Soluţia finală

Nu suntem pregătiţi deloc să înţelegem uriaşa dramă pe care populaţia românească din Ucraina, ca şi alte minorităţi de acolo, o trăieşte sau este pe cale să o trăiască. Tot ceea ce ţine de caracterul românesc, al neamului căruia ei i se revendică, modul de viaţă pe care cei dinaintea lor l-au turnat în sângele lor trebuie schimbat şi adoptat un alt mod de viaţă, cel al stăpânului. Azi şcoala, mâine – biserica, poimâine – familia, astfel încât, împotriva filosofiei lumii civilizate în care vecinii noştri (cică) aspiră să ajungă, asimilarea populaţiilor minoritare este dusă până la dispariţia identităţii. Nu se gândesc, probabil, ucrainenii pur-sânge că, odată intraţi în Europa, vor fi obligaţi să respecte reguli clare şi dure în legătură cu drepturile omului, privind limba, naţionalitatea, religia etc., cărora acesta doreşte să aparţină. Soluţia finală pentru românii noştri de acolo pare a fi autoexpulzarea de pe locurile unde s-au născut şi şi-au pus cimitirele. Statul, respectând cutume cunoscute pentru spaţiul fost sovietic, nu-i va expulza, căci Siberiile sunt deja revendicate.

Trebuie să fii legat la ochi ca să nu vezi cât de abitir se străduiesc noii stăpâni să asimileze, să deznaţionalizeze populaţia autohtonă. Cruzimea căzăcească răzbate ferm prin cămaşa de civilizaţie pe care o îmbracă statul vecin.

Academiciana Alexandrina Cernov povestea, în legătură cu evenimentele din 1918, o întâmplare groaznică petrecută într-un sat din preajma frontierei cu Pocuţia. Un pâlc de banderişti a intrat într-un sat unde era în toi o nuntă. Au ucis totul, inclusiv mirele şi mireasa. Să fie acesta, ferească Dumnezeu, un posibil mesaj pentru neamul nostru de acolo?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: