, a rezultat rănirea şoferului de 19 ani şi a 3 pasageri din cele două autoturisme, respectiv o minoră de 10 ani, din oraşul Salcea şi două femei, de 29 şi 32 de ani, ambele din municipiul Suceava. Toate persoanele accidentate au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele arătând că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a porni la drum. În cauză s-a întocmit un dosar penal ce urmează a fi soluţionat procedural.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii