Alexandru Băişanu:

Nici dacă-mi taie o mână nu votez pentru Legea autonomiei propusă de UDMR

Liderii UDMR ar trebui mai bine să se ocupe de bunăstarea fiecărui cetăţean de etnie maghiară

Preşedintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a declarat, ieri, că nu va susţine sub nicio formă proiectul legii privind acordarea unui statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă.

„Nu ştiu cum apar dorinţele astea de scindare a României şi de obţinere a autonomiei teritoriale de liderii maghiari în momentul când cei de la guvernare pierd majoritatea în Parlament. De fiecare dată reapare această temă” a spus Băişanu.

Deputatul sucevean consideră că este o temă politicianistă a liderilor UDMR şi nu are legătură cu bunăstarea populaţiei maghiare din Harghita, Covasna sau Mureş.

„Liderii UDMR ar trebui să se ocupe de investiţii în sănătate, cultură, drumuri, de viaţa fiecărui cetăţean de etnie maghiară. Libertăţi au. Nu există stat în Europa cu libertăţi mai multe decât au minorităţile din România” a spus Băişanu.

El a spus că nici dacă i-ar tăia mâna nu ar vota o astfel de lege.

„Între a pica un guvern şi a rupe o palmă de pământ din teritoriul României, prefer să cadă Guvernul. Sunt convins că Guvernul nu va pica, sunt convins că toţi parlamentarii aleşi pe lista PSD, actuali şi foşti membri PSD, nu vor vota aşa ceva. Fac apel la raţiune politică să nu se întâmple ca o astfel de lege să fia aprobată” a spus Băişanu.

UDMR propune ridicarea la rang de lege a subpunctului 1 din punctul III al Rezoluţiei Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, astfel că a depus în Parlament un proiect de act normativ prin care cere „transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”.

Între altele, UDMR îşi doreşte posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obţine, prin lege, un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI